Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home AGAPELE – MESELE FRĂŢEŞTI CE ÎNSOŢEAU EUHARISTIA ÎN PRIMELE VEACURI

AGAPELE – MESELE FRĂŢEŞTI CE ÎNSOŢEAU EUHARISTIA ÎN PRIMELE VEACURI

AGAPELE – MESELE FRĂŢEŞTI CE ÎNSOŢEAU EUHARISTIA ÎN PRIMELE VEACURI

Agapele (ἀγάπαι – în Noul Testament anume la plural: Iuda 1:12 – de la ἀγάπη = iubire, dragoste) erau mesele frăţeşti, cu scop filantropic (social), care au însoţit Liturghia primară, fără ca ele însele să aibă vreun rol sacramental. Până pe la jumătatea secolului al II-lea ele erau organizate înainte de Liturghie apoi, din motive disciplinare şi ascetice au fost transferate după slujba euharistică, iar spre sfârşitul secolului al IV-lea au dispărut. Istoria lor se pare că are rădăcini în tradiţia iudaică (aşa cum menţionează Talmudul, Tipicul comunităţii de la Qumran, Filon din Alexandria ş.a.) şi au fost preluate şi de Sfinţii Apostoli, fiind menţionată în Sfânta Scriptură (Fapte 6; I Corinteni 11; Iuda 1; II Petru 2), apoi în Didahia şi la unii părinţi apostolici: Ignatie Teoforul, Ipolit Romanul şi alţi scriitori ai secolului al III-lea.1 Mai mult decât atât, Sfânta Scriptură arată povara grea care era pe umerii apostolilor în a organiza aceste mese, şi de aceea Biserica a instituit treapta diaconiei – în primul rând pentru această slujire.

Se ştie că, încă din secolul I, agapele au devenit motivul unor certuri şi neorânduieli, contrare spiritului creştin în general, dar, mai ales, stării duhovniceşti necesare pentru îm-părtăşirea cu Sfintele Taine. De aceea, pe la jumătatea secolului al II-lea, agapele erau organizate după Liturghie şi doar cu scop caritativ. Tot atunci se generalizează ideea împărtăşirii pe nemâncate, chiar dacă regula a fost fixată oficial abia în anul 393, la Si-nodul din Hippone (şi în mod repetat la Cartagina, în anul 419) – ceea ce nu exclude existenţa unor excepţii pentru regula ajunării, chiar şi la vremea aceea.

La începutul secolului al IV-lea Sfinţii Părinţi aveau păreri diferite privind folosul agapelor. Cei mai mulţi – negative. Ca dovadă, Canonul 28 al Sinodului de la Laodiceea (364) le interzice. Se pare însă că ele au mai existat, de vreme ce Sinodul Trulan (691) – Canonul 74 este nevoit să repete (mai categoric) interdicţia de la Laodiceea.

În Apus agapele au existat până prin secolul al VIII-lea, dar au dispărut de la sine, fără să fie interzise în mod expres.

Aşa cum consideră specialiştii, dispariţia definitivă a agapelor are două motive principale:

1. Imposibilitatea de a organiza agapele în zilele de duminici şi sărbători imediat după Liturghie şi pe lângă biserică (mai ales că se înmulţiseră bisericile, iar numărul de clerici era mai mic pentru fiecare din ele).

2. Organizarea unui sistem de ajutorare socială mai organizat şi mai eficient, fără ca acesta să fie legat strâns de Liturghie şi de zilele praznicale.

Trebuie să menţionăm că, mai ales în secolul al XX-lea, a existat (şi încă mai există) pe alocuri tendinţa de a restabili obiceiul agapelor, dar mai mult ca o continuare a comuniunii (κοινωνία) euharistice, şi nu cu scop filantropic – căci aşa a fost înţeles sensul vechilor agape, deci având şi un sens profund spiritual şi chiar mistic. Trebuie însă să menţionăm că, în viziunea Bisericii, comuniunea duhovnicească nu se poate re-aliza prin astfel de mese, ci exclusiv prin împărtăşirea euharistică din acelaşi potir.2 Părerea denaturată de care vorbim porneşte de la ideea că vechile agape erau mai mult decât o manifestare filantropică. Aceasta şi pentru că agapa se termina cu „sărutarea păcii”. Dar adevărul e că „sărutarea păcii” avea loc între agapă şi euharistie, iar în cele din urmă a devenit element al euharistiei (şi anume la începutul părţii ei principale) şi nu al agapei – ceea ce arată înţelesul primar al acestei sărutări frăţeşti.

Trebuie deci să reafirmăm că agapele nu au avut niciodată un rol sacramental, ci unul pur social şi filantropic, legat de necesităţile şi posibilităţile primelor comunităţi creştine.3

1 Cf. М. СКАБАЛАНОВИЧ, Толковый Типикон, Moscova, 1995, pp. 49-54, 76-85. O carte întreagă, deosebit de im-portantă, despre agape a scris: П. СОКОЛОВ, Агапы или Вечери Любви в древнехристианском мире, Сергиев Посад, 1906, disponibilă şi pe http://www.krotov.info.

2 Dacă ar fi aşa, atunci toate mesele de după întrunirile şi slujbele ecumenice ar avea sensul restabilirii comuniunii liturgice şi duhovniceşti.

3 Subcapitolul reprezintă o sinteză a studiului părintelui Mihail JELTOV, Агапа // ПЭ, vol. 1, pp. 214-218.

Ieromonah Petru Pruteanu / www.teologie.net,„Liturghia Ortodoxă. Istorie şi actualitate”, Editura Sophia, Bucureşti 2013, pp. 25-27.

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!