Vorbirea fratelui Costică Pânzariu (Teişoara, Botoşani), la nunta de la Dej – octombrie 1981
„Am căutat noaptea, în aşternutul meu, am căutat pe iubitul inimii mele; l‑am căutat, dar nu l-am găsit… M-am sculat atunci şi am cutreierat cetatea, uliţele şi pieţele; şi am căutat pe iubitul inimii mele… L-am căutat dar nu l-am găsit! M-au întâlnit păzitorii care dau ocol cetăţii; şi i-am întrebat : «N-aţi văzut pe iubitul inimii mele?» Abia trecusem de ei şi am găsit pe iubitul inimii mele. L-am apucat şi nu l-am mai lăsat până nu l-am adus în casa mamei mele, în odaia celei ce m-a zămislit. Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele şi cerboaicele de pe câmp, nu stârniţi, nu treziţi dragostea până nu vine ea” (C. Cânt 3, 1-5).
Fraţilor şi surorilor, aproape niciodată n-am citit din locuri aşa de înalte la fraţi aşa de mulţi… Nu-s obişnuit. Noi, în părţile noastre, suntem obişnuiţi să vorbim la fraţi mai puţini… Şi acum sunt zdrobit de această mare greutate a iubirii şi am căutat să citesc doar câteva cuvinte – pentru că frăţiile voastre, majoritatea, aţi citit Sfânta Scriptură şi Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu care v-a mişcat, care v-a trezit, care v-a frământat, pentru care aţi alergat, pentru care aţi lăcrimat, pentru care aţi privegheat, pentru care aţi muncit şi pentru care v-aţi trudit fiecare, venind şi aici.
Am căutat numai să citesc câteva versete, adică să vi le amintesc, pentru că frăţiile voastre le ştiţi şi le cunoaşteţi. Aş vrea din tot sufletul şi din toată inima să răsădesc în inima fiecăruia – şi mai ales în inimile celor tineri, ale dragilor copii pe care i-am purtat pe genunchi, pe care i-am ridicat pe treptele lacrimilor, pe care i-am strâns la sân, pe care i-am iubit aşa de frumos şi aşa de scump, pe care i-am petrecut cu lacrimi la porţi şi pe care i-am aşteptat cu lacrimi să vină întotdeauna, pe care i-am legănat, pe care i-am petrecut întotdeauna cu bucurie –aceste cuvinte minunate ale lui Dumnezeu pe care le ştim (că le-aţi auzit citindu‑se, explicate, meditate, nu mai trebuie din nou).
Dar ne uităm aşa de adânc cum spune aici Cuvântul Sfânt: „Am căutat pe iubitul inimii mele”… Şi frăţiile voastre vă daţi seama că „am căutat pe iubitul inimii mele” nu este starea aceea firească.
Mi-aduc aşa de bine aminte – acum, o săptămână în urmă, s-au împlinit patruzeci de ani de când aveam şi eu, ca tinerii aceştia, nunta mea… Am vrut şi eu atunci nunta aşa cum şi-o sărbătoresc ei acuma; mi-am sărbătorit-o şi eu, dar cu fraţi mai puţini decât la aceasta.
Mă întorc cu gândul şi cu mintea, şi cu sufletul, şi cu inima adânc la starea aceasta a căutării… Au trecut patruzeci de ani, dar nu mi-au putut slăbi mâinile… fug şi acuma, mi-e drag… Mi-e drag să fug şi acuma, nu aici numai, ci până în marginea aceea de ţară, să caut pe Iubitul inimii mele. Pentru El am venit eu aici şi frăţiile voastre tot pentru El aţi venit.
Aş vrea să Îl văd şi să Îl simt pe Domnul când vorbesc fraţii, când pronunţă numele Lui. Îl strâng în inima mea, Îl strâng în sufletul meu… Aş vrea să-L duc, aşa cum spune: „la casa mamei mele, în casa celei ce m-a zămislit”… Nu trupeşte, ci duhovniceşte vorbesc… Aş vrea să nu ies din Cuvântul Lui. Aş vrea, m-aş munci, m-aş trudi, aş priveghea, aş lăcrima, să-L duc la casa mea, la casa mamei mele pe Iubitul meu, aşa cum mai departe spune, în alt capitol: „Porumbiţo, ce scumpă, ce dragă eşti!”. Treci hotarele fără ochii tăi, te ascunzi în cuşti, te duci peste hotare şi de acolo îţi dă drumul şi nici un uliu şi nici o pasăre răpitoare nu te opreşte. Cu aripioara frământată şi obosită de drum, nimereşti la casa mamei tale, nimereşti în casa ta! Ce scumpă eşti, ce dragă eşti!
Încetez aici, căci mai sunt fraţi. Aş vrea… eu am venit să ascult. Nu mă duc nicăieri cu gândul să vorbesc numaidecât. Dacă este undeva nevoie, mă ridic; dar aş vrea aşa de mult să ascult, să-L caut pe Preaiubitul inimii mele. Aş vrea să-L duc în casa mea. Duceţi-L şi frăţiile voastre la casa frăţiilor voastre, în inimă, în viaţă, în toată fiinţa.
Tinerilor dragi, unii aveţi părinţi credincioşi; duceţi-L pe Iubitul inimii voastre, pe Domnul Iisus, la casa voastră! Căutaţi-L din tot sufletul, că nu vă va părea rău. Sunt patruzeci de ani de când fug şi alerg şi eu şi mi-e aşa de drag să‑i văd pe tineri şi să-i văd pe bătrâni, cu perii albi, (au început şi ai noştri să se albească) căutându-L pe Domnul cel preaiubit.
Slăvit să fie Domnul, pentru că nu ne pare rău! Pe cărarea asta e bine, e aşa de bine şi-s aşa de scumpe toate: privirile, zâmbetul, simţirea… Orice e aşa de minunat pe cărarea aceasta strâmtă, pe urmele Dulcelui Iisus!
Rămânem aici. Domnul Dumnezeul nostru, Care nu ştiu cum, nu ştiu cum a adus prilejul acesta minunat într-o vreme aşa de binecuvântată, El să ne facă să plecăm de aici încărcaţi. Şi cu cuvântul acesta încetez. Să-L ducem. Eu Îl iau, luaţi-L şi frăţiile voastre la casa aceleia care v-a născut. Şi nu uitaţi, orişiunde vă duceţi, nu uitaţi de casa, de minunata vatră, de minunata casă, de leagănul acela scump care întotdeauna, aproape lăcrimând, ne-a legănat, ne-a crescut, ne-a împărtăşit sute de cuvinte – să-L căutăm, să-L primim şi să-L urmăm pe Iisus.
Nu pot uita bătrânii care au plecat şi mă duc la mormintele lor ca să trezesc amintirea în sufletul meu că ei au fost aceia care au răsădit în mine, în sufletul meu, Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu.
Ei au plecat, dar alţii au mai rămas.
Nici aceştia nu vor mai sta mult, nu vor sta nici aceştia, ci vor pleca şi ei; să-i urmăm cu vrednicie şi noi.
Iar voi, tinerilor, puneţi mâna pe solia sfântă, puneţi mâna pe Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, pe această minunată Lucrare a lui Dumnezeu şi duceţi mai departe această sfântă, curată, senină şi minunată Lucrare.
Slăvit să fie Domnul!
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010, vol. II
