Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home APELE ADÂNCI SE LIMPEZESC GREU – Anul Nou 1922 ( IV )

APELE ADÂNCI SE LIMPEZESC GREU – Anul Nou 1922 ( IV )

APELE ADÂNCI SE LIMPEZESC GREU – Anul Nou 1922 ( IV )

La 31 decembrie 1922, harnicul ostenitor putea să scrie:

«Lumina Satelor» iese acum de aproape un an de zile. Într-un an, ea  s-a făcut una din cele mai plăcute şi mai cu drag citite gazete pentru popor… «Lumina Satelor» place pentru că ea s-a pus în slujba vestirii lui Hristos, s-a pus în slujba cea frumoasă a luminării, a îndreptării şi a mântuirii omului prin Cuvântul lui Dumnezeu…

…Dar noi facem acest lucru cu mari jertfe sufleteşti şi băneşti, pentru că cumplita scumpete a vieţii de acum ne apasă şi pe noi. Scoatem gazeta cu o pierdere de peste 35 mii lei. Şi ca să putem merge mai departe suntem siliţi să ridicăm şi noi cu ceva preţul abonamentului ei… Nu numai noi, ci toate gazetele a trebuit să facă acest lucru.

…Însă nu vă scumpiţi şi nu vă speriaţi… Pentru viitor avem planuri şi mai mari cu îmbunătăţirea gazetei. Cel care iscăleşte aceste rânduri şi scrie singur aproape toată gazeta mai are multe de spus şi de învăţat, dar a aşteptat mereu să se umple biserica gazetei de cititori şi ascultători, ca să-şi ţină predicile cele mai bune şi mai frumoase. Până când voi sta eu la gazeta aceasta, cu câtă sănătate şi ajutor mă va învrednici Mântuitorul meu Hristos, mă pun chezaş abonaţilor că n-o să le pară rău de banii ce-i vor da pentru «Lumina Satelor».

  1. Trifa

«Lumina Satelor» nr. 51, din 31 dec.1922

Şi, într-adevăr, nici nu le-a părut!

În primul an, funcţia aceasta era cu totul nouă pentru el, care venea dintr-o parohie de ţară, unde o astfel de muncă era total necunoscută. Redactorul trebui să se familiarizeze cu o mulţime de lucruri, de denumiri şi de oameni. Toate acestea le învăţa izbindu-se de ele, alergând toată ziua şi muncind adesea toată noaptea, pentru ca să se facă totul la timp şi cât mai bine. Era vorba şi de încrederea ce i se arătase, dar mai ales era vorba de conştiinţa lui care presimţea că asta îi era chemarea şi care dorea să şi-o îndeplinească cu devotament faţă de Dumnezeul său. Tot mai limpede înţelegea că acesta va fi altarul şi amvonul de pe care el va trebui să-L slujească şi să-L slăvească pe Hristos, Domnul lui, spre mântuirea sa şi a altora – după cuvântul mamei sale.

În curând, nu-şi mai putea îndeplini slujba de duhovnic la „Teologie“. Îndatoririle de la redacţie nu-i mai permiteau aproape nici o altă preocupare în afară de gazetă.

Pentru ca să i se poată asigura totuşi un salariu şi o locuinţă, fiindcă munca de la gazetă era neplătită, i s-a găsit o funcţie mai uşoară şi mai potrivită cu firea sa. Biserica avea atunci, la Sibiu, sub oblăduirea şi grija ei, un orfelinat cu 60-70 de copii orfani, adunaţi de prin judeţele Ardealului. I s-a dat în primire funcţia de director al orfelinatului, iar în clădirea acestuia i s-a dat o locuinţă pentru care va plăti o chirie mai mică. Acesta va fi locul şi mijlocul existenţei sale, cât timp va putea munci, făcând faţă la ambele îndatoriri, ca redactor al gazetei şi ca director al orfelinatului.

Slujba de părinte şi de îngrijitor al bieţilor orfani, daţi sub conducerea lui, a îndeplinit-o Părintele Iosif, aici, ani de zile. Cei 60-80 orfani, câţi cuprindea de obicei căminul condus de el, au simţit tot timpul acela căldura şi bunătatea inimii celui care le purta de grijă, ca de copiii săi.

Aici a lucrat el o parte din zi şi cea mai mare parte din noapte, mulţi ani din viaţa lui, până la răscrucea cea mare de la sfârşitul anului 1934, când, drept răzbunare, Mitropolia l-a scos şi din slujba şi din locuinţa aceasta de la orfelinat.

E mişcătoare părinteasca dragoste cu care omul lui Dumnezeu a căutat tot timpul anilor acelora să poarte grijă de micuţii orfani, pentru a le îmbunătăţi condiţiile de hrană, încălzire şi îmbrăcăminte. Încă de la început, a organizat strângeri de ajutoare, prin colecte şi intervenţii pe la diferite instituţii şi persoane. Prin apeluri la gazetă şi prin ţinerea de serbări şi cuvântări la diferite sărbători şi ocazii, el a făcut ca grija de orfani să fie o preocupare a multor suflete binefăcătoare şi, astfel, soarta lor să fie cât mai uşurată. Acest om al lui Dumnezeu sfinţeşte orice loc în care ajunge să muncească, împlinindu-şi cu aceeaşi înaltă conştiinciozitate orice slujbă în care este pus.

Redacţia unei gazete este ca o uriaşă centrală telefonică, prin care vin şi trec toate ştirile şi întâmplările din ţară şi din lume. E ca un uriaş laborator în care vin spre analiză tot felul de lucruri bune şi rele. E ca un turn de pază din care se văd şi se dau alarme împotriva multor primejdii şi nenorociri.

La redacţia «Luminii Satelor», Părintele Iosif era un slujitor totdeauna treaz care vedea departe, care judeca sănătos şi care nu înceta a trage mereu semnalele de alarmă, înştiinţând despre primejdiile pe care le vedea şi le simţea venind.

va urma

Traian Dorz,  din “Istoria unei Jertfe”, Vol. I

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *