Anunţuri

Apariţie editorială: Agenda 2014

Agenda2014Cu ajutorul «Marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Iisus Hristos» (după expresia preaiubitului nostru frate Traian Dorz), în pragul Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului din acest an va apare «Agenda 2014»!…

Necesitatea apariţiei ei nu are nevoie de justificare, atâta vreme cât aproape orice om simte nevoia unui carneţel de însemnări zilnice. Gândul întocmirii agendei este legat însă de un eveniment deosebit în viaţa Oastei Domnului şi a fiilor ei atât de împrăştiaţi azi prin lume, ca oarecând a poporului Israel… Îndeosebi, prin această agendă s-a dorit marcarea unui secol de la naşterea marelui om al lui Dumnezeu, care se născuse în noaptea Crăciunului lui 1914: «Poetul Golgotei», Traian Dorz…

Pe fiecare filă din cele 365 ale anului 2014, lângă un loc suficient pentru notiţe, Agenda oferă şi „o fărâmitură“ de hrană sufletească:

– un scurt citat din opera fratelui Traian Dorz sau a Părintelui Iosif Trifa sau a fratelui Ioan Marini;
– o strofă de poezie sau un proverb versificat;
– un verset din Sfânta Scriptură…

La fiecare din cele trei zile ce amintesc de plecarea la Domnul a marilor noştri înaintaşi:

– 29 Ianuarie – fratele Ioan Marini;
– 12 Februarie – Părintele Iosif Trifa;
– 20 Iunie – fratele Traian Dorz,

sunt rezervate încă două pagini pe care se află fotografia celui comemorat, o poezie personală, un scurt text biografic şi un gând ales rămas de la ei…

De asemenea, în 25 Decembrie, data naşterii „Poetului mântuirii noastre“, sunt alocate alte două pagini cu fotografia fratelui Traian Dorz la anii tinereţii, îmbrăcat în minunatul port bihorean, o poezie autobiografică şi patru citate referitoare la el din Ioan Alexandru, Nichita Stănescu, Costache Ioanid şi Părintele Dumitru Stăniloae, personalităţi celebre ale veacului abia trecut.

Agenda are 404 pagini, legate, şi o ţinută sărbătorească! Pe coperta de vinilin poartă neuitata cruciuliţă a Oastei, iar în interior, pe lângă un cuvânt introductiv, are mai bine de 20 de pagini pentru agendă telefonică şi notiţe…

Nădăjduim şi ne rugăm Domnului ca toată opintirea la redactarea Agendei să nu fie zadarnică, ci să aducă bucurie şi rod sfânt în orice suflet care o va deschide şi întrebuinţa cu fior, aşa cum a fost şi lucrată! Pentru ca toată slava să fie adusă numai Dumnezeului părinţilor noştri, în osteneala cărora cu nevrednicie am intrat cu toţii şi pe urmele cărora trebuie să călcăm cu grijă sfântă…

Slăvit să fie Domnul!

2 Comments

  • SUZANA GIRBOAN 9 decembrie 2013

    Multumim Domnului, si d-voastra fratilor nostri, pentru initiativa cat si pentru munca depusa in realizarea „agendei”, necesara fiecaruia dintre noi.
    Domnul Iisus sa va dea si alte idei minunate si necesare in cresterea si statornicia noastra spirituala . Fiti binecuvantati! Va iubim si ne rugam Domnului sa va tina credinciosi Lui si Lucrarii Sale, cu dragoste de frati si iubire fata de oameni. Slavit sa fie Domnul Iisus Biruitorul!

  • Olga 21 decembrie 2013

    cum as putea sa o procur?

Lasă un răspuns