ARMELE PE CARE LE FOLOSEŞTE DIAVOLUL( V )
Pe multe din poruncile şi învăţăturile Dom-nului Dumnezeu le-a stricat diavolul cu ajutorul alcoolului. Dar parcă pe nici una n-a stricat-o aşa de mult ca pe Ziua Domnului şi praznicele Sale.
Biblia şi Biserica ne spun că ziua de odihnă este Ziua Domnului, dar diavolul sare astăzi şi răspunde că a lui e această zi. „A mea este şi ziua de sărbătoare – zice diavolul –, pentru că în această zi aleargă oamenii să-şi isprăvească daraverile şi fac negustorii şi târguri, de unde nu lipseşte fiica mea, înşelăciunea. În această zi, se strâng oamenii să se fălească, să spună minciuni, clevetiri şi, mai ales, în această zi intră în casa şi «biserica» mea – în cârciumă – unde mă preamăresc cu sudalme, beţii, jocuri şi destrăbălări. Ziua Domnului e ziua mea – zice Satana –, pentru că în această zi îmi slujesc mie oamenii mai mult ca oricând“.
Ziua Domnului ar trebui să fie zi de laudă şi mărire lui Dumnezeu (aşa cum arată desenul de mai sus). În această zi, ar trebui să cânte cerul şi pământul (sau, mai bine-zis, şi pământul cu cerul): „Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El soarele şi luna, stelele şi lumina. Lăudaţi-L pe El împăraţii pământului şi popoarele“… (Ps. 148). Dar, în loc de această cântare de mărire lui Dumnezeu, duminicile şi în celelalte sărbători răsună crâşmele, jocurile, clăcile, balurile, ospeţele şi toate tămbălăurile şi păcatele. O, ce nărav urât şi păgân am apucat noi creştinii de azi, că toate desfătările cele lumeşti şi de suflet stricătoare le facem duminica, în Ziua Dom-nului, în ziua sufletului!
Biblia ne spune că, odinioară, Antioh – împăratul păgân – a trimis pe căpitanul Apolonie să măcelărească pe locuitorii Ierusalimului. „Iar acesta venind în Ierusalim, s-a prefăcut a fi cu pace şi a aşteptat până în ziua cea sfântă de odihnă şi, apucând pe iudei în zi de praznic, a poruncit ostaşilor celor de sub ascultarea sa să se înarmeze. Şi pe toţi cei care au ieşit să privească i-au omorât şi, alergând prin cetate cu armele, multă mulţime au omorât“ (II Macabei 5, 25–26).
Această istorie este cu mare înţeles şi pentru noi, creştinii de azi. Şi diavolul, ca Apolonie, aşteaptă cu vicleşug sărbătorile Domnului şi atunci se sloboade cu oastea lui asupra creştinilor şi face grozavă ucidere şi vărsare de sânge în sufletul lor. Cârciumile, uliţele, locurile de joc şi petreceri, în fiecare Duminecă şi sărbătoare, se stropesc cu sângele sufletesc al celor pe care Satana, cu oastea lui, i-a rănit şi i-a omorât.
va urma
IOSIF TRIFA – Preot
