din cuvântarea Arhimandritului Scriban la adunarea Oştii Domnului, [din] 17 iunie 1934, în Bucureşti
Iată, fraţilor şi surorilor, în ce chip îndemânos putem duce lupta fiecare în mahalaua lui, în satul lui.
Îi zicem „luptă”, dar dacă ea este luptă a duhului nu e luptă cu sânge şi cu încruntare, ci cu voie bună. Totuşi lucrează mai temeinic decât lupta cu armele de ucidere. Da, noi lucrăm cu Cuvântul lui Dumnezeu şi acesta este mai tare ca sabia, după cum spune Sf. Pavel: „Viu este Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrător şi mai ascuţit decât toată sabia ascuţită pe amândouă părţile… şi este judecător cugetelor şi gândurilor inimii” (Evr 4, 12).
Va spune cineva, din câţi sunt aici de faţă, că nu poate duce o asemenea luptă? Dar când stau femeile în porţi şi spun una ceva, alta altceva, ce osteneală le va costa să vorbească despre astfel de lucruri? De vorbit tot vorbeşti, de trecut vremea tot o treci. Măcar trece-o făcând treabă pentru Dumnezeu!
Nu este acesta singurul chip de a duce lupta. Altul şi mai uşor stă la îndemâna noastră. Să vorbim şi despre acela.
Ca să stau eu de vorbă cu altul despre lucrurile credinţei, despre datoriile către sufletul nostru, încă este o osteneală. Ba mai trebuie şi oarecare meşteşug de vorbă. Nu oricare este meşter a spune ce simte.
Se înţelege, ca să vorbeşti cu altul, ca să spui ce ai văzut, nu este nevoie de cine ştie ce măiestrie. Dar nu oricare şi poate spune tot ce a văzut, tot ce simte. De spus spune el ceva, dar nu fiecare izbuteşte să spună cu tot lipiciul. Deci dacă eu îţi cer ţie, ostaş, ca tu să mărturiseşti pentru Domnul, ca să vorbeşti despre ce ai auzit, despre ce ai citit, bine, tu ai s-o faci cu vecinii tăi. Dar tot se cheamă că este o osteneală. Tot ai să te gândeşti cum să spui mai bine. Tot ai să te încordezi.
Iată însă, iubitule, este vorba de ceva şi mai uşor decât aceasta. Nu-ţi cer să spui nici o vorbă. Îţi cer numai să te mişti de ici până colo, să iei dintr-o parte, să duci în cealaltă.
Ca ostaş, tu ai citit şi citeşti atâtea lucruri. Ne vin foile noastre de la Sibiu, ne vin foi de aiurea, ne vin cărţi care ies din când în când la lumină din teascurile de la Sibiu. Câte din acestea înveselesc sufletul tău! Câte ceasuri plăcute ai petrecut citind povestiri înălţătoare de suflet! De câte ori inima ta s-a îmboldit spre fapte din cele mai alese, prin citirile curate cu care ai hrănit sufletul tău!
Eu nu-ţi cer ţie, ostaşule, decât un singur lucru: să faci şi pe altul părtaş la desfătările tale cu duhul. Ai gustat gânduri alese şi înalte prin citirea cutării foi, cutării cărţi a Oştii Domnului; n-o pune în raft, n-o lasă să zacă necăutată. Caută şi pe un vecin al tău şi spune-i: „Doamne, ce frumoasă carte am citit! Şi cum îmi este inima plină de mângâierea ei!”.
Poate că acela are să-ţi spună: „Dă-mi-o şi mie s-o citesc!”. Dacă cumva nu spune, îmbie-l tu la aceasta. Spune-i: „N-ai să petreci ceasuri mai plăcute decât citind o carte ca aceasta! Apoi îndeamnă-l şi cu alte vorbe s-o citească.
Orice carte bună ai citit, n-o păstra numai pentru tine! Caută ca şi altul să guste din ea hrana şi mulţumirea ta! Dar mai cu seamă să faci aceasta când este vorba de cărţile Oştii.
Noi trebuie să ducem pretutindeni cuvintele Domnului şi simţirea creştinească. Dacă nu putem face aceasta cu cuvintele noastre, s-o facem cu cuvintele altuia, prin cărţile pe care Oastea ni le pune înainte. Prin aceasta, noi facem slujba Oştii, facem slujbă pentru Domnul.
Ei, vezi, ostaşule! Tu nu faci nimic alta decât duci cartea de la tine la altul, tu lărgeşti bucuria de la inima ta la inima fratelui. Cu aceasta însă, răspândeşti lucrul lui Dumnezeu.
Altul a făcut cartea, dar lucrezi şi tu cu ea. Ea este acum o unealtă prin care faci treabă şi tu. Cartea bună este arma binelui. Dacă tu faci treabă cu dânsa, ea este arma ta. Faci treabă de oştean. Te lupţi prin arma cuvântului.
A înzestra inima omului cu simţiri curate înseamnă a-l înarma cum se cuvine, a nu-l lăsa pradă poftelor ticăloase. A‑l face să gândească cum se cade, înseamnă a-i deschide ochii, a-l feri să se amăgească.
Deci cartea este o armă. Putem duce lupta prin ea.
Dar cu cât mai uşor este a lupta în felul acesta decât prin armele grele ale războiului! Pe când acelea te apasă prin toată fierăria lor, prin alte multe mărfuri care trebuie pentru mânuirea lor, cartea este ca o jucărie. Mai uşoară este arma noastră, dar cu bătaie mai lungă. Ea ţinteşte şi ajunge mai departe, pentru că sapă în adâncul sufletului omenesc.
Uneori un singur cuvânt, un singur rând dintr-o carte l-a putut mântui pe om. I-a putut turna în suflet atâta gândire, stârni atâta răscolire, încât să ajungă alt om.
Iată de ce suntem datori să-i ajutăm pe fraţii noştri să citească lucruri sănătoase. Este una dintre marile binefaceri pe care li le putem face.
Dar, iubiţilor, aceasta o pot face numai oamenii învăţaţi? Nu. O pot face toţi ostaşii. Toţi cei ce s-au înhămat să fie luptători pentru Domnul pot lua asupra lor să ducă o astfel de luptă.
Îi zicem luptă şi totuşi cât de lesnicioasă este! Da, fiindcă ce osteneală este a face şi pe altul să citească ce am citit eu !
Ei, iacă, iuiţilor ostaşi, acesta este lucrul la care vă chemăm pe toţi să luptaţi. La aceasta nu este nevoie de vreo pregătire. Este nevoie numai de inimă bună şi dragoste pentru lucrul Domnului.
Dacă în lucrul nostru bisericesc de până acum treburile merg greu, pricina este că numai unii lucrează. Dacă într-o adunare creştinească au a lucra numai preotul şi dascălii, nu se poate face tot ce trebuie. Dar dacă tot creştinul este un om care face ceva pentru Domnul, atunci nu se poate ca obştea aceea să nu înflorească.
va urma
Arhimandritul Iuliu Scriban şi Oastea Domnului / Ovidiu Rus. – Sibiu : Oastea Domnului, 2016