Fratele Augustin Toma din Vecerd, judeţul Târnava Mare, cum după mărturiseşte însuşi Părintele Iosif Trifa despre el, a fost cel dintâi, după Părintele Iosif, care s-a înscris în Oastea Domnului, îndată după înfiinţarea ei, din anul 1923. În multe documente din acele vremuri el apare totdeauna prezent la orice îndatoriri şi chemări. Mulţi dintre cei din primii chemaţi au dispărut îndată din pomenirile celor prezenţi, dar fratele Augustin, însufleţit de o râvnă sfântă, a fost totdeauna în primele rânduri, în tot lungul anilor şi întâmplărilor din Istoria Oastei, până la sfârşitul vieţii sale.
Ce frumos scria el Părintelui Iosif în toiul luptelor grele din 1935, după ce toţi cei 12 ani fusese alături de alesul Domnului care îl născuse la o viaţă nouă:
„Dragă domnule părinte, şi noi suntem ostaşi credincioşi şi statornici ai Domnului, după cum ne-ai spus. Şi vom merge înainte cu Iisus Biruitorul, fără să ne călcăm niciodată legământul cu El. Eu îmi aduc aminte de începutul Oastei, când eram numai patru persoane: eraţi sf. voastră, Ioan Păltiniş, Zaharia Ieronim din Crihalma – şi eu. Dar, pe zi ce mergea, tot mai mare a crescut Oastea Domnului şi Lucrarea Lui. Ne-am pus cu toţii pe lucru zi şi noapte. Eu am dat ogorul meu pentru lucrul Domnului, sf. ta ţi-ai dat toată averea şi ne-am jertfit tot ce aveam pentru ca să putem mişca plugul Domnului în ogorul cel tare al ţării noastre. M-aţi primit şi pe mine la muncă, pe mine, un om sărac care trudeam şi eu cum puteam, să facem ceva cât mai frumos spre slava Domnului nostru Iisus Hristos. Făceam şi eu poezii, precum ştiţi poezia: «O, ce dulce-i Domnul Sfânt» – şi altele.
Noi nu ne lăudăm pe noi înşine, ci vrem să lăudăm cu smerenie numai Numele cel Sfânt al Domnului nostru Iisus Biruitorul, Care ne dă ajutorul. Citind eu foile Mitropoliei acum, m-am îngrozit ce neadevăruri pot să spună. Şi nu-mi mai pot afla odihna, nici noaptea nu pot dormi până nu voi împlini tot ce scriu aici, şi anume: Eu, ca ostaşul cel mai vechiu, cine altul poate fi martor mai de crezut ca eu şi ca toate foile şi toate cărţile şi plângerile fraţilor de peste tot, pe care le am strânse aici şi le voi pune într-un sac şi voi veni cu ele la Sibiu, şi le voi arăta la Mitropolie şi tuturor. Ele vor dovedi tot ce s-a scris şi s-a făcut 12 ani de zile. Ca să fie o mărturie le-am păstrat.
Şi ţin, părinte iubit, să vă mai fac o mărturisire: când eraţi în grele suferinţe, m-am dus la biserică 8 săptămâni întruna, de 2 ori pe zi, şi făceam în genunchi de 4 ori Crezul, de 6 ori Tatăl nostru şi de 13 ori Născătoarea. Dimineaţa şi seara, tot la fel, iar acum, pentru ziua de vineri, 4 zile am ajunat. Şi slăvit să fie Domnul, căci:
Acum noi ne-om întări,
toate le vom suferi,
în foc dacă ne-or băga
şi apa de ne-ar ’neca,
şi sabia ne-ar tăia,
pe Domnul nu-L vom lăsa,
acum şi totdeauna.
Domnul să fie slăvit,
cu părintele iubit
care Oastea a pornit.
În februarie 1935.”
…Iar la adunarea Oastei Domnului din Sărbătoarea Rusaliilor 1935, când sute de fraţi au venit din toată ţara să-l vadă şi să-l audă pe Părintele Iosif, pentru a-L lăuda împreună pe Domnul şi a se întări în Cuvântul Lui – printre munţi alţi veterani ai Oastei Domnului a fost de faţă şi fratele Augustin Toma. Vorbirea lui a fost mişcătoare şi puternică.
Despre vorbirea aceasta, Părintele Iosif a scris în «Isus Biruitorul» nr. 26 din 23 iunie 1935 următoarele: „Fratele Augustin Toma din Vecerd, judeţul Tr. Mare, este cel dintâi care s-a înscris în Oastea Domnului şi e autorul minunatei cântări «O, ce dulce-i Domnul Sfânt». Îşi spune viaţa şi toată adunarea plânge. A fost înticăloşit de beţie. Pe urmă şi-a pierdut şi soţia, rămânând cu cinci copii. Dar prin Oastea Domnului s-a îndreptat şi a scăpat… şi-a câştigat apoi, prin munca sa harnică, tot ce pierduse prin beţie. Ba încă şi mai mult. A dat un ogor frumos pentru a ajuta cu preţul luat pe el plătirea Tipografiei Oastei şi tipărirea cărţilor sfinte. Şi-a crescut copiii în frica Domnului şi a mai ajutat pe mulţi alţii să afle mântuirea prin Oastea Domnului. A grăit bătrâneşte şi prin poezie. Toţi plângeau…
A venit să vadă ce se petrece aici la Sibiu. Şi a adus un sac plin de dovezi. A păstrat, număr de număr, toate foile de pe vremuri şi acum le-a adus în spate, într-un sac mare, ca să le arate tuturor celor de aici de la Mitropolie, ca o mărturie pentru cel ce s-a jertfit scriind aceste foi pentru redeşteptarea poporului românesc. Cred că e de prisos să mai tâlcuim acest amănunt. Sacul fratelui Augustin Toma va rămâne în istoria Oastei. Va rămânea ca o mângâiere pentru cel hulit şi ca o judecată pentru hulitorii lui…”
În «Isus Biruitorul» nr. 36, pag. 3
Şi iată că aşa a şi rămas şi va rămâne până în faţa Judecăţii celei din Urmă.
În Istoria Oastei, volumele 1 şi 2, în care se descriu mai pe larg evenimentele din anii aceia, mai sunt amintite şi alte fapte frumoase ale fratelui Augustin Toma, el fiind unul dintre cei mai harnici şi râvnitori ostaşi şi făclieri ai Oastei din ţinuturile Târnavelor. Datorită râvnei acelor fraţi total predaţi Domnului s-a răspândit Lucrarea Oastei în aşa măsură, că toate satele răsunau în cântările Domnului şi în toate comunele erau frumoase adunări ale Oastei.
Prin felul zguduitor cum s-a întors la Dumnezeu, rupând-o dintr-o dată, de la prima chemare, cu beţia şi cu tot păcatul, fratele Augustin este o dovadă vie că oricine vrea să scape de robia satanei, dacă vrea cu adevărat şi dacă cere cu credinţă ajutorul Domnului Iisus, El îl scapă. Iar prin râvna şi statornicia cu care a rămas credincios faţă de legământul său dintâi şi alipit de fraţii şi binefăcătorul lui, el ne rămâne o vrednică şi frumoasă pildă de urmat nouă tuturor. După cum va fi şi o mărturie împotriva tuturor acelora care şi-au călcat legământul cu Domnul şi au părăsit Lucrarea Sfântă în care trebuia să rămână până la moarte.
Domnul Iisus să-ţi răsplătească toată dragostea şi jertfa pe care ai depus-o pentru El, scump frate Augustin Toma!
Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Traian Dorz, din Fericiţii noştri înaintaşi
1 Comment