Mărturii Meditaţii

Am aflat pe Dumnezeu Care cu adevărat a văzut şi a ştiut durerea sufletului meu …

„Cu adevărat acesta este adâncul tainic al prezenţei noastre aici, pentru a recunoaşte că acest sfânt, inegalabil pentru istoria mântuirii Neamului, a creat pentru noi o poartă de a fi mai lângă Domnul. Îi suntem recunoscători veşnic lui Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit de a ne introduce în această Lucrare dumnezeiască, în această lumină din lumină, şi de a vedea în lumina aceasta sfântă cât de mult L-am supărat pe Dumnezeu, atunci când nu eram cu El, şi cât de mult ne dorim să trăim pentru a ne putea pocăi de faptele noastre trecute.

Este o rânduială dumnezeiască faptul că noi am fost chemaţi de Dumnezeu, din veşnicie, pentru această misiune. Şi eu, unul, vreau să mărturisesc, spre surpriza celor care ar vrea să înţeleagă câtă taină este în chemarea către mântuire, cum a făcut Dumnezeu ca eu să aflu acest mesaj. În urmă cu zece ani, deci în anul 1989, student fiind, am fost trimis aici, să particip la ceea ce se petrecea atunci, la un eveniment identic cu acesta. Şi am participat. Singura şi marea diferenţă este aceasta că n-am avut o participare activă, ci una activistă. A vrut Dumnezeu ca intenţiile rele să se transforme în urmări bune, demonstrând Dumnezeu că orice cauzalitate are o providenţă şi dacă vrei să conlucrezi cu această providenţă, toate pot căpăta un scop nobil, un scop mântuitor.

Eu nu ştiu cât am satisfăcut pe cei care m-au mandatat atunci să fiu aici, însă ştiu că le sunt recunoscător că prin acea misiune eu am aflat pe Dumnezeul cel veşnic. Am aflat pe Dumnezeu Care cu adevărat a văzut şi a ştiut durerea sufletului meu şi mi-a dat mie speranţa mântuirii. Eu n-am ştiut cine se ascunde sub această lespede atunci şi nici nu mi-a spus nimeni. Nu ştiam cine-i acel blând şi dulce bătrânel, Traian Dorz, dar eu atât ştiu că aici, atunci, era har peste har. Şi am spus în adâncul sufletului meu: Mie tare mult îmi place cum vorbesc aceşti oameni şimi doresc să urmez până la sfârşitul vieţii mele aceste îndemnuri.

Aşa am plecat atunci din acest loc şi a trebuit să mai treacă ceva ani ca Dumnezeu să rodească acele cuvinte pe care eu le-am auzit. Ceea ce a fost atunci aici, har peste har, este şi acum. Aici este un izvor de viaţă. Aici Dumnezeul lui Israel este viu şi prezent şi doreşte ca, prin lucrarea Sa, să se rezidească Biserica. Doreşte Dumnezeu să arate lumii că cheile Împărăţiei Cerurilor se află în această Lucrare. Este singurul inel duhovnicesc, inel de aur, care poate uni Neamul şi Biserica spre Hristos. Şi, dacă se pune problema să vorbim de mileniul viitor, trebuie să se înţeleagă că Biserica nu poate exista fără această lucrare dumnezeiască a Oastei Domnului. În mileniul trei nu se poate intra fără larga deschidere a ceea ce reprezintă pentru Neam şi pentru Biserică Lucrarea Oastei Domnului. Şi pentru că, acum zece ani, cineva s-a milostivit şi a făcut o chemare către cei care încă nu erau cu Domnul, aş vrea ca şi eu, acum, pentru cei care se află pentru prima dată aici şi nu s-au hotărât să-şi dea sufletul în mâinile lui Hristos, Mântuitorul nostru, îi îndemn şi eu: Frate dragă, nu pierde această clipă de har! Nu pierde acest moment binecuvântat pe care cerul ţi l-a pregătit! Acum este clipa în care Dumnezeu cercetează fiinţa celor care sunt fără de Hristos. Acum trebuie şi tu, suflete dragă, să strigi împreună cu Neamul tău şi cu Biserica ta şi cu mine, păcătosul: Hristoase, Dumnezeul nostru, milostiv fii mie, păcătosul, şi mă mântuieşte. Amin. Slăvit să fie Domnul!“.

Părintele Constantin Onu

din cuvântul de duminică, la a 61-a comemorare a trecerii la cele veșnice a Părintelui Iosif Trifa ( februarie 1999 )

1 Comment

  • Milica 3 septembrie 2020

    Slavit sa fie Domnul ,El sa neajute sa-i raminem statornici..

Lasă un răspuns