Cu ajutorul Preaiubitului şi Scumpului nostru Mântuitor Iisus Biruitorul, şi anul acesta, o dată cu sosirea Sfintelor Sărbători, soseşte în casele cititorilor noştri dragi şi tradiţionalul Almanah «Iisus Biruitorul».
În partea calendaristică a celor 12 luni ale anului, veţi găsi programul de citire zilnic al Sf. Scripturi şi al literaturii Oastei, iar pe ultima pagină din fiecare lună, fiindcă în 2017 se împlinesc 80 de ani de la Moţiunea din 1937, sunt selectate articole şi vorbiri cu un conţinut specific, iar în loc de prefaţă veţi putea citi integral Moţiunea.
Partea a doua a Almanahului este frumos împodobită cu rubrici care au materiale cu un conţinut foarte variat, începând cu «Cuvinte alese ale fericiţilor noştri înaintaşi», continuând apoi cu «Fericiţi cei prigoniţi», «Martirii vremurilor noastre» – La fiecare cinci minute un creştin este ucis –, «Mărturii ale mirilor din începuturile Oastei», «Articole cu divers conţinut Scripturistic», «Muzica duhovnicească şi muzica satanică», «Efectele negative ale televizorului, calculatorului şi telefoanelor mobile», «Tutunul, alcoolul, drogul şi neatenţia la volan ucid», «Leacuri şi reţete culinare din grădina Domnului», «Diverse mesaje, ştiri şi noutăţi din toată lumea», «Poezii», «Povestiri pentru copiii de toate vârstele».
În toate aceste rubrici, veţi găsi adevărate comori pentru sufletul şi nevoile fiecăruia. Începând de la copii, tineri – căsătoriţi şi necăsătoriţi –, vârstnici şi bătrâni. Primul pas ce trebuie făcut de fiecare dintre noi pentru dobândirea acestei comori este să ne procurăm din timp acest preafrumos Almanah, apoi să-l citim cu atenţie şi să ne rugăm Domnului Iisus Biruitorul să ne dea ajutor de a putea strânge cu grijă acest minunat tezaur în inimile şi-n sufletele noastre, spre a nu mai păcătui… Este foarte potrivit şi ca un frumos cadou de Sărbători.
Acest Almanah este cel mai voluminos din toţi anii, începând din 1992, conţinând un număr de 324 de pagini şi poate fi comandat la Librăria «Cartea de Aur», Sibiu, la un preţ de numai 18 lei.
Redacţia «IISUS BIRUITORUL»
3 Comments