Traian Dorz

Amin, vino, Doamne Iisuse!

Nu exisă nicăieri un sfârşit pentru nimic – există numai o trecere de la o stare la alta, dintr-un loc în altul, dintr-o vreme în alta.

Nici timpul nu se sfârşeşte, ci numai trece dintr-un an în altul, dintr-un secol în altul, dintr-un mileniu în altul, dintr-o eră în alta.

Nici omul nu se sfârşeşte, ci numai trece dintr-o existenţă în alta.

Nici istoria nu se sfârşeşte. Nici lumea nu se sfârşeşte. Nimic nu se sfârşeşte, ci numai toate trec dintr-un fel în altul, într-o eternă continuitate şi aşezare a tuturor la locul pentru care fiecare se pregăteşte şi la răsplata pentru care fiecare a lucrat.

Iată, a trecut pentru noi încă un an. A trecut măsura de timp pe care o numim noi an pentru a şti cum să ne socotim scurtimea existenţei noastre din lumea asta. A trecut această bucată din trăirea noastră, pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o pentru ca în ea să împlinim faptele bune pentru care am fost chemaţi şi zidiţi în Hristos (Efes. 2,10).

Cele trei sute şaizeci şi cinci de zile şi nopţi au trecut în veşnicie

şi ni le vom mai întâlni o singură dată, în Marea Zi a Judecăţii şi Răsplătirii lui Hristos, când vom sta în faţa Lui şi în faţa zilelor trăite de noi, spre a da seamă de tot ce am făcut – sau n-am făcut – în ele.

Ziua aceea mare şi strălucită este aproape. Zorii ei au şi răsărit chiar. Semnele ei se văd tot mai lămurit.

Domnul nostru, Judecătorul sau Răsplătitorul nostru Se apropie.

Este chiar la uşi, după cum este scris.

Şi lumea este împărţită între două feluri de oameni: cei credincioşi şi cei necredincioşi. Şi Biserica Lui este împărţită între două feluri de fecioare: cele înţelepte şi cele nebune. Şi răsplata care vine cu El este de două feluri: ori slava veşnică ori ocara şi ruşinea veşnică (Matei 25, 31-46).

Sufletul meu şi fiul meu iubit, pregăteşte-te şi tu tot mai frumos şi mai înţelept pentru Marea Zi şi pentru Marea Întâlnire cu Domnul tău.

Toarnă mereu untdelemnul faptelor bune în candela vieţii şi zilelor tale.

Înnoieşte-ţi mereu veşmântul sincerităţii şi smereniei în care să te îmbraci tot mai frumos pentru Marea Zi şi pentru Marea Veşnicie care vine.

Împlineşte-ţi tot mai frumos şi tot mai veghetor binecuvântata datorie care este pentru tine cel mai mare har şi cea mai sfântă ocazie pe care ţi le-a dăruit Dumnezeu, spre a te face vrednic de El.

Fii gata în orice clipă din orice zi şi noapte a vieţii tale ca să-L poţi întâmpina pe Domnul tău Iisus Hristos, cu faţa şi cu inima plină de bucurie şi lumină.

Iar El pe tine la fel.

Când Dulcele Iisus spune: Eu vin curând – spune şi tu cu tot sufletul pregătit pentru îmbrăţişarea Lui: Amin, vino, Doamne Iisuse!

Atunci eşti şi vei fi cu adevărat fericit. Şi aici şi în veşnicie.

Amin.

Traian DorzHristos Pâinea noastră zilnică.

1 Comment

  • mariane 31 decembrie 2011

    Iata, din siragul zilelor noastre, 365 ale acestui an, se sfarsesc astazi. Oare in cate din ele am fost intelepti si am turnat untdelemnul bun al faptelor noastre si cate le-am risipit fara nici un folos sufletesc.
    Doamne Iisuse, ajuta-ne ca in anul ce vine sa fim mai vegheatori ca Atunci cand Tu vei veni, sa avem si noi sufletul pregatit pentru intalnirea cu Tine si cu ai Tai.Amin.Slavit sa fie Domnul!

Lasă un răspuns