1. Sunt scrise în paginile Sfintelor Evanghelii nişte lucruri atât de mişcătoare şi de minunate despre apostolia acelor sfinte femei care au fost chemate şi învredni-cite să ia o parte tot atât de frumoasă la înaintarea Evangheliei ca şi Sfinţii Apostoli.
Numele acestor femei sfinte sunt scrise pe veci împreună cu ale Sfinţilor Apostoli în Cartea Vieţii (Flp 4, 3).
2. În lucrarea duhovnicească a Oastei, după cum am mai spus, s-a ivit de la început trebuinţa atragerii femeilor în slujba Domnului.
Apostolia surorilor noastre a fost socotită nu numai ca o mare întregire pe care trebuia s-o aibă fraţii, dar este binecunoscut faptul că unele din lucrările pe care le-au făcut surorile noastre pentru Domnul nu le mai putea face nimeni altcineva.
3. Într-adevăr, ce lucruri frumoase au putut face pentru Domnul mai ales acele femei care, prin condiţiile lor de viaţă, erau dezlegate de orice datorii familiale şi lumeşti, cum erau cele necăsătorite şi văduvele, care puteau să se predea în totul Lucrării Domnului.
4. În munca de răspândire a Bibliei şi a cărţilor Oastei sau în ajutorarea materială a tipăririi acestora ori la ajutorarea săracilor şi orfanilor – care erau primele bătălii din anii începutului Oastei –, surorile noastre au avut un rol dintre cele mai mari, făcându-se multe dintre ele nişte harnice „Marte” ale lui Hristos, nişte înzestrate „Samaritence” ale Domnului.
5. Nenumărate erau surorile desfăcătoare de cărţi şi foi şi chiar misionare cu cuvântul scris şi vorbit, dar mai ales cu fapta.
Prin adunări, prin trenuri, prin sate, pe la munca lor, ele erau nişte harnice semănătoare ale Cuvântului lui Dumnezeu…
În serile de peste săptămână coseau şi împleteau haine pentru orfani şi săraci.
În zilele de post şi rugăciune erau totdeauna şi în cel mai mare număr la ceasul rugăciunii şi al citirii Cuvântului Sfânt.
În lucrările trebuitoare prin biserici, ele erau totdeauna gata să ajute cu mâinile şi cu bănuţul lor.
Coseau steaguri pentru adunările frăţeşti,
cercetau bolnavii şi spitalele,
pregăteau daruri pentru cei închişi
– şi mai câte altele, pentru a împlini cu scumpătate Cuvântul Mântuitorului – şi îndemnurile sufletului lor ales şi evlavios. Aşa cum le îndrumau frumoasele învăţături din cărţile şi foile Oastei.
6. Statornicia în credinţă şi în ascultarea de Domnul a fost una dintre frumoasele comori ale sufletului surorilor noastre. De multe ori ne-am gândit la această mare virtute pe care puţini credincioşi o au.
La început, când vremile erau liniştite şi libere, când pe calea Domnului erau doar petreceri duhovniceşti şi bucurii sfinte, multe mii de suflete de bărbaţi şi de femei au început să umble după Domnul şi să vină ca să se ospăteze la mesele dragostei frăţeşti.
7. Însă ceva mai târziu, când a început să se apropie de Domnul Iisus şi de Lucrarea Sa calea Crucii, Ghetsimanii, aprozii, iudele, caiafele, spinii şi cuiele Golgotei, – atunci, în cea mai mare parte, doar surorile s-au dovedit mai curajoase şi mai statornice.
Dintre ucenici, cei mai mulţi s-au risipit, dar dintre uceniţe, cele mai multe au rămas. Întocmai ca pe timpul Patimilor Mântuitorului.
Noi însă nu vom uita niciodată acest adevăr pe care l-am trăit zguduitor, cum am mai spus cândva acest lu-cru.
8. Unele din acestea au fost primele suflete care au răspuns în satele sau în oraşele lor chemării Domnului, intrând primele în Oaste. Pe urma lor apoi au venit mulţi, mulţi alţii, făcându-se acele mari grupuri de credincioşi.
Altele, prin răbdarea şi tăria credinţei lor duse până la martiriu pentru Domnul, şi-au adus la Hristos pe soţii lor răi şi necredincioşi.
9. Altele, fiind mame binecuvântate cu o mulţime de copii, şi i-au crescut pe toţi credincioşi. Apoi şi-au crescut tot pentru Hristos şi pe al doilea rând de copii, pe copiii copiilor lor. Devenindu-le astfel de două ori mame: nu numai mame pământeşti, ci şi nişte adevărate mame cereşti, vrednice de o veşnică recunoştinţă din partea mulţimii de urmaşi deveniţi fii ai lui Dumnezeu.
Altele şi-au făcut din casa lor o adevărată casă a Domnului, găzduind adunările frăţeşti, odihnind osteniţi, îmbrăcând goi, săturând flămânzi, „vindecând” bolnavi.
Altele au înzestrat fete sărace, au ajutat la întemeie-rea de familii credincioase, au dat din avutul lor pentru răspândirea Cuvântului Sfânt, au adăpostit pe izgoniţii lui Hristos, au legat rănile Lui.
11. Altele, în lipsa unor fraţi îndrumători, au luat ele în mână Cuvântul şi Solia Domnului, adunând în jurul lor multe suflete şi împărţindu-le Pâinea Vieţii.
Când au venit vremurile de cernere, pe mulţi i-au luat furtunile şi pe mulţi i-au cuprins iarăşi valurile, dar ele au rămas ca nişte stâlpi în jurul cărora zidurile s-au refăcut iarăşi. Au rămas ca nişte tăciuni aprinşi prin care focul sfânt s-a aprins iarăşi.
12. De şapte ori au rămas unele dintre ele singure, – şi de şapte ori din nou Domnul a strâns în jurul sta-torniciei lor alte suflete, făcând ca solia mântuirii să fie dusă mai departe. Şi dovedind că, oricât de slabi am fi noi, dacă rămânem statornici cu Domnul, El nu ne lasă de ruşine, ci până la urmă totul se încheie fericit şi bi-ruitor.
13. Dumnezeu să le binecuvânteze pe toate aceste scumpe surori ale noastre cu o răsplată veşnică. Dintre ele, multe sunt acum Acolo în Cer, la bucuria Domnului pe Care L-au iubit.
14. Dar nume de surori ca Ana, Maria, Lucreţia, Corniţa, Susana, Ilinca, Mărioara, Frăsinica, Mariţa, Ioana, Eliţa, Saveta, Elena, Sofica, Greta, Viorica – şi atâtea, şi atâtea altele –, vor fi binecuvântate şi pe pă-mânt, şi în cer.
Alături de cele dinaintea lor, a căror pildă au urmat-o atât de frumos!
15. Pentru binefacerile luminoase ori ascunse pe care le-au lăsat pe pământ, Dumnezeu le păstrează o veşnică răsplată.
Pentru viaţa lor adânc legată de istoria acestei Lucrări de jertfă (şi de istoria tuturor acelora alături de care au dus şi ele aşa de frumos luptele Domnului Iisus), noi le vom păstra o veşnică mulţumire, pomenindu-le necurmat în rugăciunile noastre.
16. Aceste suflete nu L-au trădat niciodată pe Domnul şi n-au sfâşiat niciodată Lucrarea Frăţească.
N-au adus învăţături dezbinătoare în adunări şi n au lucrat în ascuns, de frica prigonitorului, şi nici nu şi-au lepădat sau schimbat legământul pe care l-au făcut la începutul credinţei lor.
17. Facă Domnul nostru Iisus Hristos, prin Duhul Sfânt, ca astfel de mame, de surori, de soţii şi de fiice pline de credinţă, de bunătate şi de dragoste statornică să se vadă în număr tot mai mare, şi pe viitor, în Lucrarea Oastei Sale.
Pildele acestor sfinte femei să fie urmate tot mai frumos de către tinerele noastre surori de astăzi şi de mâine. Pentru ca această Lucrare de jertfă să străluceas-că şi să rodească neîncetat tot mai mult pentru Domnul prin vieţile lor curate şi predate lui Hristos.
18. Suferinţa şi Minunea sunt cele două mijloace prin care Domnul Se descoperă cel mai bine „şcolarului” Său.
Minunea vine din afară, suferinţa vine dinăuntru.
Minunea îi descoperă Adevărul şi Dragostea lui Dumnezeu; suferinţa îl face în stare să le vadă, să le înţeleagă, să le urmeze.
Fără Lucrarea suferinţei, sufletul nu este în stare nici să vadă, nici să preţuiască pe cât se cuvine descoperirile Harului Dumnezeiesc.
19. Atât şcoala minunii, cât şi şcoala suferinţei cer din partea celui chemat în ele o zguduitoare seriozitate duhovnicească.
Cu „şcolari” neserioşi, Dumnezeu nu lucrează, fiindcă nu poate lucra.
20. Doamne Iisuse, Preadulcele nostru Mântuitor, Te rugăm ca, atâta vreme cât vor ţine patimile Lucrării Tale pe pământ, să îngrijeşti Tu Însuţi ca ea să aibă mereu alături astfel de femei sfinte, curajoase şi statornice.
Te rugăm, Doamne Duhule Sfinte, înzestrează mereu Lucrarea Evangheliei Tale cu astfel de aur ceresc, pentru că ceea ce au făcut multe dintre ele pentru Nu-mele Tău este de o valoare şi de o frumuseţe veşnică.
Amin.
