Să începem de la început – spunea el, mai departe, în pagina a treia…
La temelia noii rânduieli din sat – şi din ţară – trebuie puse teama de Dumnezeu şi ascultarea de Cuvântul Lui.
Să începem de la acest început: de la credinţa şi iubirea lui Dumnezeu… căci fără acest început nu se va face nimic bun şi statornic.
…Numai o singură doftorie poate da lumii şi ţării noastre sănătatea şi mântuirea: să se întoarcă oamenii şi popoarele la Iisus, la învăţătura şi la porunca Lui de iubire. Atunci va sosi pacea şi liniştea statornică între oameni şi între popoare.
«Lumina Satelor» nr. 1, din 2 ian.1922, pag. 4
În afară de condeiul Părintelui, prea puţine se mai văd în paginile gazetei. Sub diferitele nume tipărite în foaie, era tot el…
Unele dintre scrieri el le semna: Părintele Trifa, altele: I. Tâlcuitor, altele: T. Povaţă, altele I. T. Din toate acestea se vede limpede că toată munca trebuia, chiar de la început, s-o poarte singur. E bine să se ţină minte acest lucru, pentru că mai târziu, când clădirea va fi ridicată, vor veni mulţi să se laude „ce greu au muncit“ şi ei atunci.
Dar toate colecţiile foii, începând cu anul I, stau mărturie împotriva tuturor lăudăroşilor de mai târziu. Nici măcar numele părintelui Moruşca nu apare decât în nr. 14, adică de Paşti, în 10 aprilie 1922, cu un articolaş.
Aceasta a fost totuşi şi un bine, căci, prin lipsa altora, omul lui Dumnezeu a avut loc mai mult şi mână mai liberă să umple paginile cu Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu şi cu lumina cerească a Duhului Sfânt.
Ce minunate erau îndrumările date de el în toate problemele care frământau pe toată lumea atunci.
Nu vremea e de vină – spunea el celor ce se plângeau de secetă sau de ploaie – ci păcatele noastre. Din pricina păcatelor şi a necredinţei noastre sunt toate relele. Să ne întoarcem la Dumnezeu şi, ca prin minune, se vor schimba toate spre bine, după cum este scris: Toate lucrează împreună spre binele celor ce se tem de El…
Nu Geneva, ci Iisus! – spunea el Sfatului Popoarelor care căuta căile păcii şi înţelegerii în lume. Nu Geneva, ci numai Iisus va putea aduce pacea pe pământ şi înfrăţirea popoarelor… De ani de zile popoarele se tot mută cu sfaturile lor de pace dintr-un oraş în altul şi dintr-o ţară în alta, dar pace tot nu se face… Pacea statornică o poate aduce numai Iisus… Dar popoarele n-au pe Hristos în mijlocul lor, de aceea n-au nici încredere unele în altele: vorbesc de pace, dar se înarmează din greu – după cum zice Scriptura despre cei răi: «vorbesc de pace cu gura lor, dar în inimă au vrajbă» (Ierem. 9, 8).
«Lumina Satelor» nr. 11, din 26 martie 1922
La alţii – şi la noi. În Anglia, duminica nu lucrează nimeni. Toate birturile stau închise, de dimineaţa până seara, în schimb, toate bisericile sunt pline. Învăţaţii, alături cu muncitorii, cântă în biserică şi Îl preamăresc pe Dumnezeu… La zile mari, când biserica nu-i poate încăpea pe toţi credincioşii, preoţii predică şi în teatre şi în aer liber. Duminica după-masă, se ţin adunări religioase unde se citeşte din Biblie, se ţin vorbiri şi se cântă spre slava lui Dumnezeu. Nu arareori, chiar şi prin parcuri, se fac slujbe religioase, se ţin predici şi sute de oameni se strâng în cor şi cântă spre lauda lui Dumnezeu.
La noi? Unii sâmbăta seara petrec, iar duminica dorm până la prânz. Alţii lucrează duminica dimineaţă, iar după-masa se îmbată şi lunea se odihnesc. De mers la biserică, nici vorbă. În ziua celor sufleteşti, oamenii trăiesc numai pentru cele trupeşti. Să luăm pildă de la alţii şi să ne întoarcem şi noi la Dumnezeu!
Iată un gând care a lucrat şi el la înnoirea de mai târziu cu Oastea Domnului, care avea să fie saltul mântuitor al societăţii noastre şi al timpului nostru.
Avem 350 mii de orfani de război… dintre aceştia, numai nouă mii pot avea loc în orfelinate, 50 de mii sunt daţi prin familii să-i crească, iar ceilalţi aproape 300 de mii rămân numai… în mila lui Dumnezeu… Statul le dă un leu şi patru bani pe o zi, iar noi nimic… La temelia casei noastre şi a ţării noastre celei noi sunt îngropaţi taţii acestor orfani de război. Să nu ne facem surzi faţă de scumpii lor rămaşi în viaţă; să ţinem seamă de lacrimile şi lipsurile lor…
«Lumina Satelor» nr. 26, din 9 iulie 1922
Şi această grijă de orfani l-a însufleţit mereu. Devenit curând directorul Orfelinatului, el va face cel mai mult pentru mângâierea acestor copii nefericiţi.
Oricâte legi bune s-ar face… în zadar dacă, mai întâi, acei care le fac nu le ţin. La noi, poporul se supune şi ascultă de lege; dar, dacă legea nu este la fel şi pentru cei mari ca şi pentru cei mici, curând se pierde încrederea şi vine dispreţuirea ei. A fost o lege bună să se închidă cârciumile în duminici şi în sărbători. Oamenii trebuie să fie treji în zilele sfinte.
Dar azi cârciumile gem de beţivi în toate duminicile. Ce pacoste pe această ţară că acei ce ajung la cârmă nesocotesc tot ce a fost făcut bun de înaintaşii noştri. De ce nu se respectă legile cele bune? Beţivii nu sprijină nici ordinea, nici pacea!
«Lumina Satelor» nr. 28, din 23 iulie 1922
În felul acesta, începea lupta cu toate fărădelegile din ţară acela care tot restul vieţii lui a strigat neîncetat împotriva nedreptăţilor, cu toată puterea sa.
Cu toată hotărârea inimii şi cu toată priceperea talentului său, înzestratul scriitor, preot şi profet al Domnului îşi rostea astfel răspicat cuvântul său, arătând cu orice prilej că toată nenorocirea stă într-un singur rău: păcatul. Şi că toată mântuirea este numai într-un singur loc: în Hristos, Mântuitorul nostru, şi în întoarcerea noastră, a fiecăruia şi a tuturora, la El.
Un an întreg s-a scurs astfel. Începuse să se bătătorească tot mai frumos drumul sfânt pe care avea să calce acest om ales. Începuse să se are tot mai adânc ogorul binecuvântat în care avea să se arunce grâul cel duhovnicesc şi să se pregătească terenul pentru grăuntele de muştar.
va urma
Traian Dorz, din “Istoria unei Jertfe”, Vol. I