Atâta sfântă curăţie
mă îmbrăca în strai de crin,
atunci când am văzut întâie
lumina cerului senin.
… Dar, mai târziu, viaţa toată
prin greşuri multe m-a purtat,
iar haina albă şi curată
mi s-a-nvechit şi s-a-ntinat.
Când, în genunchi, gândesc cu jale
la anii dragi de oarecând,
curg lacrimile mele vale
şi inima mi-o frâng gemând.
O, Dumnezeul meu, ai milă,
apleacă-mă sub Crucea Ta,
cu pocăinţa cea umilă
şi plânsul pentru viaţa mea.
Căci plânsul pocăinţei poate
grăbi dumnezeiescul har
ce spală orişice păcate
şi îndulceşte orice-amar.
Şi fă, apoi, urmându-Ţi Ţie,
să-Ţi fiu un credincios umil
şi dă-mi iar sfânta curăţie
din vremea când eram copil.
( Traian Dorz )
…mai dă-mi iar sfânta curăţie
din vremea când eram copil…
