Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Altă toamnă, alte gânduri…

Altă toamnă, alte gânduri…

Altă toamnă, alte gânduri…

E octombrie şi parcă i-aş spune timpului să se oprească în loc… Atâtea vise ale verii nu s-au împlinit… Dar cred că visul are mereu puterea de a visa, de a se înnoi, de a-şi schimba timpul şi anotimpul… Oare toamna asta voi mai găsi flori în poieniţă?

Dacă în poieniţa gândului din mine am pus învelitoare florilor cât încă era vară, când bruma toamnei rece va cădea pe câmpuri, a mea poiană ,crezând că este tot vară, va da flori înmiresmate. Dar ale mele flori cu ale cu-i vor semăna?

Da, e toamnă. Gutuii n-au dat rod anul acesta. Va veni oare iarna, fără să simt mirosul de gutui?

Aseară am auzit un greieraş care încă mai avea putere să cânte. M-am gândit ce soartă îl aşteaptă… Aceeaşi ca cea de anul trecut… Sau poate îl va salva vreo Veronica.

Şi n-am putut să nu plec capul…
Şi eu gutui fără rod…
Şi eu greieraş neînţelept…

Nici milostivire n-aş putea cere, dacă nu mi-ai fi spus: Te-aştept ca pe-o zi…

Merg agale prin ploaia mocănească, îmi vine să închid umbrela şi să alerg, să mă eliberez de prezentul acesta greu, să-mi las sufletul să danseze prin ploaia amintirilor.

Toamna… copaci cu frunze îngălbenite ce aşteaptă un vânt mai rece şi tăios care să le desprindă de pe ramuri şi în unduire să coboare ca să fie aşternute covor picioarelor unor zglobii copilaşi.

,,Nu deschide umbrela, căci nu plouă cu apă, ci cu aghiazmă!”
…aud o voce de dincolo de mine.
Şi stau aşa, cu trupul nemişcat, cu pleoapele închise, primind mirul lacrimilor cerului…Simt umezeală spălându-mi inima. Mi-e rece şi mi-e cald…
Cum Te voi îmbrăţişa?
Usca-vom ploaia asta dintre noi?…

Nu-mi răspunzi, Doamne…
Dar nu mă voi întrista. Ştiu că acum presari crizanteme pe fruntea toamnei.
Poate voi fi mâhnită când îmi vei cântări rodul, când vei număra fructele ramului meu veşted.
Mai poţi face să înflorească din nou, acum, în plină toamnă?… să stăm apoi sub mărul înflorit, să numărăm doar razele furişate în universul nostru de Iubire…
Mai fă o minune, Doamne!

În amestecul acesta de ploaie şi lapoviţă, vântul suflă rece şi îmi este frig.
M-am oprit o clipă în drum spre servici, pe o alee uitată pavată cu frunze arămi, privind îndelung la cei ce veneau în urma mea. Unii erau indiferenţi, păreau că nu le pasă că sub tălpile lor anii îşi plâng trecerea lor. Alţii mergeau în pas vioi fredonând melodii în pas cu anotimpul.
Într-o clipă m-am înviorat… “Să nu vi se tulbure inima…” îmi răsuna în urechi glasul lui Dumnezeu
Am început să uit de frig, să fi fost aceasta minunea cerută!?

Uneori ni se pare că toama este un anotimp trist, în dimineaţa aceasta am conştientizat că nu este aşa. Frunzele deşi cad, deşi se lasă purtate de vânt sau mistuite de foc, întotdeauna au să înmugurească din nou.

Viaţa noastră, o viaţa noastră cât de mult se aseamănă frunzelor dar, oare cât ne asemănăm şi în nădejde reînmuguririi?

Privesc din nou în urma celor doi trecători…câţi dintre noi ne arătăm verzi la chip dar, sufletrul ne este arămiu ca frunzele toamnei…

Ce bine e când poţi simţi căldură în toiul toamnei…Doar ea e aceea care poate face să înflorească frunzele, să se aurească sufletul, să înmugurească visul…Iată minunea!

Mă simt o frunză în palma Ta, Doamne… Mă îmbujorez când vreun trecător îmi arată curată iubire… iar Tu, Doamne, cu atâta gingăşie mă plantezi în inima aceea…

Suntem ceea ce suntem… doar El ne poate face să fim primăveri… să trăim primăveri…

Se dezveleşte ramul de umbre şi simt cum se îmbracă în lumină…
Eu tac şi devin un accesoriu al ţinutei de toamnă, o lacrimă…
Azi vreau să fie pe obrazul tău, anotimpule de miere…până când, de prea mult zâmbet, se va ascunde ruşinată în visul născut în poveştile noastre.
Iau cana de ceai cald, îndulcit de draga părtăşie, şi nu-mi doresc decât îngenuncherea…Roadele nu aşteaptă mulţumirea, dar asta le îmbujorează…
Pentru câte n-am mulţumi! Pentru câte n-am spune: ,,Doamne, mai rămâi!”

Zacuscă, murături, struguri… E minunată toamna! Când o priveşti cu ochi ştrengari de copil.

Şi e şi mai minunată când o vezi în ochii celor dragi, plină de mister, plină de soarele verii adăpostit ca un ştrengar în spatele unei gene…
E minunată când constaţi că toamna vieţii îşi presară bruma argintie pe câte un fir de păr strălucind ca înţelepciunea…

Toamna, pe aleile cu frunze, nu te poţi plimba decât în doi…şi nu poţi mânca singur din ciorchinele de strugure. Ai vrea mereu să împarţi cu cineva: o bobiţă mie, una ţie…una ţie…
Doamne, ţine-mi aproape dorul drag!

E toamnă târzie cu pomii goi, cu ploi reci şi vânt. Ne afundăm în hainele groase şi trecem nepăsători unii pe lângă alţii…Mai încolo e un semen cu un polover ros de vreme…Ce mă reţin să-mi dezbrac haina, că doar mai acasă două?…

Privesc teiul pustiit de frunze şi pe semenul meu înfrigurat…ceva îi leagă…

Picuri de ploaie cad voioşi pretutindeni. Aparent, nu pare să existe soare. Doar nori plini, plini de apă şi frunze galbene aşternute cuminţi pe alee.
Câtă smerenie la ele ! Şi semeţie în faţa ˝ morţii˝ ! Călcate în picioare şi totuşi nu strivite, păstrează straiul viu , plin de culoare.
Şi mă întreb, – oare nu în ele se ascunde raza soarelui de vară ?

  Atelier de creaţie Oastea Domnului  ~  ,,Gânduri de toamnă” 2010 – eseu interactiv

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!