O parte din vorbirea fratelui Ioan Voina
de la nunta de la Ighiel – 17 iunie 1979
În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Nu am cuvinte îndeajuns ca să-I mulţumesc Domnului mai ales pentru prezenţa Lui aici, în mijlocul nostru. Ne bucurăm în chip deosebit; ştim într‑adevăr că e prezent aci.
M-am oprit şi eu la câteva cuvinte pe care le-au repetat fraţii în decursul stării noastre aici. Şi m-am gândit la unele lucruri foarte interesante cu privire la vorbirile fraţilor. Fiecare a vorbit în felul lui. Dar nu ei au vorbit, ci Domnul a vorbit. Aşa cum spune în Iov: „Dumnezeu vorbeşte când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama”.
La ce vreau să mă limitez, în scurte cuvinte? Mă bucur – cum am spus – de prezenţa Lui în mijlocul nostru. Pentru că ştim că în El locuieşte pe deplin toată plinătatea dumnezeirii, nu mai este nimic nici de adăugat, nici de scăzut. S-a vorbit mult… dar, în capitolul 5 cu versetul 39 din Ioan, Însuşi Domnul spune: „Cercetaţi Scripturile, că în ele socotiţi că aveţi viaţa veşnică. Pentru că ele mărturisesc despre Mine”. Ştim într-adevăr, iubiţii mei, că în El locuieşte pe deplin toată plinătatea dumnezeirii. Totuşi, Dumnezeu lucrează în chip deosebit prin oameni, aşa cum spune capitolul 10 din Luca, cu versetul 16: „Cine vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă. Cine vă nesocoteşte pe voi pe Mine Mă nesocoteşte. Iar cine Mă nesocoteşte pe Mine nesocoteşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine”.
Ca şi Apostolul Pavel, spun şi eu: „N-am avut de gând să cunosc în mijlocul vostru pe nimeni şi nimic, decât pe Iisus şi pe El răstignit”. Ne bucurăm din toată inima.
M-am gândit la unele cuvinte, prin care Evanghelistul spune: „Erau mulţi care se încredeau în El. Dar El nu Se încredea în ei”. Nu Se încredea în ei! Pentru că ei au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu. Când ne uităm în jurul nostru, aci, în locul acesta atât de minunat, unde Dumnezeu ne-a cercetat şi ne cercetează atât de mult prin cuvintele pe care le-am auzit, şi vedem într-adevăr o gloată atât de mare aici, [gândind la ce] ne vorbea fratele dinainte, despre sămânţa semănătorului, ne [punem] întrebarea: sămânţa unde a căzut?
Să ne aducem aminte, fraţilor: când Domnul trecea prin Ierihon, ştiţi frăţiile voastre persoanele care s-au mântuit atunci. Vă aduceţi aminte, nu? Era o gloată atât de mare, că Zaheu n-a putut să-L vadă pe Domnul, numai dacă s-a urcat în dud. Gloata aceea a rămas afară şi Domnul a intrat cu Zaheu în casa lui. Deci, iată, dragii mei, din toată inima [o spunem], n-am vrea să facem numai o paradă…
Ştiţi frăţiile voastre… când femeia care avea scurgere de sânge şi care a spus: „Am să mă duc la El şi măcar de haina Lui să mă ating”, ştiţi ce mare gloată a fost şi atunci! Poate a fost mai mare ca aceea care s-a săturat din cele cinci pâini şi doi peşti. Dar, fraţilor, cine s-a atins de El? Gloata? S-a atins gloata de El… dar s-a atins cu credinţă? Când s-a atins femeia de El, Domnul a spus: „Cine s-a atins de Mine?”. Şi ucenicii Îl întreabă: „Dar de ce mai întrebi cine s-a atins de Tine? Tu nu vezi gloata care s-a atins toată ziua de Tine?”. „Nu… S-a atins cineva de Mine, că am simţit că a ieşit o putere din Mine”.
O, dragii mei fraţi şi surori, dacă noi, toţi de-aici, am fi într-adevăr născuţi din Dumnezeu, copiii lui Dumnezeu, ţara noastră întreagă ar fi mântuită ca Sodoma altădată, pentru zece persoane.
De aceea, dorim din toată inima şi din tot sufletul ca cuvintele pe care le‑aţi auzit, pe care le-am auzit să le punem la inimă, fraţilor. Este vremea să înţelegem lucrul acesta! Ştim că dragostea lui Dumnezeu ne-a strâns; dar ştim şi că atunci când au umblat gloate întregi după El, [doar] ici-colo câte un suflet s-a mântuit.
N-aş vrea să fiu lung… M-am bucurat din toată inima de cuvintele pe care le-am auzit aci. Şi credem că vor fi de-ajuns pentru fiecare din noi, dacă într‑adevăr ne cercetăm starea noastră în faţa Cuvântului lui Dumnezeu.
Frăţiile voastre ştiţi bine capitolul 12, versetele 47 şi 48 de la Ioan: „Eu n‑am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea. Dar cuvintele pe care vi le‑am spus, acestea vă vor judeca în ziua de apoi”. Fraţii mei, timpul e înaintat. Nu numai că e scurt aici şi e înaintat, dar venirea Domnului este foarte, foarte aproape. „Iată, Eu vin curând şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după faptele sale”. De aceea, să nu stăm nepăsători faţă de o mântuire atâta de mare care stă la dispoziţia noastră. (…) Sigur că, aşa cum amintea fratele de mai înainte: „După cum ploaia şi zăpada care cad pe pământ nu se întorc înapoi până nu udă pământul şi fac să crească şi să odrăslească, să aducă sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă, tot aşa şi Cuvântul Meu nu se va întoarce la Mine fără de rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele”. De aceea, dorim din toată inima să-L arătăm şi noi pe Acela pe care L-a arătat Apostolul Pavel, cum a spus el în Coloseni 3: „Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, priviţi la lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Uitaţi-vă la cele de sus, nu la cele de pe pământ, pentru că voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă”. Ce lucruri splendide, ce lucruri minunate! Ce făgăduinţe minunate! Mă refer şi la cuvântul pe care l-a citit un frate de la Ioan, capitolul 3, versetul 16: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”.
Dar, fraţii mei! Dacă ne oprim puţin la noi, [vedem] cât de mult ne-a iubit Dumnezeu pe noi, iubiţii mei… faţă de lumea întreagă! Că ne-a şi chemat, ne-a şi socotit neprihăniţi şi ne-a şi proslăvit! Ce prilej minunat avem noi pentru mântuirea şi desăvârşirea noastră!
Şi m-am gândit la unele cuvinte pe care le-a spus un frate din Evrei 3: „Fraţi sfinţi care aveţi parte de chemarea cerească”… E vorba de fraţi sfinţi! „…Aţintiţi-vă privirile la Marele Preot şi Apostol al mărturisirii voastre, adică la Iisus”. Vrem să atragem atenţia şi privirile la Acela în faţa Căruia se va pleca orice genunchi al celor din cer, de pe pământ şi de sub pământ.
S-a vorbit atât de mult, dar toate lucrurile se limitează la acest Nume Sfânt, iubiţii mei! Toate se limitează aci. Apostolul Pavel spune în Romani, capitolul 1: „Pavel, rob al lui Iisus Hristos, pus de-o parte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu. Ea priveşte pe Fiul Său”. Pe cine priveşte Evanghelia? Pe Fiul Său! Cine a plătit preţul pentru desăvârşirea şi mântuirea noastră, fraţilor şi surorilor? „Priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ceea ce priveşte trupul. Iar în ceea ce priveşte Duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea din morţi”. Trebuie dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea din morţi, iubiţii mei. Şi ştim într-adevăr că în nimenea altul nu este mântuire, „că nu este sub cer alt nume dat oamenilor în care să fim mântuiţi”. Şi dovada pentru care ne aflăm aici este harul lui Dumnezeu care aduce mântuirea pentru toţi oamenii şi mai ales pentru noi, care suntem aici, iubiţii mei. (…)
