Dumnezeu veghează totdeauna asupra a tot ce facem noi semenilor noştri. Dacă noi tragem asupra altora săgeţi arzătoare, El le este acelora un scut puternic, iar săgeţile otrăvitoare trase de un om asupra altuia se vor întoarce totdeauna asupra celui ce le-a trimis.
Dacă vrem să le facem bine, binele, trecând prin Dumnezeu, creşte şi se desparte în două revărsări. Partea cea mai îmbelşugată se va revărsa înapoi spre acela din care a izvorât.
„Uită-te spre ceruri şi priveşte…
Vezi norii cât de sus sunt faţă de tine?
Dacă păcătuieşti, ce rău îi faci lui Dumnezeu?
Şi când păcatele ţi se mulţesc, cu ce-L poţi atinge pe El?
Ce primeşte El din mâna ta?“ (Iov 35, 5-7).
„Dacă eşti înţelept, pentru tine eşti.
Dacă eşti batjocoritor, pe tine te străpungi… tu vei suferi“… (Prov. 9, 12).
Dacă asculţi şi te supui, îţi sfârşeşti zilele tale în fericire. Şi anii în bucurie.
Dacă n-asculţi, pieri ucis de sabie.
Şi mori în orbia ta (Iov 36, 11-12).
Cine-L binecuvântează pe Dumnezeu lui însuşi îşi face binele.
Căci binecuvântarea sa se întoarce asupra lui însuşi îmbogăţită de răsplătirile nemărginite ale lui Dumnezeu.
Astfel omul se binecuvântează singur pe sine – sau se osândeşte tot aşa. Cine blestemă Numele cel Sfânt al lui Dumnezeu, el singur face să cadă asupra veşniciei sale toate blestemele aruncate spre cer,
mai îngreunate încă de osânda pe care le-o adaugă Sfinţenia şi Dreptatea lui Dumnezeu.
Astfel omul se nefericeşte singur pe el.
O, Mare Dumnezeu Sfânt şi Drept, fii binecuvântat pentru dreptatea şi sfinţenia cu care răsplăteşti pe fiecare om după faptele sale!
Te rugăm, dăruieşte-ne lumina şi puterea unei chibzuite vieţi prin care să ne facem vrednici de răsplată, şi nu de pedeapsă. De mântuire, şi nu de osândă.
