În preajma anului 1923 îmi fãceam un bilanț al activitãții mele de zece ani de preoție la țarã și un an de redactor la foaia Lumina Satelor.
Și mã gândeam cu durere la zãdãrnicia celor 11 ani de strigare în pustiu, fãrã urme și fãrã roade.
Era noaptea târziu. Pe sub fereastra casei mele tocmai trecea urlând un cârd de bețivi. Asta mi-a sporit și mai mult durerea. Am cãzut în genunchi plângând și m-am rugat Domnului plângând, sã-mi ajute, în anul ce vine, sã lucrez cu mai multã izbândã.
În aceastã noapte, Duhul Domnului mi-a inspirat gândul unei hotãrâri care s-a publicat în nr. de Anul Nou 1923, al foii Lumina Satelor. În aceastã hotãrâre îi chemam pe cititorii mei sã intre în anul cel nou, cu hotãrâre de luptã contra bețiilor, sudalmelor și altor pãcate. Prin iscãlirea unei Declarații, îi chemam sã se hotãrascã contra pãcatelor. Îi chemam într-un fel de voluntariat de luptã aprigã contra pãcatelor. Din acest început a ieșit pe urmã mișcarea Oastei Domnului.
Inițiativa acestei mișcãri este așadar pe de-a-ntregul a Domnului. Cu nimeni n-am avut absolut nici o consfãtuire și nici o înțelegere cu privire la aceastã mișcare. Și de la nimeni n-am avut absolut nici un fel de încredințare specialã pentru înfiriparea ei.
Și nu numai inițiativa acestei mișcãri este a Domnului, ci și creația întreagã este a Lui.
Dupã Hotãrârea și Apelul din nr. de Anul Nou – nu s-a interesat absolut nimeni despre rostul acestei mișcãri, despre rezultatul ei, despre mersul ei. Am luptat ani de zile pentru susținerea acestei mișcãri cu greutãți și jertfe în care mi s-a topit sãnãtatea și viața, fãrã sã am nici un sprijin.
Am ținut, la un an, o adunare generalã a acestei mișcãri (vestitã la foaie), fãrã însã sã se intereseze absolut nimeni despre ea și sã se apropie de ea.
Mișcarea era amenințatã cu eșec. Am pus totul în cumpãnã sã o salvez. În vremea asta de luptã aprigã cu greutãțile începutului, mã așteptam ca I.P.S. Sa mitropolitul Nicolae sã-mi sarã în ajutor cu o pastoralã cãtre popor, pentru încurajarea inițiativei. Dar n-a sãrit și nici mãcar nu m-a întrebat cum merge inițiativa.
Șapte ani de zile, conducãtorii bisericii din Sibiu n-au avut nici un cuvânt pentru aceastã mișcare și nu i-au dat nici un sprijin.
Probabil, conducãtorii bisericii, se temeau cã mișcarea va da eșec și nu voiau sã se expunã. Am avut însã sprijinul larg al Aceluia care a pornit-o la drum. Domnul a adus la biruințã Lucrarea Lui, Oastea Lui.
Cei care de la început ar fi trebuit sã dea sprijin și ajutor, s-au interesat de ea numai atunci cînd era deja o puternicã înfãptuire, care putea aduce glorie și laudã personalã.
Firește, prin afirmația cã inspirația și creația Oastei Domnului a venit pe de-a-ntregul de la Domnul – nu neg legãturile ierarhice ale preoției. Vreau însã sã spun cã, în felul cum s-a înfiripat aceastã mișcare, ca un voluntariat care a cuprins de la început toate eparhiile – n-am avut o încredințare și îndrumare specialã din partea I.P.S. Sale mitropolitul Nicolae.
Anii de jertfã
Urmeazã anii în care mi-am mãcinat pieptul și sãnãtatea. Anii în care am creat Lumina Satelor și Oastea Domnului. Sunt anii în care bãiatul meu mã lãsa întotdeauna seara la masa de scris și dimineața mã afla tot acolo. Sunt cei 7 ani de jertfã pentru lucrul Domnului. Sunt cei 7 ani în care un om plãpând se topea ca o luminã în râvna și dragostea lui de a aprinde în popor lumina vieții și a aduce sufletele pierdute la picioarele Crucii. În acești 7 ani am scris o mare parte din tâlcuirile și cãrțile mele.
Vine Tipografia, Librãria și foaia Oastea Domnului
Dupã 7 ani de muncã și jertfã, mișcarea Oastei Domnului luase proporții. Îi pipãiam pulsul și simțeam cã nu mai încape în Lumina Satelor. Își cãuta o revãrsare. Și atunci, într-un moment de însuflețire evanghelicã, am luat eroica hotãrâre sã-mi cumpãr o tipografie proprie, prin care sã lãrgesc cadrele mișcãrii. Fãrã sã mã consult cu nimeni decât cu Domnul, mi-am cumpãrat o tipografie modernã din Germania cu un milion și jumãtate. Era o mare îndrãznealã evanghelicã pe care am plãtit-o din greu, precum se aratã pe larg în altã parte. Aici voi spune numai atît: Tipografia aceasta a fost o mare înviorare pentru fronturile Oastei. Frații însuflețiți au început sã strige: cinste pentru Mireasa Vîntului. Era o încurajare pentru îndrãzneala mea. În același timp am deschis și o librãrie religioasã. E drept cã aici am primit un duș rece din partea consistoriului. Pentru o odãițã lungã de 6 m și largã de 5 m în care am deschis librãria, consistoriul m-a taxat cu o chirie de 5.000 de lei lunar.
Pentru a alimenta o tipografie așa mare și pentru a alimenta fronturile tot mai lãrgite ale Oastei, am scos și o foaie nouã, Oastea Domnului.
Toate acestea au mers ca o inițiativã particularã, fãrã nici o consfãtuire cu nimeni și fãrã nici o aprobare din partea nimãnui. Totul era un risc personal. La Leipzig de unde am cumpãrat tipografia, îmi angajasem averea de la Vidra și Certege, cu extrase din cãrțile funduare.
Clipe grele, dar mãrețe au urmat pentru mine. Un pitic de om își deschisese o tipografie și o librãrie. Tunul cel mare trãgea din greu la cãrți și foi. Visul meu de ani de zile se înfãptuise. Ce bucurie!
Dar nu este biruințã fãrã luptã și jertfã. Ar fi mers prea-prea. Vine drumul crucii…
Traian Dorz, din “Istoria unei Jertfe”, Vol. II
