Ceea ce sunt aripile pentru păsări, aceea este rugăciunea pentru un creştin adevărat. Rugăciunea cea adevărată ne dă aripi sufleteşti să ne ridicăm sufleteşte spre cer, spre Dumnezeu. Rugăciunea este o putere tainică ce ne „scoate din lume“ (Ioan 17, 16) şi ne leagă cu cerul, cu veşnicia, cu Dumnezeu.
Pasărea nu zboară întruna, dar e gata oricând de zburat. Un creştin adevărat e gata oricând de rugăciune. Nu se roagă numai la termene, seara şi dimineaţa, ci se roagă – cu gândul şi cu vorba – în toată vremea şi în tot locul. Viaţa lui e o viaţă de rugăciune.
Pentru o pasăre nu există o nenorocire mai mare decât să-şi piardă aripile. Când şi-a pierdut aripile, şi-a pierdut viaţa. E totdeauna gata de a fi omorâtă fie de oameni, fie de animale. Am văzut odată o pasăre cu aripile frânte. Repede s-a ivit un câine şi a înşfăcat-o.
Aşa e şi un creştin care şi-a pierdut aripile rugăciunii. Câinele diavol îl prinde şi îl omoară cu înlesnire.
Părintele Iosif Trifa, din „Căutaţi la păsările cerului!”
Ediţia a VII-a, Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2001
