Home ADUNAŢI-VĂ PENTRU DOMNUL! (VI)

ADUNAŢI-VĂ PENTRU DOMNUL! (VI)

ADUNAŢI-VĂ PENTRU DOMNUL! (VI)

din cuvântarea Arhimandritului Scriban la adunarea Oştii Domnului, [din] 17 iunie 1934, în Bucureşti

Şi ştim că lupta noastră nu va fi cu vărsare de sânge, cu încordare de braţe, cu arme grele de mânuit. Nu vom avea decât armele duhului.

După cum şi până acum ai luptat fără să te gândeşti că duci o luptă, dar totuşi era luptă, aşa şi de acum înainte tu vei lupta fără să ştii că te lupţi. Tu te desfătezi, că eşti cu fraţii tăi, că auzi sfinte învăţături, dar aceasta este o luptă.

Cu atât mai dulce şi de dorit este lupta noastră, cu cât ea nu ne duce la înverşunări, ca luptele cele obişnuite. Rămânem tot senini şi pri­mitori, tot îmbrăţişători şi cu voie bună. Dar acestea sunt arme de lup­tă. Ele, fără doar şi poate, duc la biruinţă. Noi ne împlinim chemarea noastră de luptători fără oţărâre, fără încruntare, fără turbarea omu­lui care loveşte şi vatămă.

Noi suntem voioşi, fiindcă ştim că lupta noastră face bine, mântuie, ajută pe om să se înalţe, să lepede orbul găinilor din ochii împăienjeniţi, să vadă, pe de o parte, prăpastia spre care se mişcă, pe de alta, pajiştea curată spre care poate scăpa.

Dacă deci, iubiţilor, am spus vouă că lupta voastră nu este numai ca să vă puneţi la adăpost de bântuielile ispitelor, ci că aveţi de dus o luptă mai bărbătească, cea pentru alţii, ea nu înseamnă însă o pără­sire a cărării noastre ori o întrebuin­ţare de alte arme. E vorba tot de ar­mele duhului şi de lucrarea noastră, precum am mai lucrat. Dar va fi lu­crare mai hotărâtă şi mai vie, fiind­că este cu altă ţintă. De va zice cineva: „Destul îmi este mie că m-am luptat pentru mine; să se lupte şi altul pentru el!”, să ştie că omul nici pentru el nu se luptă deplin când nu se luptă şi pentru semenul său. Într-adevăr, câtă vreme vrăjmaşul este în picioare, el este o ameninţare pentru tine. Tu niciodată nu poţi avea linişte din partea aceasta, pentru că vrăjmaşul niciodată nu doarme. După cum spune Sf. Petru: „Potrivnicul vostru, diavolul, ca un leu umblă răcnind, căutând pe cine să înghită” (I Ptr 5, 8). Omul niciodată nu va avea linişte din partea asta. Din pricina aceasta, trebuie umblat cu toată stăruinţa, pentru a sfărâma deplin toate peşterile lui. Pe de altă parte, omul să nu se bizuie pe aceea că, dacă a fost tare şi n-a căzut în laţurile diavolului, va putea fi totdeauna la fel. Noi nici­odată nu putem birui numai prin noi înşine. De aceea, Sf. Pavel ne în­ştiinţează în privinţa aceasta că: „cel ce stă să ia aminte să nu cadă” (I Cor 9, 12). Să nu i se pară omului că, dacă a fost biruitor o dată, de două ori, de zece ori, totdeauna va fi aşa. Ba încă de se va putea apăra totdeauna să ştie că niciodată nu e apărare mai bună decât atunci când toate ispitele stau departe de tine. Toate ţările se luptă să aibă pe vrăjmaş cât mai departe de ele. Dacă vrăjmaşul e vecin, um­blă să mai pună ceva la mijloc, să croiască o ţară nouă, ca să nu mai aibă pe vrăjmaş în coastă. Aşa şi noi. Trebuie să desfiinţăm din jurul nostru, din apropierea noastră, din ţara noastră toate adăposturile ce­lui rău, pentru ca să avem linişte din partea aceasta. Când închinătorii lui vor fi cât mai puţini, şi noi vom putea fi mai odihniţi.

Iată toate temeiurile, iubiţilor fraţi şi surori, pentru care noi nu trebuie să ne mărginim numai la lupta de apărare, ci trebuie să ne gândim şi la cea de sfărâmare a vrăjmaşului.

Noi ne-am adunat aici nu numai pentru a ne bucura de fericirea că ispitele din afară n-au avut putere asupra noastră şi stăm aici liniştiţi, ascultând graiuri curate şi de bună îndemnare, ci, încă mai mult, ne aflăm aici pentru a ne sfătui, de acum înainte ce să facem pentru a duce lupta cea de biruinţă şi de cucerire de care am vorbit. De aceea, să păşim acum să ascultăm şi această destăi­nuire, pentru că ea este cea mai de seamă. Aici va fi vorba despre chi­pul de a duce lupta noastră.

Iubiţilor fraţi şi surori întru Dom­nul! Arma voastră cea mai de sea­mă, în ducerea luptei noastre creşti­neşti, voi o aveţi. Este gândul vostru curat, dorul vostru de a trăi viaţa voastră după poruncile Domnului, desfătarea voastră de bucuria că gustaţi din dăruirile Domnului. Dacă aveţi aceasta, aveţi cea mai bună temelie pentru înarmarea spre care ne îndreptăm. De aceea, având-o pe aceasta, să căutăm a o vedea şi pe cealaltă.

Lucrul cel dintâi şi cel mai mare în mânuirea lucrului nostru creşti­nesc este să avem această temelie. Aceasta pune mare deosebire între om şi om.

Dacă omul are în sine temelia minţii, pe care n-o au celelalte vie­tăţi, câte n-au răsărit din aceasta! Câtă deosebire între om şi dobitoc!

Aşa este şi cu omul Duhului lui Dumnezeu faţă de omul lumii aces­teia. Pentru omul Duhului, un în­treg ogor stă deschis, în care îşi poate desfăşura el îndemânările lui de luptător. Da, ogorul acesta este deschis pentru tot omul, şi pentru cel străin de puterea Duhului, fiind­că tot omul este chemat la cunoş­tinţa adevărului şi dorit de Dumne­zeu să vină la aceasta (I Tim 2, 4). Dar ochii celui încurcat în poftele lumii se ţin împăinjeniţi şi el nu poate vedea nici frumuseţea, nici întinderea ogorului de muncă la care Dumnezeu îl cheamă. Aceasta e nu­mai partea celor îmboldiţi de setea Duhului şi de aceea a lor este che­marea să dea lupta şi să-i dobândească şi pe ceilalţi.

Pentru aceasta se cuvine acum să păşim mai departe şi să vedem care este lucrul nostru de cucerire şi de dobândire a fraţilor.

De obicei, fraţilor şi surorilor, oa­menii, când vorbesc de cucerire, se umplu de trufie. Au plăcerea de a se simţi biruitori, iar pe alţii a-i vedea înfrânţi, umiliţi, stând la picioarele lor. Aşa este cu cuceririle obişnuite omeneşti, cu luptele pe care le dau unii împotriva altora.

„Dar între voi nu va fi aşa, a spus Domnul Hristos, ci cel ce vrea să fie mai mare să fie slugă altora” (Mt 20, 26 şi 23, 11). Lupta noastră de cu­cerire va fi nu spre a-i aduce pe cei orbi la picioarele noastre, ci spre a-i duce înaintea altarului lui Dumne­zeu. Bucuria noastră nu va fi că am înfrânt pe potrivnic şi că acela stă umilit înaintea noastră, ci că am adus suflet la Dumnezeu, că se face şi el părtaş fericirii noastre de a sluji Domnului.

Deci noi plecăm la lupta de cuce­rire cu un asemenea gând, nu de a-i umili pe fraţi, de a-i călca în pi­cioare, ci de a-i însoţi către Dum­nezeu, de a le ridica sufletele şi a-i face să vadă adevărul. Chemarea noastră deci este de a-i face să înţeleagă adevărul şi a asculta de Domnul Hris­tos. Aceea va fi slobozirea lor din gheara păcatului care-i mână spre pieire.

Iubiţilor fraţi şi surori întru Dom­nul, dar cum vor putea face aceasta nişte oameni ca noi, slabi şi fără învăţătură?

Iubiţilor fraţi şi surori întru Dom­nul, unde Domnul este Cel ce lucrea­ză, iar noi suntem numai uneltele Lui, nu se întreabă câtă putere, câtă pricepere sau câtă învăţătură ai. Am spus vouă că trebuie să ai râvnă, dra­gostea fierbinte de a câştiga sufle­tele către Domnul. Dacă tu ai aceasta, nu vei fi nelucrător. Vei asculta cu luare-aminte toate câte ţi se spun, te vei îndemna să citeşti scrierile care-ţi sunt lăudate ca bune pentru sufletul tău şi, pas cu pas, te vei lu­mina.

De când stau şi eu de vorbă mai de-aproape şi urmăresc câte se pe­trec în sânul ostaşilor Domnului, bag de seamă câtă luminare a venit peste mulţi dintre ei. Dacă s-au aş­ternut la treabă şi au pus mintea la lucru, ea s-a hrănit cu citiri sfinte şi pot face faţă la cei de seama lor. De câte ori i-am auzit pe unii ca aceş­tia vorbind frumos şi mângâietor, spunând lucruri foarte bune din lu­crările şi înfăptuirile Oştii!

Deci cel dintâi lucru, iubiţilor, este ca voi să purtaţi în gură pe Dum­nezeul vostru. Noi de asta ne-am adunat aici, ca să ne sfătuim cum avem a duce lucrarea noastră. Apoi această trebuinţă să o avem ca cea dintâi rânduială: că lupta noastră înseamnă neîncetată mărturisire a lui Dumnezeu şi a lucrărilor Lui.

Mărturisirea lui Dumnezeu în faţa lumii lucrează ca un ciocan. Poate unul râde, poate altul zice: „Eh! Vorbe din alte vremuri, scornituri ale popilor şi călugărilor!”. Dacă însă el va tot auzi astfel de vorbe, dacă în mahalaua lui se va întâlni cu mulţi fraţi şi surori şi de la aceştia va tot auzi „mâna lui Dumnezeu”; „lucrul lui Dumnezeu”; „înţelepciunea lui Dum­nezeu”; „puterea lui Dumnezeu”; „mare este numele Lui în tot pământul”; „fără de puterea lui Dumnezeu nu putem nimic”, nici nu ştii cum această neîncetată ciocănire cu vorba lucrează nevăzut asupra sufletului. Cum piatra se găureşte de picătura care tot cade pe acelaşi loc, aşa şi inima omului, de la o vreme se moaie.

Păcatul oamenilor credincioşi este că ei să tem de cei cu viaţă dră­cească. Nu! Să te temi de a face ca ei, de a lua parte la petrecerile lor, de a cădea în ispitele lor; dar a sta drept în faţa lor, mărturisind nu­mele şi lucrurile Domnului, aceasta nu.

Dacă n-ai să fii cu ei când turbează de zburdarea trupului, la beţia de duminică, ai să te întâlneşti cu ei însă de atâtea ori în curgerea săp­tămânii.

Şi pe cel beţiv îl poţi găsi treaz. Cine ştie? Tot întâlnin­du-se cu tine şi cu alţii ca tine, tot auzind de la voi altceva decât ce aude în taifa­surile celor de seama lui, poate că sufletul lui se va deschide odată. Poate că se va scârbi de viaţa cea fără frâu şi-şi va lua drumul spre adunările tale.

Câţi n-au fost dobândiţi în felul acesta!

Dar dacă tu ai citit cărţile Oştii, n-ai să ai în fiecare zi pe limbă tot aceleaşi vorbe. Ai să ai povestiri proaspete, despre păţaniile oameni­lor care au dus viaţa neînfrânată, ai să ai altele, despre tămăduirea celor care au fost odată în ghearele pă­catului şi au ajuns la limanul Oştii. Găseşti de acestea multe în cartea Intraţi în Oastea Domnului sau în foile de fiecare săptămână ale Oştii.

Cu acestea în mână, tu eşti unul care te întăreşti în fiecare zi. Tu, numai povestind câte ai citit, faci o faptă mântuitoare de suflete. Le trezeşti din orbire şi-i poţi face pe cei străini de Oaste să dorească a as­culta acestea mai amănunţit.

«Ostaşul Domnului» nr. 10 / 1 sept. 1934, p. 3-5

va urma

Arhimandritul Iuliu Scriban şi Oastea Domnului /  Ovidiu Rus. – Sibiu : Oastea Domnului, 2016

 

 

error

Author: Editor

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *