Cutreierarea cetăţii ne aduce şi nouă aminte cu amar de toate alergările noastre pe uliţele lumii, căutând mântuirea şi bucuria adevărată, prietenia adevărată, dragostea adevărată. Dar, vai, cât de în zadar au fost toate ostenelile şi căutările acestea! Când ne amintim de alergările şi cutreierările noastre zadarnice căutând pe Domnul acolo unde nu era, ne gândim cu milă la toate aceste nefericite suflete care fac şi ele azi cum făceam noi atunci. O, cum am dori să le chemăm să vină şi ele aici unde noi L-am aflat acum atât de fericiţi pe dulcele nostru Iisus… Am căutat noaptea în aşternutul meu, am căutat pe iubitul inimi mele, l‑am căutat, dar nu l-am găsit… M-am sculat atunci şi am cutreierat cetatea, uliţele şi pieţele, şi am căutat pe iubitul inimii mele… L-am căutat, dar nu l-am găsit… Să nu uităm niciodată amintirile noastre! Căci amintirile sunt un tezaur din care ne putem îmbogăţi mereu.
Amintirile noastre sunt paşii noştri grei spre Lumină. Sunt experienţele noastre dureroase către Adevăr… Sunt investiţiile noastre scumpe către Iubire… În fiecare avem un geamăt. În fiecare avem sudoare şi lacrimi. În fiecare, speranţe şi jertfe însângerate. La noi toate acestea au avut un scop: aflarea lui Hristos. Au avut o justificare: aflarea lui Hristos. Şi au o despăgubire: aflarea lui Hristos (Filip. 3, 7-11). Acum ştim, dar atunci nu ştiam. Acum vedem, dar atunci n-am văzut. Acum înţelegem, dar atunci nu înţelegeam. Sufletul nostru tânjea după Lumină, dar cum s-o aflăm în noaptea în care eram? Tânjeam după Adevăr, dar cum să-l aflăm în aşternutul nostru unde zăceam?
Slavă veşnică Ţie, dulce şi drag, bun şi scump Iisus, Care Te-ai lăsat aflat de noi! O, ce fericiţi suntem acum în braţele Tale dulci… Îndură-Te, Doamne Iisuse, şi lasă-Te aflat şi de toţi acei care mai cutreieră şi azi căile lumii, ca să fie fericiţi şi ei. Amin.
