Mărturii Meditaţii

Alexandru Lascarov Moldovanu – un scriitor creştin uitat –

Viaţa Bisericii noastre străbune, la cârma căreia a vegheat şi va veghea pururea Mântuitorul, nu a fost şi nu poate fi redusă la truda slujitorilor ei, clerici, iar masa celor păstoriţi, mulţimile din veacuri, de la poalele Muntelui Fericirilor, nu pot fi considerate medii pasive.

Din vechime, din rândurile poporului nostru s-au ridicat, paralel cu preoţii şi ierarhii lor, intelectuali şi oameni de rând care au fost vlăstare roditoare ale dăinuirii Ortodoxiei, în ciuda tuturor vremurilor vrăjmaşe ale istoriei.

Din generaţia de oameni şi intelectuali care şi-au lăsat puternic amprenta asupra sufletului cititorilor lor, fac parte avocaţii Al. Lascarov Moldovanu şi I. Grigore Oprişan.

Al. Lascarov Moldovanu s-a născut la Tecuci, în anul 1885, în ziua de 5 aprilie. Studiile liceale le-a făcut la Bârlad şi la „Naţionalul“ din Iaşi. S-a pregătit pentru cariera de avocat, pe care a practicat-o puţin şi cu intermitenţe. Evenimentul major care a operat o adevărată mutaţie spirituală în viaţa sa a fost Primul Război Mondial.

Pr. asist. Gh. I. Drăgulin sintetizează astfel această cotitură spre lumină a biografiei scriitorului: „Ca puţini din generaţia sa, el a ieşit din tranşeele Primului Război Mondial un om schimbat, un ostaş al lui Hristos“. Privitor la activitatea religioasă pe care a regăsit-o atunci, o automărturisire precizează: „Războiul m-a prăvălit în ţărâna neputinţei umane. În cădere, m-am apropiat de Iisus.“1 Avem în această sinceră şi, totodată, zguduitoare mărturisire, alegoria existenţială a căderii care înalţă, a pogorământului în vederea urcuşului spre mântuire. Iconomia divină a lucrat tainic şi asupra acestui vas ales, hărăzindu-l vocaţiei scrisului, căreia i s-a dedicat cu mai multă râvnă decât avocaturii.

Ca ziarist, a debutat la Focşani cu o evocare: „Petre Liciu“, în anul 1914. Apropierea sentimentală şi intelectuală de marele actor, care, cu o admirabilă maleabilitate, trecea de la dramă la comedie, ne furnizează indicii despre deschiderea culturală a celui care, mai târziu, avea să devină un autentic misionar creştin.

O laborioasă activitate de traducător din marile opere ale lumii arată măsura capacităţii de cuprindere a scriitorului şi sfera largă a interesului său spiritual. A tradus celebrul roman „Paul şi Virginia“ al lui Bernardin de Saint-Pierre, şi opere ale altor autori ca: Oliver Goldsmith, Toma de Kempis, H. de la Mennais, Jules Sandeau şi mulţi alţii. Este important să adăugăm aici numele marelui dascăl al Bisericii Răsăritene, Sfântul Ioan Gură de Aur, din opera căruia a tradus şi la care s-a referit în scrierile şi cuvântările sale.

Literatura beletristică, originală, ancorată la început în toposul creatorilor spaţiului moldovenesc, emanând o aură de patriarhialitate, în schiţe, nuvele, povestiri – evaluează ferm spre subiecte şi teme de viziune creştină, majore, legitimând demersul unei convertiri absolute. Aşa ajunge scriitorul la marile sale romane: Mamina, Tătunul, Biserica năruită şi Întoarcerea lui Andrei Pătraşcu.

Paralel cu activitatea de scriitor, tânărul avocat, hotărât să propovăduiască tezaurul cunoaşterii şi simţirii ortodoxe, aderă cu devoţiune la acţiunile de anvergură, iniţiate de slujitori ai Altarului şi intelectuali laici, pentru amplificarea mesajului Bisericii strămoşeşti în cadrul noilor condiţii istorice. Activitatea lui Al. Lascarov Moldovanu în „Oastea Domnului“ este nu numai lăudabilă, dar şi pilduitoare pentru alţi intelectuali ai vremii. Numele lui este alături de acela al lui I. Grigore Oprişan şi al lt. col. Coman Ionescu într-un anunţ, amintit de părintele Drăgulin, pentru activitatea „Oastei Domnului“ din Bucureşti, care se ţinea sub patronajul Bisericii „Sfânta Ecaterina“, în diferite săli ale oraşului.

Urmând unei vechi tradiţii a Ortodoxiei româneşti, Al. Lascarov Moldovanu scrie „Vieţile Sfinţilor“ în şase volume, într-un stil accesibil, cu mireasmă de duh monahal şi, pe lângă operele beletristice propriu-zise, vertebrate de filonul moralei creştinortodoxe publică lucrări de învăţătură religioasă cu temeinice argumentaţii biblice, aşa cum ar fi: „Chemări la Domnul“, „Apa cea vie“, „Fântâna darurilor“, „Evanghelia în război“ şi multe altele.

Ecoul scrisului său, în epocă, este receptat şi interpretat cu acurateţe de Vasile Băncilă şi Ovidiu Papadima. În lucrarea sa „Literatură şi puritate“, (Bucureşti, 1934), Vasile Băncilă, eseistul afirmat în 1926 la revista „Gândirea“, îl aşază pe Al. Lascarov Moldovanu alături de V. I. Popa cu „Velerim şi Veler, Doamne“ şi Cezar Petrescu cu al său „Apostol“, între creatorii pentru care frumosul şi morala sunt realităţi spirituale complementare, în antiteză cu artistul la modă şi adepţii lui „care devin astăzi spirite fără sensibilitate morală“ (pag. 4). Contrar părerii aproape generală în epocă, Vasile Băncilă, cunoscător avizat al mişcării literare, îşi asumă răspunderea de a declara în finalul consideraţiilor sale: „Mamina este cartea cea mai patetică şi mai spirituală a anului nostru spiritual: niciodată nu s-au spus la noi adevăruri mai grave într-o formă mai graţioasă“.2

Un alt critic şi istoric literar important al epocii, a cărui atenţie a fost captată de literatura lui Al. Lascarov Moldovanu a fost Ovidiu Papadima. Considerând literatura autorului analizat „un semn bun“, acesta scrie: „Semnificativ nu e numai faptul că ea a apărut, – răscumpărând astfel păcatul unui veac întreg de muncă a scrisului din care Dumnezeu a fost alungat cu totul… Ceea ce ne bucură, în cazul Lascarov Moldovanu, nu-i atât apariţia lui, cât succesul. Domnia sa şi-a format sau mai bine zis şi-a găsit publicul său de cititori statornici. Asta înseamnă că literatura domniei sale este necesară“.3

Al. Lascarov Moldovanu trece în lumea drepţilor în anul 1972, fiind în exil, în Elveţia. Şi acolo a rămas un bun creştin şi un bun român, în lumina în care şi-l aminteşte părintele Constantin Galeriu, când spune: „În 1970 trăia încă. Se retrăsese în Elveţia. A contribuit la colecta pentru sinistraţii inundaţiilor din 1970“.4

Aşadar, „trăia încă“, pentru neamul său, pentru credinţa sa.

Florica IONAŞCU, Roma, Italia.

1 Pr. Asist. Gh. I. Drăgulin, Al. Lascarov Moldovanu – un viabil scriitor şi propovăduitor ortodox, în B.O.R. nr. 7-9/ 1991, pag. 150.

2 V. Băncilă, Literatură şi puritate, Bucureşti, 1934, pag. 11.

3 O. Papadima, Creatorii şi lumea lor, Bucureşti, 1943, pag. 316.

4 Pr. prof. Dr. Constantin Galeriu, – înregistrare audio realizată de studenta Florica Ionaşcu în mai, 1997

Lasă un răspuns