Aşezământul memorial Preot Iosif Trifa

1 Comment

• 

  Petru 12 august 2014

  … Oare ce este minunata veste de mai sus: Bucurie? Nădejde? Izbândă? Împlinire măreaţă a rugăciunilor părinţilor noştri etc.? În ce mă priveşte, cred din toată inima că este fiecare din cele amintite – dar poate că mult mai mult!…
  Şi DE CE oare începutul acesta „s-a nimerit“ tocmai în Postul Adormirii Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, cu doar trei zile înaintea Marelui Praznic al Mutării sale în Cerul Fiului şi Dumnezeului ei?… La fel, cred din tot sufletul, că planul acesta, «Proiectul Certege» (ce seamănă atât de mult cu o „Arcă a lui Noe“!), este menit „să îmbrace“ în haină sărbătorească şi pe măsură Casa Memorială a Părintelui care ne-a născut pe noi în Hristos: Preotul Iosif Trifa. Şi tot asemenea cred că reînnodarea bucuriilor şi minunilor de la Oastea Domnului încep – şi trebuie să înceapă! – de la «Minune şi Taină», inegalabila scriere a fratelui Traian Dorz, închinată „în exclusivitate“ Maicii Domnului… Adică trebuie să înceapă DIN GENUNCHI! De la icoana cu Măicuţa şi Fiul, (tot mai) pribegi prin lumea noastră. Şi de la „mama Ana“, tânăra măicuţă îndrăgostită de Psaltire – în vremea aceea a cruntei neştiinţe de carte! –, căreia îi fusese hărăzit s-o treacă grăbit în mânuţele tremurânde ale fiuţului ei drag, îngenuncheat lângă patul ei de moarte… Şi trebuie să înceapă de la Iosif (de la istoria lui!…), pruncul sortit să rămână prea devreme nemângâiat. Întâi orfan. Apoi văduv. Apoi „străin prin lume şi ţară“. Apoi renegat, prigonit, alungat… Iar în cele din urmă, despuiat şi pus pentru o vreme „în mormânt pecetluit“… Până „a treia zi“!…

  O, preaiubiţii mei fraţi şi surorile mele de „prin lume şi ţară“, momentul acesta este, cred eu, unul rar, dacă nu unic în istoria mai nouă a Oastei Domnului! Unul care se poate asemăna întrucâtva cu „Răscrucea Iisus“, de care scrie fratele Traian, şi prin care trebuie să treacă mereu nu doar Biserica Domnului şi Oastea Lui, ci şi noi, fiecare în parte… Şi unul care aminteşte atât de limpede de timpurile marelui Ezechia, regele lui Iuda, a cărui vreme fusese izbitor de asemănătoare cu ale noastre!… Acel rege credincios nu acceptase ca un Praznic rar ca cel al Paştilor, cum nu mai fusese sărbătorit din zilele lui Solomon, să fie trăit în cadru restrâns, numai cu cei de lângă el. Ci el „a trimis veste la tot Israelul şi la Iuda, şi a făcut scrisori către Efraim şi Manase să vină la Ierusalim la templul Domnului, ca să serbeze Paştile“… „Împreună şi la un loc“! Chiar dacă pentru asta trebuia să amâne data sărbătorii cu o lună!… Şi pentru că dorinţa regelui era sinceră şi fierbinte, merseseră „vestitorii din cetate în cetate, în muntele lui Efraim şi în Manase, până la Zabulon… [Chiar dacă] aceia îi luau în bătaie de joc şi râdeau de ei… [unii] s-au smerit şi au venit la Ierusalim… şi mare mulţime de popor s-a adunat…“ (2 Cronici/2 Paralipomena 30, 1-2, 10-13 şi 26, Fapte 2, 1).
  Ne vom dovedi noi oare acum trezvia şi înţelepciunea, şi hotărârea practică, ostenindu-ne să prindem prilejul acesta rânduit să treacă printre noi, o dată cu noi, pe lângă noi, peste noi şi să punem umărul pe măsură?… Ajunge-vor oare „vestitorii lui Ezechia“ până prin „munţii“ şi „şesurile“ din „Samaria“ (sic!) şi „Galileia“ noastră? Şi dacă vor ajunge, CARE va fi răspunsul nostru? Ca al celor înţelepţi sau ca al celor nebuni de atunci? Azi, răspunsul şi atitudinea noastră pot trece neluate în seamă, dar mâine, mâine cu siguranţă!, cei ce vin după noi (vrem nu vrem!…) ne vor judeca. Şi ne vor aşeza potrivit faptelor, nu vorbelor noastre… Pe dreptate!…
  Facă Domnul ca, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor părinţilor noştri, să fie binecuvântaţi ostenitorii cei dintâi, care se vor învrednici să aşeze piatra de temelie! Şi cei din mijloc, care vor împodobi pe coasta Borleştilor creştetul acestei „corăbii a lui Noe“ cu Semnul Sfintei Cruci. Şi cei care, în urmă, dar nu cei din urmă!, vor însemna acelaşi dumnezeiesc Semn pe peretele dinăuntru, la Sfeştanie, bucurându-se de binefacerile unui asemenea adăpost minunat!… Amin.
  Slăvit să fie Domnul!