4 mai, Psalmul 51, v. 13
Iată şi cel de al treilea şi cel mai frumos pas, iată cea mai fericită stare la care ajunge omul lui Dumnezeu, după ce parcurge acest binecuvântat drum al naşterii din nou! Căci, după cum s-a mai spus, acest psalm dumnezeiesc al Pocăinţei zugrăveşte limpede chiar cele trei stări ale Naşterii din nou — care este Taina Pocăinţei — şi anume:
- Starea întâia: Trezirea şi recunoaşterea păcatului: Pocăinţa;
- Starea a doua: înnoirea, împărtăşirea şi legământul;
- Starea a treia: Mărturisirea, trăirea şi propovăduirea.
Prin aceste trei stări au trecut întotdeauna şi vor trece totdeauna toţi acei care, din nişte vrăjmaşi ai lui Hristos prin păcatul şi neascultarea lor, au ajuns nişte credincioşi şi vestitori ai Lui. Nimeni n-a putut şi nu va putea ajunge în alt fel la starea după voia lui Dumnezeu! Toată istoria Bisericii Domnului şi toate vieţile sfinţilor Lui sunt pline de astfel de pilde, între care cea a Sfântului Apostol Pavel este cea mai adânc grăitoare (Fapte 9, 1-30). Un adevărat împreună-lucrător cu Dumnezeu la propăşirea împărăţiei şi a cauzei Sale (1 Cor. 3, 9) numai aşa se poate ajunge. Numai acela care a fost curăţit prin pocăinţa sa şi prin Duhul Iui Dumnezeu poate deveni un slujitor al amândurora. Numai cine a intrat pe această uşă în Biserica cea vie, în staulul lui Hristos (Ioan 10, 9), acela a devenit cu adevărat o oaie curată sau un păstor vrednic al Lui.
Cine a sărit pe altă parte, cine a ajuns în slujba Domnului prin alte mijloace, fără o adevărată pocăintă şi fără înnoirea fiinţei sale, acela nu poate fi o fiinţă curată şi nici un slujitor bun şi folositor al lui Hristos. Dar vai, cu trecerea veacurilor, această dumnezeiască şi neapărată condiție, impusă de însuşi Hristos Domnul — tuturora, a ajuns azi să fie atât de nesocotită, încât aproape toti au uitat-o! Şi cei mai mulţi o privesc cu bănuială şi cu duşmănie. S-a ajuns până la starea nenorocită când chiar mădularele cele sănătoase ale Trupului Sfânt sunt considerate străine şi primejdioase, iar mădularele cele infectate de tot felul de boli sufleteşti, care trăiesc în neascultare de Acela Care este Capul întregului Trup, adică de Hristos (Efes. 4, 15), au ajuns să fie bine-văzute şi nimeni să nu le învinuiască de umblarea lor vinovată, nici să le mustre pentru starea lor rea.
Ba şi mai mult: marea parte dintre cei care şi-au Iuat cutremurătoarea sarcină de Învățători şi îndrumători ai altora, în timp ce învaţă pe alţii căile lui Dumnezeu, trăiesc ei înşişi într-o mereu obişnuită călcare a tuturor acestor Învățături sfinte…
Trăiesc ei înșiși într-o vinovată neascultare chiar de Cuvântul pe care sunt puşi să-l propovăduiască altora. Cum să se întoarcă atunci la Dumnezeu cei îndepărtaţi de El şi cum să asculte acei neascultători? Şi cum să fie opriţi de la cădere cei care văd cu sute de ochi decăderea învăţătorilor învăţăturii lui Hristos?
O, suflet de învăţător al altora, înnoit tu însuţi mai întâi prin pocăinţa adevărată şi prin legământul personal cu Dumnezeu, fii binecuvântat pe vecii vecilor! Tu eşti pus înaintea lui Dumnezeu pentru oameni şi înaintea oamenilor pentru Dumnezeu! Ceea ce ţi-ai pretins tu, ţie „însuţi, când sincer te-ai întors la Dumnezeu, tu, cel care prin naşterea din nou ai pus legământ că vei fi şi vei rămâne neschimbat, aceasta ai dreptul şi ai datoria s-o propovăduieşti şi s-o ceri şi altoral… Deci învaţă mereu, mustră mereu, cheamă neîncetat şi stăruieşte neîncetat asupra dreptei şi sfintei învăţături, atât pentru tine, cât şi pentru alţii. Căci făcând aşa te vei mântui şi pe tine şi pe cei ce te ascultă (1 Tim. 4, 16). Iar la sfărşit vei vedea Faţa Domnului cu bucurie, şi tu, şi cei pe care doreşti să-i vezi mântuiţi.
