Home Apologeţii ortodoxiei – din presa anului 1925

Apologeţii ortodoxiei – din presa anului 1925

Apologeţii ortodoxiei – din presa anului 1925

Dăunăzi citeam într’o revistă străină apelai unul scriitor american cătră tovarăşii săi de muncă intelectuală. Numitul apel lansa ideia unei asociaţii de scriitori care şi-ar pune rodul strădaniilor lor în slujba lui Hristos. Era vorba deci de-o ofensivă misionară menită să ducă mai departe opera evanghelizării neamurilor de pe pă­ mântul nou şi să zidească evangheliei Răscumpărătorului forturi inexpugnabile.

Nu ştiu dacă închegarea acestei instituţii atât de folositoare a fost dusă la realizare. Foarte probabil însă că da, întrucât în apus asociaţiile similare riau lipsit nici până acuma. Ba mai mult, problema religioasă nici odată n’a fost îmbrăţişată cu mai mult entuziasm şi cu o mai adâncă înţelegere decât în vremile noastre de aprigă învolburare spirituală. E reacţia celui mai pur element din sufletul umanităţii — după desechilibrul şi ruina morală pe care crâncenulrăsboiu nea lăsat-o drept moştenire imediată.

Reacţia s’a produs şi la noi. Şi aceasta este constatarea care ne bucură ‘ndeosebi.

Duhul pustiirii morale şi al negaţiei «filozofice» s’a abătut şi pe la noi, prinzând în orbita sa atâtea suflete crescute la «şcoala raţionalismului pur şi a materialismului  (care poate fi şi impur)». Scriitori cari ti au încercat nici odată saşi dea seama de adevăratele temeiuri ale existenţii noastre, nici se ‘nţeleagă esenţa sufletului nostru istoric — pentru a putea îndruma viitorul nostru cultural — s’au făcut propoveduiiorii unui «europenism» cusut cu aţa care-şi trădează originea ei transnistriană, sau ai aşa numitei «libere cugetări» pe care de bună seamă rfau învăţat-o nici dela sfătosul Neculce, nici dela Eminescu. Sufletul neamului nostru este ortodox prin definiţie. Era deci firesc, ca ofensiva ireligiosităţii să fie îndreptată împotriva ortodoxiei şi a Biserica care-o adăposteşte ca pe-un scump tezaur.

Luminaţii ucenici ai lui Bakunin şi Troţchi — sau ai altor măiestri mai vechi dar mai puţin periculoşi — şi-au pus în acţiune catapultele şi «berbecii» «argumentelor» lor ca să distrugă templul ridicat prin truda şi jertfa strămoşilor noştri. Dar cu catapulte de papură şi cu săgeţile minciunii îndreptate din cetăţuia de carton a unei redacţii, nu se câştigă victorii. Şi nu se câştigă mai ales atunci când pe meterezele de apărare veghiază ostaşi devotaţi. Iar meterezele ortodoxiei noastre sânt apărate cu devotamentul şi vitejia unor ostaşi ai lui Hristos….

Dacă apologeţii ortodoxiei riar fi decât armata de preoţi slujitori ai sfântului altar, poate nu ne-am fi hotărât să înseilăm aceste rânduri zămislite într’o clipă de bucurie sufletească. Lupta preoțmii noastre — oricât ar fi de devotată şi de înţeleaptă — fără concursul credincioşilor purtători de cuvânt şi de condeiu este văduvită de perspectivele unei izbânzi desăvârşite. Ea pare-o luptă zămislită de interese profesionale şi însufleţită de idealuri prea din lumea aceasta. Chiar dacă nu e, ea pare.

Din fericire, alături de slujitorii consacraţi ai bisericii lui Hristos, o întreagă armată de mireni luminaţi; s’au suit «în turnurile înalte» de pază ale ortodoxiei. Cine nu s’a întărit sufleteşte şi nu şi-a sporit credinţa strămoşească din scrisul unui Iorga, Mehedinţi sau Rădulescu-Motru? In timpul din urmă însă oastea lui Hristos a crescut simţitor prin înrolarea de bunăvoie a unor apostoli cari sunt o adevărată mândrie a Bisericii şi a neamului nostru. Lista lor începe de bună seamă cu dl N. Crainic, continuând cu dnii Q. M. Ivanov, P. Şeicaru, C. Petrescu, V. Banală, Mihăileanu şi alţii — mulţi, mulţi….

Cuvântul apostolatului lor răsună până departe, împânzind întreg cuprinsul ţării. Entuziasmul lor trezeşte sufletele amorţite îndreptându-le pe drumul Emausului. Replica lor loveşte totdeauna ‘« plin, silind pe vrăşmaşi să se ascundă în colbul propriei lor nimicnicii.

Oastea noastră creşte… Şi ne bucurăm că avem prilej s’o constatăm la jubileul celui de-al 16-lea veac dela sinodul ecumenic nicean.

Hristos învinge pretutindeni şi totdeauna

N. Colan.

din „Revista Teologică”, anul XV, Nr. 7, iulie 1925

error

Author: admin

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *