1 – Câte drumuri sfinte s-ar fi putut face în răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu, la câte suflete s-ar fi putut duce lumina Lui, – câte suflete unice s-ar fi putut salva numai cu o parte din banii celor nepăsători, numai cu un strop din bunăvoința celor mari, numai cu o fărâmă din conștiința celor care erau datori să facă și puteau face
– Dar n-au vrut să facă nimic.
Iar când a trecut vremea păcii, cum a venit furtuna și i-a luat pe toți aceștia potopul și i-a prăpădit. Focul trecător le-a ars avuția și vremea lor, – iar focul veșnic îi arde pe ei, – fiindcă n-au vrut să asculte și să facă atunci când puteau voia lui Dumnezeu cu nimic din avuțiile care nu erau ale lor, dar cu care puteau face mult bine în clipa când le aveau…
2 – Să nu așteptăm fraților și surorilor vremi mai bune pentru lucru. Să lucrăm acum cu toată graba și cu toată puterea, ceea ce încă mai putem
fiindcă va veni în curând vremea când nu se va mai putea face nimic.
Și atunci vor plânge veșnic toți acei ce nu au înțeles acest mare adevăr.
3 – Când este vremea de pace și avem picioarele dezlegate, haideți fraților să mergem mereu cutreierând toate cetățile frățești. După cum făceau sfinții apostoli, sfântul Petru.
Să nu stăm atunci numai în Ierusalim, numai unde sunt mulți și unde este bine, unde nu ni se cere nici o osteneală și nici o jertfă.
Să mergem atunci nu numai prin Iudeea sau Galileia unde avem cunoscuți, rudenii, prieteni, suflete scumpe și locuri dragi.
Ci până la marginile țării și puterilor noastre.
4 – Să mergem și în Samaria adică în locurile potrivnice ca apostolii, căci Domnul are și acolo suflete alese care Îl așteaptă și Îl doresc pe Iisus Mântuitorul.
Să mergem și la Lidia, – adică unde zac bolnavi slăbănogi sufletești de ani îndelungați, așteptând pe Domnul nostru Iisus Hristos să vină să-i vindece și pe ei.
Noi în Hristos suntem datori tuturor acestora.
Traian Dorz,
din Cugetări nemuritoare, – „Lupta cea bună”
