„Nu Mă plângeţi pe Mine, ci vă plângeţi pe voi!”
Să mergem mai departe pe drumul Crucii. Iată şi al 8-lea popas. Pe zidurile unei mănăstiri greceşti, cu numele Sf.Haralambie, e făcută o cruce neagră ce arată acest popas. Aici pe acest loc s-au petrecut cele istorisite în evanghelia de la Luca 23,27-30: „Şi mergea după El mulţime de norod şi de femei care plângeau şi se tânguiau după Dânsul. Şi întorcân-du-Se către ele le-a zis Iisus: Fiicele Ierusalimului,nu Mă plângeţi pe Mine, ci vă plângeţi pe voi şi pe fiii voştri, căci iată vin zilele în care vor zice: Fericite sunt cele ce n-au copii! Atunci vor zice munţilor: Cădeţi peste noi, şi dealurilor:Acoperiţi-ne. Căci de se fac acestea lemnului verde, cu cel uscat ce va fi?”
Nu Mă plângeţi pe Mine, zicea Mântuitorul către femei, ci va plângeţi pe voi… plângeţi pe cei ce Mă lovesc şi mă batjocoresc, căci vai va fi lor în Ziua cea Mare a Judecăţii când vor sta în faţa Mea. Atunci „vor zice munţilor şi stâncilor: Cădeţi peste noi şi ne acoperiţi de Faţa Celui Care şade pe tron şi de mânia Mielului” (Apocalips 6,16). Dacă cu Mine – zicea Iisus – cu lemnul cel verde (adică cu un nevinovat) se întâmplă astfel de lucru, ce va fi cu aceşti iudei, care sunt nişte lemne uscate (adică şi-au pierdut sufletul). Aşa ne zice şi nouă Mântuitorul: Nu mă plângeţi pe Mine, ci vă plângeţi pe voi şi păcatele voastre… plângeţi pe cei ce nu Mă cunosc… plângeţi pe cei ce nu primesc darul Meu… pe cei ce nu primesc suferinţele Mele şi Jertfa Sângelui Meu. Patimile Mântuitorului nu trebuie să le plângi numai din milă, ca şi când ai plânge chinurile unui om, ci trebuie să le plângi dându-ţi seama că pentru tine şi păcatele tale, pentru iertarea ta şi mântuirea ta a suferit Fiul lui Dumnezeu aceste înfricoşate patimi.
O, ticălosul de mine, mă înfricoşez dându-mi seama că Tu, Mântuitorule bune, rabzi aceste cumplite bătăi şi batjocuri pentru mine şi păcatele mele. Stând pe locul unde Tu, Doamne, ai rostit cuvintele: „Nu Mă plângeţi pe Mine, ci vă plângeţi pe voi…” mă înfricoşez, o, ticălosul de mine, dându-mi seama ce cumplite chinuri, bătăi, batjocuri ai răbdat pentru mine şi păcatele mele. Dă-mi lacrimi, Mântuitorule bune, să-mi plâng ticăloşia mea, să-mi plâng patimile şi năravurile mele cele rele. Înfricoşatele Tale patimi n-au lipsă de lacrimile mele. Ţie Îţi trebuie lacrimi ce stropesc păcatele. Îţi trebuie lacrimile căinţei… Fie ca ochii mei şi inima mea să nu se usuce niciodată de umezeala acestor lacrimi. Să ne plângem cu amar ticăloşiile vieţii noastre şi cu lacrimile părerii de rău să cădem în faţa Mântuitorului, închinându-ne Lui şi zicându-I: „Mărire îndelung-răbdării Tale, Doamne”.
Şi acum să plecăm mai departe pe drumul Crucii în urmele patimilor Mântuitorului. O, Scumpul meu Mântuitor! Te văd în fruntea gloatei, istovit de bătăi, de răni şi de dureri. Te văd Singur, unde sunt apostolii Tăi? Unde eşti, Petre, cel care te lăudai că vei merge şi la moarte cu învăţătorul? Toţi Te-au părăsit, toţi au fugit. Numai Maica Sfântă şi femeile credincioase Te însoţesc. Ele nu Te-au părăsit, ele sunt aici în drumul Crucii. Ele nu s-au înfricoşat nici de suliţele ostaşilor, nici de ura iudeilor. Frumoasă mărturie de credinţă din partea femeilor!
Nu uita, dragă cititoare, că femeile au însoţit pe Domnul în drumul Crucii, nu uita că şi tu eşti chemată să mergi pe acest drum al vieţii şi să fugi de drumul dezmierdărilor; nu uita că inima ta este făcută mai simţitoare, pentru ca să o pui în slujba Domnului, în slujba milei, în slujba dragostei creştine, şi nu în slujba diavolului.
Părintele Iosif Trifa din volumul “Pe urmele Mântuitorului“
1 Comment