Dragii mei fraţi şi surori şi iubiţilor tineri, bucuraţi-vă! Dumnezeu v-a învrednicit de harul acesta, să auziţi lucrurile lui Dumnezeu care sunt puse la dispoziţia noastră şi să vedeţi într-adevăr că Dumnezeu ne-a ales – poate nu eram vrednici decât de moarte – dar Dumnezeu aşa a găsit El cu cale, cum spune acolo într-un loc: „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi…”. Ce har!… Ce fericiţi trebuie să fim că Dumnezeu ne-a ales pe noi şi ne-a smuls din acest veac rău, din mijlocul milioanelor de oameni care bâjbâie ca orbii pe întuneric şi se duc cu grămada la pierzarea veşnică, iubiţii mei, şi pe noi Dumnezeu ne-a ales şi ne-a pus Cuvântul în mână, şi ne-a luminat calea, iubiţii mei! Cum ar trebui să fim de recunoscători faţă de ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi! Vedeţi cum progresează lumea în lucrurile pe care le aşteaptă prăpădul şi pierzarea? Şi noi „stăm nepăsători faţă de o mântuire atâta de mare”, faţă de o veşnicie care nu se va clătina niciodată, cum spune Apostolul Pavel: „Noi nu avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare, al cărei meşter şi zidar este Dumnezeu”. Nu începutul unui lucru, iubiţii mei, [este important], ci sfârşitul, aşa cum am auzit vorbindu-se că Legea şi proorocii au ţinut până la Ioan; iar de la Ioan şi până acum, Împărăţia lui Dumnezeu se ia cu năvală. Şi numai cei ce dau năvală pun mâna pe ea.
Am dori din toată inima şi din tot sufletul ca fraţii noştri să crească cât mai repede. Ne-aducem aminte de cuvintele de la Ieremia 8, unde se spune: „Cocostârcul… rândunica… şi cocorul îşi cunosc vremea lor când trebuie să plece, dar poporul Meu nu cunoaşte Legea Domnului”. Aţi văzut, când vine toamna, când se-apropie toamna, rândunica şi cocorii se pregătesc pentru călătoria lor de mii şi mii de kilometri, pentru că ştiu că aici vine iarna şi nu pot să reziste, iubiţii mei. Deci, iată, păsările cerului sunt mai înţelepte decât oamenii. Rândunica parcă ar spune către puişorii ei: „Dragii mamei, să creşteţi cât mai repede, să vă-ntăriţi, căci noi nu suntem statornici aici şi noi va trebui să plecăm departe. Să nu cumva să cădeţi pe drum. Întăriţi-vă! Pregătiţi-vă, să fiţi gata!”. Iată, cu atât mai mult noi, iubiţii mei. Cum zice acolo Isaia, în capitolul 10, versetul 1, către cei răi: „Ce veţi face voi în ziua aceea a mâniei lui Dumnezeu, care va veni din depărtare peste voi? La cine veţi fugi după ajutor şi unde vă veţi lăsa bogăţia voastră?”. Se adresează celor răi: „Ce veţi face voi? La cine veţi fugi după ajutor?”. Şi apoi ne ducem tot în Isaia, la capitolul 49, cu versetul 15. Aici se adresează celor buni şi le spune: „Cum va putea o femeie să-şi uite pruncul pe care-l alăptează şi să nu aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă-l va uita, Eu cu nici un chip nu vă voi părăsi”.
Ce minunat! Ce deosebire între unii şi alţii, dragii mei! Să ne verificăm puţin viaţa noastră, iubiţii mei, aşa după cum aţi văzut că întreprinderile şi instituţiile îşi fac bilanţul la finele anului, să vadă ce-au câştigat şi ce ar putea să facă pe viitor: să-şi mărească planul, să facă tot mai multe lucruri, să facă tot mai multe blocuri, să facă tot mai multe locuinţe… Deci, iubiţii mei, şi noi trebuie să grăbim ziua venirii lui Dumnezeu, că este foarte, foarte aproape.
din vorbirea fratelui Ioan Voina la o adunare de revelion – 1972
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 3
