Prin familie înțelegem toate acele persoane de care suntem legați biologic, social sau spiritual și al căror comportament și boală se răsfrâng asupra noastră. De exemplu, daca tata bea prea mult, vor apărea divergențe cu soția, probleme financiare, se va ajunge la scene de violență domestică sau probleme cu legea etc. Dacă mama bea apare problema neîndeplinirii sarcinilor casnice/neglijare copii. Dacă un unchi bea, e posibil să nu mai fie invitat la reuniunile de familie etc, astfel, alcoolismul poate domina întreaga viață de familie spulberând orice sentiment de încredere.
Totuși pentru familie e la fel de greu ca și pentru alcoolic să recunoască alcoolismul din interiorul ei – rușinea e prea mare, așadar de cele mai multe ori spunem că “tata are ceva problem cu alcoolul, dar nu pot zice că e alcoolic. El lucrează e un tip deștept, s-a descurcat în viață etc.”.
Problema aici este că noi astfel oferim o imagine eronată pentru că ținem mult prea mult la ea și poate pentru că nădăjduim ca cel drag nouă “nu e chiar așa de grav”, nu e chiar alcoolic și că nu va trebui să suportăm rușinea etichetei aplicată pe familia noastră.
Acest lucru îl numim negare, mecanism de apărare, un mod de a ne proteja pe noi. Negarea e folosită în general de familie dar nu și de alcoolic. Problema nu va dispărea, alcoolismul continuând să progreseze iar problema să se transforme într-o dependență atotdistrugătoare.
Un indiciu simplu pentru a identifica pe cineva care are probleme cu alcoolul e acela de a-l întreba dacă i-a spus vreodată cineva că ar trebui să bea mai puțin sau deloc. Dacă răspunsul este afirmativ înseamnă că cei din jur au simțit că există o potențială problemă. Acesta este primul indiciu despre faptul că cel din fața noastră are un comportament necorespunzător față de alcool.
Relația alcoolism-familie sau co-dependența.
Co-dependența este termenul folosit pentru a descrie boala de familie și înseamnă a fi prins în ciclul dependenței unei alte personae. Iată câteva trăsături marcante ale modului în care alcoolismul îi afectează pe cei apropiați alcoolicului:
- Familia se consideră vinovată pentru infirmitatea alcoolicului, ca și cum el ar bea din cauza “greșelilor” făcute de mama, tatăl, soția sau copii săi.
- Membrii familiei au sentimente de confuzie și auto-amăgire, dorința de a-l crede pe alcoolic atunci când el spune că totul e în ordine totodată își pierd și încrederea în sine.
- Familia devine responsabilă pentru problemele alcoolicului, ascunde, minte, găsește scuze false pentru protecția acestuia. Pune nevoile alcoolicului înaintea nevoilor familiei, anticipează perioadele de băut și încearcă să-l manipuleze pe alcoolic.
- Familia devine secătuită d.p.d.v emoțional și spiritual; apare obsesia exagerată în legătură cu reluarea obiceiului de a bea, își pierde sentimentul de siguranță și de auto-determinare; se simte incapabilă să acționeze conform propriului sistem de valori și credințe; apelează la metode extreme de remediere a situației (crimă, suicid, vrăjitorie).
Co-dependența seamănă foarte mult cu dependența însăși:
- În cazul co-dependenței există o anumită componentă de transmitere între generații, chiar dacă nu neapărat de natură genetică. 50% dintre femeile care provin din familii alcoolice au tendința de a se căsători cu alcoolici iar o treime dintre copii proveniți din părinți alcooli vor dezvolta ei înșiși boala alcoolismului.
- Ca și alcoolismul, și co-dependența este o boală primară, progresivă, cronică și fatală. Primară pt că atâta timp cât adevărata problemă a alcoolismului cuiva este ascunsă, ea împreună cu simptomele ei vor continua să progreseze. Cronică pt că simptomele bolii vor însoți persoana co-dependentă de-a lungul întregii sale vieți putând fi transmise chiar și copiilor. Fatală pentru că mulți dintre cei prinși în capcana alcoolismului aleg calea suicidului.
- Atât alcoolicul cât și membrii familiei se simt doborâți de sentimente de rușine și vinovăție, simt că viața lor nu mai are sens. Soția va încerca să gătească mai bine, copii vor încerca să învețe mai bine, niciunul dintre membrii nemaiștiind să mai interacționeze normal fiind extremi în manifestări și emoții. Resimt permanent frică și nesiguranță față de viitor în ciuda folosirii fanteziei ca mod de evadare din prezentul dureros.
Alcoolicul și co-dependenții ajung să împartă chiar și aceleași diagnostice: depresii, anxietate, nevroze, tulburări de personalitate etc. D.p.d.v social, cu toții și-au întrerupt legăturile semnificative cu lumea exterioară, sunt izolați și gravitează în jurul alcoolului și al consecințelor acestuia.
Modalități de “supraviețuire” în preajma alcoolicului. (cu Bear Grylls :D)
Într-o familie, alcoolicul se luptă cu sentimentele de rușine, stimă decătuză, vinovăție etc. la fel de mult ca și familia sa. În procesul de consiliere descoperim că nimeni nu îl poate învinui pe alcoolic mai mult decât o face el singur. Vom analiza în cele ce urmează acțiunile fiecărui membru al familiei unui alcoolic.
Soția alcoolicului își asumă de cele mai multe ori rolul de “întreținător” al acestei boli, desigur, indirect și neintenționat, face asta tocmai prin încercările ei de a-l ajuta pe alcoolic să nu mai bea respectiv prin preluarea sarcinilor lui de natură financiară, casnică și de educare a copiilor.
Astfel stând lucrurile, alcoolicul simte din ce în ce mai puțin consecințele băutului său căci acestea sunt amortizate de soție. Tot în aceeași postură pot intra și părinții alcoolicului, frații, prietenii etc. Un rol asemănător îi mai revine și copilului cel mai mare sau “eroului”, acel tip de copil care își ajută foarte mult părinții și prin acțiunile sale se maturizează foarte repede, se parentifică, se va stresa și tensiona iar când va ajunge și el să consume alcool va aprecia foarte mult funcția acestuia de relaxare.
“Țapul ispășitor” reprezintă acel tip de copil rebel, mânios și frustrat exprimându-se prin comportamente agresive, intră în anturaje dubioase, fuge de acasă, are probleme la școală și ajunge și el în final să consume alcool. Despre el se spune că “așchia nu sare departe de trunchi”.
“Copilul pierdut” e acel tip de copil care încearcă să facă față conflictelor familiale izolându-se de familie, retrăgându-se din orice înseamnă comunitate. Nu are prieteni și își alege profesii care nu necesită interacțiune cu oamenii, ajunge și el să consume alcool pentru a-și înfrânge timiditatea și sentimentul de însingurare.
“Mascota” este tipul de copil de obicei cel mai mic, care încearcă să atragă atenția familiei asupra sa pentru a detensiona atmosfera. E acela care face șotii și spune glume și care încearcă să implice părinții în alte activități decât cearta. Va avea probleme de concentrare, hiperactivism și va fi instabil în relațiile cu ceilalți. Pentru el alcoolul va avea o funcție liniștitoare de îndepărtare a temerilor.
Se mai vorbește de altfel de acei copii adulți ai alcoolicilor care își ajută părinții sau pe ceilalți oameni dominați de această boală alegându-și profesii de întrajutorare, gen teologie, psihologie, asistență socială etc.
Recuperarea familiei.
În România asistarea familiei unui alcoolic pare cu atât mai grea cu cât există puține servicii de consiliere adresate ei, însă și în cazul în care aceste servicii sunt disponibile, pentru familie e la fel de greu ca și pentru alcoolic să accepte schimbarea și intrarea în recuperare. În cazul în care vă întrebați “de ce?”, iată câteva motive:
- Neputința de a accepta că cineva apropiat suferă de alcoolism.
- Rușinea și teama de etichetare de către cei din jur: “familie de alcoolici”.
- Mândrie și teama de a nu fi compătimită: “vai, săraca, ce viață grea are…”.
- Auto-amăgire, negare și minimalizare: “se poate și mai rău…de fapt, toată lumea bea… își va schimba locul de muncă, și atunci se va opri din băut”.
- Deznădejde și neajutorare învățată: “ce rost are să vorbesc, oricum nu se poate face nimic… asta e crucea mea și trebuie să o port până la moarte… nimeni nu poate face nimic… Dumnezeu m-a abandonat”.
- Misticism: “Dumnezeu ne va da un semn și va face o minune în viața noastră”.
Probabil unul dintre cele mai eficiente programe de sprijinire a familiei alcoolicului este așa-numitul Grup de Servicii Familiale Al-Anon, ce reprezintă o comunitate, formate din persoane afectate într-un mod sau altul personal sau profesional, de alcoolism.
În Al-Anon subiectul de discuție nu e alcoolicul, ci propria persoană: “eu sunt o ființă umană care are drepturi și nevoi… eu am grijă de mine pentru a avea energia și puterea să lupt și pentru alții”. Nu este o sectă și nici grup de bârfă nu e, ci doar un grup de sprijin în care îți poți schimba modul de abordare a vieții și a alcoolismului.
Chiar dacă nu avem un grup Al-Anon în împrejurarea noastră, putem ajuta membrii familiei unui alcoolic să se ghideze după principiile acestui program iar mai întâi trebuie să ajutăm familia “să facă C.T.C-ul recuperării”:
1.”Tu nu ai cauzat alcoolismul” – “este inutil să te învinuiești pe tine pt ceea ce face sau nu face alcoolicul”.
2.”Tu nu poți să-l tratezi pe alcoolic” – “el trebuie să își dorească ajutorul, iar A.A.-ul este cel mai bun loc pentru el… responsabilitatea pentru recuperare îi aparține lui, iar ajutorul poate veni din afara familiei”.
3.”Tu nu poți să-l controlezi pe alcoolic” – “asumându-ți rolul de Dumnezeu și manipulându-l pe alcoolic, nu vei face alcoolismul să dispară; ai încercat să faci acest lucru timp de foarte mulți ani, iar rezultatele acestor eforturi ar trebui să te convingă să încerci și altceva”.
După stabilirea acestor reguli de bază se poate merge mai departe adică la descoperirea modurilor concrete în care alcoolismul s-a infiltrate în fiecare colțișor din mintea și inima noastră, la temerile pe care le avem, la rușinea și stima de sine căzută – aceasta e o etapă dureroasă însoțită de multe lacrimi prin urmare avem nevoie de umăr pe care să plângem și un pachet de șervețele (așa a zis PF-ul). Doar în acest fel ne convingem că suntem neputincioși în fața alcoolului (Pasul 1 din programul Al-Anon).
Învățăm mai apoi că avem nevoie de ajutorul și îndrumarea lui Dumnezeu în această viață și că putem să Îi cerem ajutorul având un tip de rugăciune corespunzător, diferit de acel gen de rugăciuni gen “listă de cumpărături”.
Cum să ne purtăm însă cu alcoolicul? Anexa Scrisoare către familia mea ne dă câteva sugestii: nu îl mințim, nu ne certăm cu el, nu ne enervăm pe el, nu îi ascundem băutura, să nu ne izolăm de prieteni etc etc. Aceste lucruri sunt numite de către grupul Al-Anon iubire dură și detașare cu dragoste: continuăm să îl iubim li să ne rugăm pentru el, dar avem grijă de noi și îl lăsăm să resimtă consecințele băutului său.
Cazurile mai delicate sunt acelea în care există violență fizică asupra soției sau a copiilor, aici avem nevoie de o intervenție specifică, abuzul trebuie să înceteze. Siguranța fizică a familiei este pe prim plan.
Consilierea pastorală pentru familia unui alcoolic.
Alături de medic, preotul este acela care spre care familia se îndreaptă pentru găsirea unei soluții și pentru a primi alinare în suferință. Ce poate face deci un preot pentru a sprijini credincioșii? Simplu!
1.Să fie informat și să depășească rușinea și teama de a aduce în discuție problema băutului excesiv. Astfel va reuși să identifice mult mai curând persoanele care se confruntă cu așa ceva și să le îndrume spre serviciile specializate. Alcoolismul trebuie abordat ca o boală asemănătoare diabetuluii; astfel, rolul grupurilor de Alcoolici Anonimi, Al-Anon sau al altor programe de consiliere nu trebuie subestimat.
2.Putem invita aceste grupuri să aibă întâlniri în Biserică sau într-un spațiu afiliat Bisericii, pt ca cei în cauză să ajungă mai ușor la serviciile lor.
3.După ce o persoană a fost îndrumată spre un astfel de program, e important ca preotul să păstreze legătura cu acesta + să monitorizeze evoluția și dificultățile cu care se confruntă.
4.Biserica ne sfătuiește să ducem o viață sănătoasă și morală, așadar e normal ca în fiecare parohie să existe ocazii în care să se discute despre problema abuzului de alcool și să se pună la dispoziție afișe/pliante informative.
5.Nu uităm programul de rugăciune personal, dar și de cel din cadrul serviciilor Bisericii, acolo unde problema alcoolismului e una serioasă, se poate face periodic Acatistul Potirul Nesecat, de mare folos celor afectați de alcoolism.
6.Îndrumarea duhovnicească necesită timp, răbdare și toleranță la frustrare. Dumnezeu ne cere să ne rugăm, să fim demni în suferința noastră, dar ne vrea totodată îndrăzneți și lipsiți de teamă.
sursa:https://cursuriteologie.wordpress.com
