Spune Ecclesiasticul că, la cei credincioşi, începutul înţelepciunii – care este frica de Dumnezeu – se formează o dată cu ei în pântecele mamei, sau în sânul mamei (Sirah 1, 14). Cu alte cuvinte, după nota lui IPS Bartolomeu la acest verset, „celor credincioşi, înţelepciunea, ca dar al lui Dumnezeu, le este congenitală”. Desigur că această sămânţă de mare preţ moştenită de la părinţii credincioşi trebuie ajutată să rodească, aşa cum ştim bine că, în acelaşi fel, darurile Duhului primite la botez trebuie să fie puse în valoare prin împlinirea poruncilor sfinte. E arhicunoscută extraordinara afirmaţie a Părintelui filocalic Marcu Ascetul că „tot cel ce s-a botezat după dreapta credinţă a primit tainic tot harul. Dar se umple de cunoştinţa sigură a acestui fapt, după aceea, prin lucrarea poruncilor” (Filocalia I, Ed. Harisma, Bucureşti, 1993, p. 322). Şi mai departe spune că „Sfântul Botez este desăvârşit, dar nu desăvârşeşte pe cel ce nu împlineşte poruncile” (Ibidem, p. 346). Iar când primim un har de a izgoni un gând rău care s-a strecurat în inimă, trebuie să înţelegem, spune Sfântul Marcu Ascetul, „că nu ţi-a venit harul de afară printr-o mutare din altă parte, ci că harul, dat ţie prin Botez în chip ascuns, a lucrat acum aşa de tare, încât ai urât gândul şi l-ai alungat” (Ibidem, p. 357). Prin urmare, tot acest har oferit nouă în mod desăvârşit la Taina Botezului se datorează alipirii de acest sân sau pântece, pârga acestei alipiri fiind Însuşi Hristos. Dar ca să înmulţim acest har, sau să-l facem lucrător prin împlinirea poruncilor, trebuie să căpătăm acea înţelepciune care se conturează potrivit cu nevoia fiecăruia doar rămânând la „sânul mamei”, alipiţi adică de Biserică.
Doctorul Luca constată şi el că supunerea Pruncului Iisus faţă de Mama Sa şi de Iosif cel neprihănit L-a ajutat să sporească „cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul” (Luca 2, 52). Iată o nouă mărturie a câştigului ce-l avem de suntem supuşi Maicii Domnului, ca fraţi după har ai Domnului, ea fiind, de fapt, chip şi icoană a Bisericii.
Copleşiţi de emoţia Centenarului Oastei, ne gândim cum am putea spori şi noi „cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul”? Să nu uităm că Oastea Domnului este o fiică credincioasă a Bisericii şi nu poate deveni altceva. Sau să se declare altceva. Deşi sunt cazuri când unii copii nu-şi mai recunosc părinţii, ca şi cum nu le-ar fi oferit nimic, prin urmare nu le-ar fi cu nimic datori. Noi nu putem spune asta niciodată, pentru că Oastea s-a plămădit în fericitul pântece al Bisericii şi, hrănindu-se la sânul ei, constatăm că, o dată cu vârsta, a sporit cu înţelepciunea şi cu harul. Iar dacă va rămâne alipită şi în a doua sută de ani, mai strâns decât în prima, de acest „sân preadulce”, va avea viitor nebiruit nici chiar de porţile iadului (cf. Matei 16, 18). Să nu uităm că vremurile sunt tot mai rele spre sfârşitul veacurilor şi că, o dată cu înmulţirea păcatului, ne trebuie har îndoit să-i putem sta împotrivă. Or, sporirea în har am văzut de unde se trage. Cât despre nesocotirea sau necinstirea părinţilor, Solomon spune în pildele sale că „ochiul care-şi râde de un tată şi necinsteşte bătrâneţea unei mame, pe acela ciorile de pe vale să-l scoată şi vulturii tineri să-l mănânce!” (Pilde 30, 17). Sau, în altă traducere, „pe ochiul care îşi bate joc de tatăl său şi nesocoteşte ascultarea de mamă, îl vor scobi corbii de la pârâu şi îl vor mânca puii de vultur!”
Ca să nu cădem din har, cititorule, ci, dimpotrivă, ca să sporim în el, să alegem calea împărătească a sfinţilor care au primit prin Biserică şi prin Tainele ei tot harul de trebuinţă pentru a ajunge la statura de bărbat desăvârşit la care suntem chemaţi şi noi să devenim ca adevăraţi ostaşi ai lui Hristos.
Preot Petru RONCEA
