Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Amintiri cu fratele Moise

Amintiri cu fratele Moise

Amintiri cu fratele Moise

La 27 februarie, s-au împlinit 100 de ani de la naşterea fratelui Moise Velescu. Cu această ocazie, aş vrea să mărturisesc o frântură din lucrul nostru împreună.

Într-un an, în postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, fratele Moise m-a sunat că are neapărat trebuinţă să merg la Arad, acasă la dânsul, pentru câteva zile, spre a-l ajuta să pună în ordine mai multe materiale adunate pentru cartea „Pagini vechi şi file noi”. În vremea aceea, aveam un scuter. Tot mă frământam cu ce să plec, legăturile cu trenul fiind destul de încurcate de la Piatra Neamţ până la Arad. Astfel, dintr-o dată, m-am hotărât să plec cu scuterul. Să plec, singur, aproximativ 600 de km, cu scuterul – care nu mergea mai mult de 50-55 de km/oră – era un fel de „nebunie”. Dar L-am rugat pe Domnul să fie cu mine. Şi a fost! Am plecat prin Sibiu, cu un popas la Casa Oastei, după care am continuat drumul spre Arad. Nu aveam telefon mobil la vremea aceea, să pot comunica pe traseu. Dar Îl aveam pe Domnul. Am făcut până la Arad, cu tot cu popasuri, vreo 23 de ore… Din peripeţiile drumului voi aminti un singur lucru. Pe traseu, m-a depăşit o maşină cu număr de Neamţ, undeva când urcam un deal mai mare şi scuterul gâfâia din greu, abia-abia urca… Când a văzut şoferul că şi eu eram tot cu număr de Neamţ, ajuns tocmai prin Ardeal, a scos capul pe geam şi striga râzând, cam în batjocură: „Hai, moldovene, hai, dă-i bătăi!…” Atunci mi-am adus aminte de copiii care strigau râzând după proorocul Elisei: „Hai, pleşuvule, hai!”

După o aşa frumoasă călătorie, a doua zi, împreună cu fratele Moise, am trecut la treabă. În cămăruţa sa erau înşirate multe foi scrise de mână şi multe bileţele care aveau fiecare locul lor, pentru cartea de care spusesem. Eu trebuia acum să mă identific cu multe completări (făcute pe diferite hârtiuţe), cu specificaţie: „Se va introduce la pagina x, paragraful z” sau „se va muta de la pagina x la pagina y”. Toate acestea trebuiau lămurite punct cu punct, paragraf cu paragraf, pagină cu pagină. Deşi, uneori, păreau că sunt lucruri atât de încurcate, că nu mai ştiai de unde să începi şi unde să termini, cu răbdarea specifică a fratelui Moise, toate se puneau cap la cap, în chip minunat. Pentru mine era o plăcere să lucrez cu el…

Ajunsesem în ajunul sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, când simţeam nevoia să merg undeva la un duhovnic pentru a mă spovedi. Şi atunci l-am întrebat: „Frate Moise, unde aş putea să merg la un duhovnic pe care-l cunoaşteţi?” „Păi, uite, că nici eu n-am apucat să mă spovedesc. Mergem amândoi la preotul meu duhovnic de-aci, din Grădişte. E un preot bătrân, cam de-odată cu mine. Chiar acu ne îmbrăcăm şi mergem, că părintele este la biserică.” După ce ne-am mărturisit, împreună, înaintea Domnului, am plecat pe jos, spre biserică.

Pe drum, fratele Moise zise: „Părintele la care mergem acu să ne spovedim este un preot deosebit de smerit. De câte ori merg la spovedit, părintele zice: «Ce bine c-ai venit, frate Moise, că şi eu te aşteptam să mă spovedesc…» După ce mă spovedesc eu, apoi începe părintele să îşi mărturisească multe-multe lucruri… şi stăm şi câte-un ceas”.

Ajunşi la bătrânul duhovnic, am văzut cu câtă bucurie l-a întâmpinat pe fratele Moise, îmbrăţişându-se ca doi fraţi care nu se mai văzuseră demult… Îmi dăduseră lacrimile de bucuria lor, ca a unor copii. S-a spovedit fratele Moise întâi, apoi eu. După ce a făcut rugăciunea de dezlegare, părintele mi-a zis: „Fratele Moise este cam de aceeaşi vârstă cu mine şi este un om smerit şi foarte înţelept. Pentru mine şi pentru dumneavoastră, cei de la Oastea Domnului, el este un model. Să ascultaţi de dânsul… Eu îl cunosc de mulţi ani şi, când vine la spovedit, îi spun ca Sf. Ioan Botezătorul: «Eu am trebuinţă, frate Moise, să mă spovedesc la frăţia ta şi frăţia ta vii la mine?» Şi, după ce se spovedeşte el, apoi mă spovedesc şi eu… Şi stăm câte un ceas şi mai bine”.

La despărţire, m-a sărutat părinteşte, apoi i-a făcut semn fratelui Moise să vină, l-a sărutat şi pe el şi au rămas îmbrăţişaţi câteva clipe, cu capul unul pe umerii celuilalt. Imaginea asta nu o pot uita niciodată. Erau ca cei doi Sfinţi Apostoli: Petru şi Pavel. Cred că părintele este şi el plecat în veşnicie. Şi cred că atunci când s-au revăzut Dincolo, la fel s-au îmbrăţişat. Domnul să-i bucure şi să-i răsplătească împreună cu toţi înaintaşii Oastei.

La ceas aniversar, frate Moise, de Acolo, de Sus, roagă-te Domnului şi pentru noi, cei de jos, să ajungem la biruinţă!…

Costel ROTARU

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *