Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home AMÃGIRI ȘI DEZAMÃGIRI ACTUALE

AMÃGIRI ȘI DEZAMÃGIRI ACTUALE

AMÃGIRI ȘI DEZAMÃGIRI ACTUALE

Amăgirile şi dezamăgirile sunt specialitatea diavolului. Acesta, pentru a ne amăgi, ne dă, iar pentru a ne dezamăgi, ne ia. Fără îndoială însă, diavolul este mai primejdios atunci când ne dă, decât atunci când ne ia. Este mai primejdios atunci când pretinde că ne ajută să trăim, decât atunci când ne face să suferim sau ne omoară. Este mai primejdios în virtuţile noastre satisfăcute, decât în slăbiciunile sau patimile noastre. Pentru a ne descoperi însă faptul că diavolul nu poate da sau lua de la noi decât ceea ce e aparent valoros şi niciodată ceea ce cu adevărat autentic, Hristos ne spune: „Celui care are i se va da; iar de la cel care nu are, şi ce i se pare că are se va lua de la el” (Luca 8, 18). Acelaşi adevăr îl descoperă Hristos şi Martei – sora Mariei şi a lui Lazăr – atunci când, pentru a o opri din multa şi amăgitoarea ei slujire, o atenţionează: „Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; ci un lucru trebuie; iar Maria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea” (Luca 10, 41-42).

Prin urmare, o inventariere a lucrurilor pe care vremurile actuale ni le-au dat ca apoi să le ia de la noi ar putea scoate la lumină partea falsă, amăgitoare şi iluzorie a vieţii noastre. Ar putea să ne ajute să facem ca amăgirile şi dezamăgirile, cu care vrăjmaşul ne ispiteşte astăzi din ce în ce mai mult, să devină în viaţa noastră o sabie cu două tăişuri, care, „pătrunzând până la despărţitura dintre suflet şi duh, dintre încheieturi şi măduvă” (cf. Evrei 4, 12), va putea despărţi adevărul de minciună, lumina de întuneric şi partea cea bună de cea aparent bună a vieţii noastre duhovniceşti. Iar atunci când vom vedea că acea parte a vieţii noastre, în care ne-am pus poate toată nădejdea şi toată încrederea, nu este nici atât de bună, nici atât de valoroasă şi nici atât de intangibilă pe cât credeam, amintindu-ne cuvintele Ecclesiastului: „Vreme este să plângi şi vreme să râzi; (…) vreme este să îmbrăţişezi şi vreme este să fugi de îmbrăţişare; (…) vreme este să taci şi vreme să grăieşti” (cf. Ecclesiastul 3, 2-7), vom reuşi să mergem mai departe fără să cârtim, fără să ne revoltăm şi fără să deznădăjduim.

Aşadar, se cuvine să mulţumim Domnului pentru toate încercările şi dezamăgirile prin care trecem, întrucât acestea, neputând lua de la noi decât partea iluzorie şi mincinoasă a vieţii noastre, ne vor putea apropia din ce în ce mai mult de Adevăr. Atunci vom putea vedea că adevărul nu stă în cele multe şi cei mulţi, ci, mai curând, în cele puţine şi în cei puţini. Vom putea vedea şi faptul că diavolul, mai ales în ultima vreme, preferă să amăgească şi să dezamăgească mai mult mulţimi şi mase întregi de oameni decât persoane sau comunităţi restrânse ale acestora. Aceasta, întrucât vrăjmaşul ştie că dacă pentru primii oameni, după căderea lor în păcat, frunzele grădinii Edenului s-au constituit într-un loc ideal de refugiu în care să încerce să scape de responsabilitate şi de sentimentul de vină, pentru omul de azi, mulţimea sau masele mari de oameni pot constitui un asemenea loc. Un loc ideal pentru anonimat şi depersonalizare. Pentru a ne atenţiona că până şi adunarea poate constitui uneori, pentru unii dintre semenii noştri, un loc asemănător, Părintele Iosif ne adresează profeticele cuvinte: „Eu, fraţii mei, pun mare preţ pe adunările restrânse de fraţi. Eu pun mai mare preţ pe adunările celor «doi-trei» decât pe adunările cele mari. După atâtea adunări mari, n-a mai rămas nimic. A fost un vânt trecător. Eu mă tem de multe ori nu cumva să rămânem cu un fel de «paradă» a adunărilor mari. Prin adunările cele mici, în adunările de fraţi credincioşi se coboară mai ales făgăduinţa de la Matei 18, 20. (…) Aceasta este, iubiţii mei fraţi, adunarea care ne trebuie. (…) Aceasta e adunarea pe care nimeni n-o poate lua de la noi.” („Ce este Oastea Domnului”).

Preot Gheorghe MANOLE

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!