Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Alcoolismul, sudalma şi fumatul.

Alcoolismul, sudalma şi fumatul.

Alcoolismul, sudalma şi fumatul.

Trei au fost marii duşmani cărora părintele Iosif Trifa şi Lucrarea Oastei Domnului le-au declarat dintru început război înverşunat: alcoolismul, sudalma şi fumatul.

Cartea «Alcoolul – duhul diavolului», „rodul unei munci şi preocupări de paisprezece ani“, a văzut lumina tiparului în 1936. Ea constituie „tunul“ de calibru greu care a produs multe şi grele pierderi în marea armată a diavolului – armata băutorilor, a cârciumarilor şi a fabricanţilor de băuturi alcoolice.

În lupta contra flagelului alcoolului, Oastea Domnului şi conducătorul ei pământesc şi-au câştigat mulţi prieteni, dar şi mulţi duşmani. Apariţia cărţii mai sus menţionate a stârnit revolta tuturor cârciumarilor ţării şi nu numai a lor. Comercianţii care se îmbogăţeau prin înşelarea poporului, fabricanţii de băuturi spirtoase, până şi politicienii acelor vremuri, dornici de câştiguri fără muncă, profitau de starea de înapoiere a poporului în urma anilor de după primul război mondial. Toţi aceşti oameni de afaceri cultivau acest viciu care măcina ca un cancer sănătatea şi moralitatea poporului român, lăsând teren liber indiferentismului religios şi necredinţei. Ei nu vedeau cu ochi buni o mişcare, în cadrul Bisericii străbune, cu ajutorul căreia să fie scoşi din mocirla păcatelor, prin Jertfa Domnului Iisus Hristos, toţi cei păcătoşi.

Patimii fumatului, părintele Iosif nu i-a dedicat o carte specială, dar, în numeroase articole şi în istorioarele sale a lovit şi în acest păcat devenit o plagă nu numai pentru societatea românească, ci pentru întreaga lume.

Cartea «Sudalma» (apărută în 1935 – ediţia întâi, şi în 1936 – ediţia a doua) vine în sprijinul celui de-al doi­lea front deschis de părintele Iosif Trifa şi de Lucrarea Oastei: lupta pentru însănătoşirea limbii române şi a sufletului neamului românesc.

Limba noastră – „graiul pâinii“ – adică al muncii cinstite şi binecuvântate, „Limba sfintelor Cazanii“, adică limba rugăciunii şi a slujirii lui Dumnezeu, cum a definit-o atât de strălucit poetul basarabean Al. Mate­evici în nemuritoarea sa poezie, a ajuns, în secolul nostru, o limbă a sudălmilor împotriva lui Dumnezeu şi a tot ceea ce era bun şi frumos în viaţa noastră.

Sudalma a devenit astfel, după alcoolism, al doilea mare flagel naţional ce ameninţa fiinţa noastră morală şi spirituală şi însăşi mântuirea unui popor care s-a născut creştin şi a dat atâţia martiri în cursul existenţei sale bimilenare.

Cu mijloace simple, dar directe şi convingătoare, în stilul său inimitabil, de o fermecătoare oralitate, părintele Iosif face radiografia acestui viciu, ajutându-ne să ne dăm seama de primejdia lui şi să ne hotărâm să nu-l mai tolerăm nici în viaţa noastră de familie, nici în societate.

Ironia ascuţită, dublată de un umor plin de bună-cu­viinţă şi tâlc, îmbibat pe alocurea de o discretă amărăciune, ţintesc tocmai în acel formalism religios, în acea creştinătate exterioară pentru care adevărurile fundamentale şi mântuitoare ale credinţei noastre ortodoxe şi-au pierdut funcţionalitatea. Credinţa unor asemenea dreptmăritori creştini rămâne doar un ou de Paşti frumos încondeiat, dar din care nu vei vedea ieşind niciodată la lumina zilei un puişor auriu.

Sudalma, intrată în modul de viaţă şi manifestare al oamenilor din toate clasele sociale, a dus la ideea total greşită că fără ea treaba nu merge bine nici în familie, nici pe ogoare, nici în fabrici, nici în armată… ba, mai mult, apartenenţa cuiva la ortodoxie, Biserică şi valorile ei nemuritoare şi mântuitoare a ajuns să fie verificată şi omologată după paharele de ţuică răsturnate pe gât şi după numărul de înjurături ieşite din hăul acesteia.

Eram elev de şcoală normală şi îmi aduc bine aminte cum colegii mei bănăţeni, olteni şi ardeleni îmi cereau să fac dovada concludentă că nu sunt… „pocăit“, ci ortodox neaoş, dând pe gât un pahar de răchie şi trăgând o înjurătură după cea mai bună tradiţie românească. Am refuzat – şi a trebuit să treacă vreo câţiva ani până când iubiţii mei colegi au ajuns să înţeleagă pocăinţa şi ortodoxia cea adevărată.

Desigur, nu absolutizăm aceste umbre. Există numeroşi credincioşi adevăraţi: mireni, preoţi sau monahi care trăiesc o autentică viaţă creştină. Ei sunt sarea pământului şi lumina oferită celor aflaţi în întuneric.

Părintele Iosif Trifa, în spiritul Sfintelor Scripturi, al Sfintei Tradiţii şi al bunului simţ duhovnicesc, precum şi al experienţei sale de duhovnic şi misionar, arată pericolul sudălmii şi nenorocitele ei consecinţe, dar, în acelaşi timp, oferă şi soluţiile de îndreptare şi de creştere spirituală, înarmându-l pe cititor cu armele de „lovire şi apărare“ pe care ni le pune la dispoziţie Duhul Sfânt pentru a duce lupta cea bună şi mântuitoare.

Scopul suprem al Oastei Domnului este ortopra­xia, adică trăirea autentică a învăţăturii ortodoxe în duhul ei evanghelic, nu în litera moartă. La astfel de trăitori şi forma e sfântă, căci e sfinţită de prezenţa conţinutului viu şi sfânt. Frumosul şi adevărul se sărută, în acest caz, într-o fericită îmbrăţişare.

Din păcate, atât beţia, cât şi sudalma şi fumatul au rămas şi în zilele noastre aceleaşi vicii active ca pe vremea când condeiul de foc al părintelui Iosif Trifa, cuvântul său mânat de Duhul Sfânt, le ardea, vindecând sute de mii de suflete şi înrolându-le în Oastea cea biruitoare.

Azi ne apărăm de poluarea chimică, de poluarea sonoră şi de tot felul de poluări, dar de poluarea trupului şi a sufletului cu băuturile spirtoase de tot felul, purtând etichete care mai de care mai atrăgătoare şi mai provocatoare, de poluarea morală şi spirituală, de poluarea păcatului ne preocupăm prea puţin. Ne scandalizează decibelii care trec pragurile sonore admise, dar nu ne scandalizăm de poluarea cu sudălmi, cu cuvinte şi idei toxice, cu ritmurile şi sunetele diavoleşti ale muzicii rock de toate soiurile, nimicitoare pentru moralitatea şi mântuirea noastră.

Suntem bucuroşi că am scăpat de poluarea vizuală care, în vechiul regim, ne agresa pe toate străzile, în locurile oficiale şi la televizoare. Dar poluarea vizuală şi sonoră ce ne-o oferă astăzi micul ecran pe toate canalele, şi revistele porno nu ne mai înspăimântă. A ajuns pentru unii echivalentă cu occidentalizarea noastră, iar rezultatele le vedem în viaţa tinerelor generaţii care au scăpat de sub comandamentele poruncilor dumnezeieşti, punându-se în slujba întunericului.

Lupta începută de părintele Iosif Trifa prin Oastea Domnului, cu mijloacele de evanghelizare pe care le oferă Biserica noastră, rămâne deci actuală. Războiul acesta împotriva păcatelor de tot felul trebuie să continue.

Suntem mădularele aceluiaşi trup duhovnicesc şi nu putem sta indiferenţi la tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. A ne închide într-un turn de scăpare al „ce­lor aleşi“, dispreţuind şi neajutând pe semenul nostru căzut între tâlharii păcatelor, este un păcat de care nu vom fi iertaţi nici în veacul acesta, nici în cel viitor!

Facă Mântuitorul nostru bun şi milostiv ca, reeditarea acestei cărţi să dezvăluie în toate sufletele căzute în mrejele patimilor miracolul „venirii în sine“ şi cutremurul sfânt ce duc la pocăinţă şi mântuire.

Slăvit să fie Domnul!

 Sibiu, la 23 aprilie 1996,

de sărbătoarea Sf. Mare Mucenic Gheorghe,
purtătorul de biruinţă

 
 Gheorghe Precupescu
din prefața la ediția a III-a, a cărții ”Sudalma”

Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2001

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!