Home admin

Author Archives

13 Iunie – Psalmul 67, v. 5: Toate popoarele Te laudã

Profeția aceasta privește o vreme care acum nu mai este prea depãrtatã de noi.

O vreme care este aproape sã vinã. Este ca aici și este gata sã se arate.

 

Pânã în vremea de azi n-a fost încã,

nu a putut fi, în toatã istoria popoarelor de pe pãmânt,

o vreme. O vreme în care chiar toate neamurile pãmântului sã-L laude pe Dumnezeu… Și chiar toate popoarele sã-I cânte Lui.

Dar cum toate profețiile Cuvântului Sfânt trebuie sã se împlineascã neapãrat la vremea lor, tot așa de neapãrat trebuie sã se împlineascã și aceastã profeție.

Cãci cu siguranțã va veni și vremea în care orice genunchi al celor din ceruri, al celor de pe pãmânt și al tuturor celor și de sub pãmânt sã se aplece pentru a se închina Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Filip. 2, 10).

Va veni — și nu este departe — vremea când toți împãrații neamurilor Îi vor aduce toatã slava lor numai Lui (Apoc. 21, 23-26).

Se poate întrezãri chiar de pe acum apropierea acelei vremi, când se vor împlini aceste profeții

și în înflãcãrarea unei nemaiîntâlnite revãrsãri de har al Duhului Sfânt, prin lucrarea puterii Sale,

toate popoarele pãmântului Îl vor lãuda pe Domnul nostru Iisus Hristos,

cu cele mai mari bucurii,

cu cele mai mari mulțimi

și cu cele mai mari laude.

Atunci orice ochi Îl va vedea (Apoc. 1, 7).

Atunci tot pãmântul va fi plin de cunoștința Lui…

Atunci nimeni nu va mai fi care sã nu creadã cã El este (Evrei 11, 6).

O, ce vreme fericitã va fi atunci!

 

Venirea acelei vremi,

și arãtarea acelei cunoașteri, în cea mai fericitã și sfântã izbucnire a acelei laude universale,

se va face prin puterea lui Dumnezeu

și se va face printr-o uriașã transformare înnoitoare fãcutã de Duhul Sfânt.

Duhul Sfânt Se va revãrsa peste conducãtorii popoarelor, insuflându-le idei de pace și de colaborare.

Îi va face sã umble unii pe la alții, sfãtuindu-se pentru a stabili în lume un climat de pace,

de respect reciproc,

de înlãturare a neînțelegerilor,

de colaborare și bunãvoințã.

Apoi de încredere, pânã la armonie și pânã la siguranțã.

 

Într-un astfel de climat vor putea apoi circula liber oamenii și ideile peste granițele deschise ale tuturor statelor și regimurilor lumii.

Atunci mãrturisitori înflãcãrați ai întregii Biserici a lui Hristos vor merge peste tot,

înfrãțiți de conștiința aceleiași mari rãspunderi a tuturor în fața Mântuitorului și Judecãtorului tuturor,

și sprijiniți de o mare putere a Duhului Sfânt vor merge cu o unicã solie, pentru o unicã credințã,

și cu o unicã vorbire, în o unicã învãțãturã,

având o unicã fierbinte chemare, spre o unicã mântuire,

la toate popoarele pãmântului, ajunse toate independente atunci și conștiente de rãspunderea lor fațã de Cuvântul și Solia pe care o aud.

 

Toate mijloacele tehnicii moderne vor ajuta Cuvântul acesta unic sã ajungã la orice fãpturã de sub cer, spre a auzi unicul Adevãr și pentru ca sã slujeascã de mãrturie fiecãruia (Marcu 13, 10; Mat. 24, 14; Rom. 10, 18; Col. 1, 23).

Dumnezeu va revãrsa atunci peste toți ascultãtorii acestei unice, puternice și limpezi solii, un duh de înțelegere, de ascultare și de întoarcere,

astfel cã nespus de mulți din cei îndepãrtați vor fi aduși la Ospãțul Cinei pânã se va umple Casa…

Casa Tatãlui,

Staulul Fiului

și numãrul Duhului Sfânt… (Luca 14, 21-23; Ioan 10, 16; Rom. 11, 25; 1 Tim. 2, 3-4).

 

Slavã veșnicã Ție, Marele nostru Dumnezeu și Mântuitor,

Care dorești ca nimeni sã nu piarã, ci pe toți sã-i aduci la cunoștința Adevãrului (2 Tim. 2, 25)…

Ce slãvitã fericire vei revãrsa Tu peste toți cei care Te vor asculta din toate popoarele,

atunci când va sosi aceastã fericitã vreme

și când, din nou, prin Duhul Sfânt, ca în Ziua Cincizecimii, le vei spune în mii de limbi același Cuvânt și la Sfârșit întocmai ca la Început.

Ce sãrbãtoare fericitã va fi de atunci încolo în toatã Casa Ta, abia atunci plinã —

și ce ospãț veșnic va începe de atunci în toatã Casa Ta, când scaunul nici unuia nu va mai fi gol.

 

Când Tu vei umple cu luminã gândurile, cuvintele și privirile tuturor, va fi nu numai plãcut, ci și ușor a crede

și fericit a asculta

și frumos a lãuda Numele Tãu,

pe veci și veci…

 

O Doamne Iisuse, astãzi când încã este atât de greu a crede aceste lucruri,

când duhul potrivnic Ție bântuie încã atât de furios, amenințând tot ce vine de la Tine și pleacã spre Tine,

când atâtea rãtãciri și rãstãlmãciri învãlmãșesc sufletele oamenilor,

când mulți dintre cei care lucrau cu dragoste cândva pentru grãbirea Venirii Tale au cãzut, s-au rãtãcit ori s-au lepãdat —

Te rugãm deschide-ne iarãși mintea și ochii mai treaz tuturora.

Înviazã pe cei amorțiți,

trezește pe cei ce dorm,

înflãcãreazã-i pe cei stinși,

îmbãrbãteazã-i pe cei ce luptã,

ridicã ochii tuturora spre ceasul vremii care poruncește grabã.

Grãbește, Doamne, trimiterea duhului unitãții peste toatã Biserica Ta.

Grãbește trimiterea duhului pãcii, armoniei și libertãții în lumea întreagã.

Grãbește trimiterea Cuvântului mântuitor tuturor popoarelor lumii

și grãbește întoarcerea și mântuirea tuturor oamenilor într-o singurã turmã

și într-un singur staul.

Spre slava Ta, Singurul nostru Pãstor Slãvit.

Amin.

 

Cântarea Psalmului 67

 

De cântat pe instrumente cu coarde. Un psalm — o cântare

 

  1. Dumnezeu sã aibã milã

sã ne binecuvinteze,

El sã facã sfânta-I Fațã

peste noi sã lumineze.

 

Oprire

 

  1. Ca pãmântul tot, o Doamne,

sã cunoascã-a Ta cãrare,

toate neamurile sã-afle

mântuirea Ta cea mare.

 

  1. Toate neamurile, Doamne,

T

e vor lãuda pe Tine,

  1. Toate neamurile lumii

fi-vor de luminã pline.

 

Cãci Tu judeci pe popoare,

Doamne, cu nepãrtinire

și dai neamurilor lumii

buna Ta povãțuire.

 

Oprire

 

  1. Te slãvesc popoare, Doamne,

cântã-Ți toate-a’ lumii gloate,

  1. Iar pãmântul își dã roade

dulci și binecuvântate.

 

  1. Domnul Dumnezeul nostru

ne dã har în orice vreme,

tote marginile lumii

pânã-n veci de El s-or teme.

 

error

10 iunie – Psalmul 66, v. 10: Tu ne-ai trecut prin cuptorul de foc

 

În istoria Bisericii lui Hristos au fost multe timpuri grele și îndelungi încercãri.

În viața Lucrãrii Domnului pe pãmânt, Dumnezeu a în-gãduit sã intervinã de asemenea de multe ori furtuni mari…

Dupã cum chiar pe mulți slujitori ai Lui, Dumnezeu a în-gãduit ca ei sã fie duși, adesea, în mari cerneri,

ca Fiul Sãu în pustie, în foamete și în lipsuri,

unde sã fie ispitiți din greu

sau le-a îngãduit ca sã facã amara cunoștințã cu cuptorul de foc al suferinței și al pãtimirilor pentru Numele lui Hristos.

 

Au fost destui tirani în ale cãror cuptoare de foc credin-cioșii Domnului au trebuit sã-și ardã nãdejdile pãmântești, liniștea, libertatea și bucuriile pãmântești

și chiar trupul pãmântesc.

Dar ei niciodatã n-au cârtit pentru aceste pierderi (Evrei 11, 33-38),

fiindcã se uitau la lucrurile care nu se vãd (Rom. 8, 25)

și știau cã nu vrãjmașii lor vãzuți îi duceau în cuptorul de foc…, ci Domnul lor cel Nevãzut.

Nu prigonitorii babilonieni au dus poporul în robie cândva,

ci Dumnezeu l-a dus (Ier. 16, 13).

Nu duhul cel vrãjmaș L-a dus pe Domnul nostru Iisus Hristos în pustie ca sã fie ispitit de diavolul,

ci Duhul Sfânt L-a dus (Mat. 4, 1).

Nu vrãjmașii i-au trecut pe credincioșii Domnului prin cuptoarele de foc

și nu ei îi vor mai trece ori de câte ori va mai fi nevoie și în viitor, —

ci Domnul Însuși este Acela Care îi trimite acolo, când este nevoie de încercarea credinței lor.

Cum nu frații lui Iosif, ci Dumnezeu l-a trimis pe el în Egipt (Fac. 45, 7-8).

Cãci noi nu suntem în mâinile oamenilor,

nu, ci suntem în mâinile lui Dumnezeu!

Chiar și cei care cred cã noi suntem în mâinile lor — sunt și ei tot în mâinile Lui.

Ei și cuptoarele lor nu sunt decât niște mijloace prin care Domnul alege și curãțã ceea ce este bun din ceea ce nu este,

în noi

și între noi.

 

Fraților, sã nu fim neînțelepți!…

Nu mai vorbiți și nu mai credeți cã sunteți sau cã ați fost trecuți prin cuptorul cel de foc de cãtre oameni sau dupã voia oamenilor.

Cãci nu oamenii hotãrãsc vremea încercãrilor noastre,

nici tãria focului, în care suntem aruncați pentru curãțire, nu o hotãrãsc oamenii.

Nici nu oamenii hotãrãsc durata arderii noastre, timpul cât trebuie sã stãm acolo, în focul încercãrii,

ci Dumnezeul nostru hotãrãște acest lucru!

Cãci nu satan face ce vrea el pe pãmântul acesta, ci Dumnezeul nostru este Acela Care face ce vrea peste tot.

Domnul Însuși are grijã, când este nevoie sã fim puși în cuptor, de tot ce privește salvarea noastrã.

El va îngãdui, atunci când este nevoie, sã vinã acei care ne pot ridica și duce acolo în locul cernerii dureroase.

El va porunci sã nu ni se dea drumul pânã când rãbdarea își va fi fãcut lucrarea cu noi sau în noi.

Pânã când pocãința și lacrimile își vor fi fãcut lucrarea lor în viața noastrã

și pânã când cunoștința și orientarea sãnãtoasã își vor fi fãcut lucrul lor în lucrarea din noi sau dintre noi (Iac. 1, 2-4).

 

Fericit este lucrãtorul lui Dumnezeu care se judecã singur, ca sã nu trebuiascã a mai fi judecat (1 Cor. 11, 31).

Fericitã este Lucrarea lui Dumnezeu care se curãțã și se cerceteazã singurã (2 Cor. 13, 5),

care se mustrã singurã (2 Cor. 7, 9-11)

și care se orienteazã sãnãtos singurã, prin lupta și frãmân-tarea ei însãși.

Acolo nu este nevoie de focul îndelung mustrãtor și curã-țitor al încercãrii.

Ci marea schimbare și descoperire dumnezeiascã li se revarsã ca lumina dimineții și ca roua verii:

rãcoros, liniștit și binecuvântat (2 Cor. 3, 18). Ce frumos știe Domnul sã lumineze pe cei liniștiți și buni!

 

O, Doamne și Dumnezeul nostru,

Care dorești ca în Lucrarea Ta sfântã sã ai vase sfințite,

fii slãvit pentru grija și înțelepciunea Ta cu care îi treci pe ai Tãi prin cuptorul de foc,

spre curãțire și sfințire!

Fii binecuvântat cã numai îi treci prin foc, nu-i arunci în el.

Îi treci numai, spre a le arde pleava, nu-i arunci, ca sã ardã și grâul.

Îi treci cât mai repede, ca sã scape cât mai ușor…

Slavã Ție, Doamne, pentru acest mijloc binecuvântat al cuptorului de foc, în care Biserica Ta n-a pierdut niciodatã decât zgura și pleava care se adunaserã în ea

și nu va pierde niciodatã nimic altceva, nici în viitor, decât acestea, atunci când iarãși se vor fi adunat în ea!

Însã va avea totdeauna de câștigat în strãlucire, în roade și în îndreptare,

atunci când va mai trece prin aceste cuptoare,

pânã la slava ei și a Ta.

Amin.

 

error

9 Iunie – Psalmul 66, v. 1: Înãlțați lui Dumnezeu!

Oricât de obligați am fi fațã de vreun om,

fațã de vreun stãpân, de un împãrat

ori fațã de vreun tiran, de un asupritor

sau fațã de vreun binefãcãtor înãlțat pe pãmântul acesta, oricât de obligați am fi fațã de vreunul,

totuși cea mai mare obligație o avem totdeauna și cea mai dintâi

fațã de Dumnezeu.

Oricât de multe laude am vrea sã înãlțãm omului, oricãrui om de pe fața pãmântului

sau stãpânirii de la care ne primim cinstea sau funcția sau salariul sau decorația sau amenințãrile, totuși,

sã nu uitãm niciodatã cã cea mai dintâi obligație

și cea mai înaltã datorie o avem mai întâi fațã de Dumnezeu!

 

Lui Dumnezeu trebuie sã-I înãlțãm strigãtele de bucurie pentru belșugul anului și al muncii noastre, lui Dumnezeu sã-I facem bucurie,

nu diavolului și idolilor, prin beții, lingușiri și destrãbãlãri.

Lui Dumnezeu trebuie sã-I înãlțãm laudele și cântãrile noastre pentru fiecare nouã descoperire,

și pentru fiecare nou și adevãrat progres,

și pentru fiecare nouã și bunã realizare, care contribuie la fericirea și ușurarea vieții omenești. pentru toate Lui sã-I aducem mulțumiri,

numai Lui întâi și apoi științei și tehnicii.

Lui Dumnezeu mai întâi, nu omului, care le-a descoperit,

cãci fãrã darul și ajutorul lui Dumnezeu, or

ice om este doar un nimica gol, un nenorocit și un sãrac (Apoc. 3, 17).

Lui Dumnezeu trebuie sã-I înãlțãm strigãtele noastre de recunoștințã,

de adorare și de slavã,

noi, toți locuitorii pãmântului

și toți oamenii din lume.

Și nu numai mica parte a celor credincioși suntem datori sã-L lãudãm pe bunul Dumnezeu,

ci toți, cãci toți ne îndestulãm numai din darurile și binefacerile Lui.

Și toți ne bucurãm, trãind numai din pâinea dãruitã nouã de El.

Lui Dumnezeu Îi sunt încã mai îndatorați tocmai acei oameni care Îi înalțã mai puțin mulțumirile și lauda lor…

Sau nici nu I le înalțã deloc, niciodatã…

Cãci ei au, din partea Lui, în viațã, cele mai multe daruri în cea mai mare mãsurã a acestora.

Ei au parte de avuția cea mai mare,

și de cinstea cea mai aleasã,

și de comoditatea și de avantajele cele mai multe.

Ei se hrãnesc din bunurile cele mai alese și mai multe de pe pãmânt.

Și ei ar trebui sã-I fie mai recunoscãtori.

Dar nu-s!

 

O oameni, frații mei, aduceți-vã neîncetat aminte de ceea ce n-ar fi trebuit sã uitați niciodatã:

Înãlțați lui Dumnezeu în fiecare dimineațã rugãciunile și mulțumirile voastre.

Nu uitați întâia datorie zilnicã: înãlțați lui Dumnezeu cererile voastre,

pentru cã ajutorul vostru vine numai de la El,

și ocrotirea voastrã de primejdii, de asemenea,

și binecuvântãrile de care aveți nevoie în toate treburile voastre,

și în toate locurile voastre,

și în toate clipele voastre,

toate, toate acestea vã pot veni numai de la Dumnezeul pe Care trebuie sã-L slãviți pentru ele.

Și nu uitați întâia voastrã datorie la sfârșitul fiecãrei zile de a-I mulțumi lui Dumnezeu.

La încheierea fiecãrei lucrãri,

și la capãtul fiecãrui drum,

și la sãvârșirea fiecãrei vieți,

și la apropierea fiecãrei nopți, nu uitați:

înãlțați lui Dumnezeu mulțumirea pentru toate realizãrile cu care le încheiați,

fiindcã totul se datoreazã numai și numai Lui.

 

Și nu uitați mai ales smerenia și respectul cu care trebuie sã ne apropiem totdeauna fiecare din noi când ne înãlțãm spre Fața Domnului.

Cãci numai cu aceste douã aripi binecuvântate, cu smerenia și cu respectul se pot înãlța,

frumos și sigur,

strigãtele și laudele noastre

pânã la El.

 

Preaslãvit Dumnezeul nostru,

din toatã inima înalț spre Tine și eu strigãtele laudelor mele pentru multele Tale binefaceri fațã de mine…

Pentru rãbdarea cu care m-ai chemat și m-ai așteptat ca sã mã întorc din cãile mele rele.

Pentru bunãtatea cu care m-ai cãutat.

Pentru Sângele Tãu cel Sfânt cu care m-ai rãscumpãrat și m-ai curãțit.

Pentru grija și dãrnicia cu care mã ajuți zilnic.

Pentru strãlucirea cu care mã bucuri și mã înviorezi,

cu care mã mângâi și mã înalți mereu și mereu.

Doamne și Mântuitorul meu, Te rog ajutã-mã sã rãmân un smerit și recunoscãtor rob al Tãu,

ca sã mã bucur în fericita clipã a Învierii de chemarea și de învierea celor nesupuși putrezirii.

Atunci, o datã cu înãlțarea celor mai fericite srtrigãte de bucurie, sã ne înãlțãm și noi toți ai Tãi spre Tine, cu tot sufletul cântându-Ți Ție,

în bucuria Tatãlui și Dumnezeului nostru slãvit.

Amin.

 

DESCHIDE-MI, DOAMNE, OCHII

 

Deschide-mi, Doamne, ochii

cei care-mi vãd curat,

sã vãd nu ce-i pãrere,

ci ce-i adevãrat,

sã vãd cã nu vrãjmașul

mã chinuie-n vreun fel,

sã vãd cã Tu ești Cel ce

mã dai legat la el.

 

Atunci Te-aș preamãri mereu

pe Tine, Veșnic Dumnezeu,

ce-ntorci chiar ura celor rãi

spre slava celor buni ai Tãi.

 

Sã nu vãd cã durerea

e palma celui rãu,

sã vãd cã ea-i un înger

trimis de harul Tãu,

sã nu vãd slava lumii

ca s-o doresc și chem,

sã vãd cã ea-i un blestem

de care sã mã tem.

 

Sã nu-mi vãd forța urii

acum amenințând,

sã-mi vãd și mai aproape

puterea Ta lucrând.

Atunci întotdeauna

aș fi de pace plin,

aș ști trãi cerește

și-aș ști muri senin.

error

8 iunie 1930

A doua zi ştiu că era Duminica Rusaliilor anului 1930, ziua de 8 iunie. Şi ştiu că, după biserică, am stat numai acasă, citind cartea mea, de care nu mă mai puteam despărţi.

Era cam pe la ceasul trei după-amiază când ajunsesem la ultimele pagini ale cărţii unde scria despre mişcarea duhovnicească a „Oastei Domnului“, care începuse în ţara şi în Biserica noastră cu şapte ani înainte şi care este o chemare din partea Domnului şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru fiecare suflet la o hotărâre de viaţă nouă, predată total lui Dumnezeu. Pentru că numai aşa putem fi mântuiţi din potopul păcatelor de acum şi din potopul pedepsei veşnice care îi aşteaptă pe toţi cei care păcătuiesc, dar nu vor să se întoarcă la Dumnezeu. (mai mult…)

error

Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic (Niceea, 325)

„Arie tăgăduia dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu şi deofiinţimea Lui cu Dumnezeu Tatăl. Împotriva lui s-a ridicat întreaga Biserică; toţi credincioşii, din toate colţurile lumii, au mărturisit într-un glas că Domnul Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Cel Unul-Născut, Dumnezeu din Dumnezeu, Născut, nu făcut, deofiinţă cu Tatăl. Cineva s-ar putea gândi că această unire de cuget va fi fost roada unei însufleţiri întâmplătoare, dar această credinţă a trecut mai apoi prin încercări cumplite, atunci când de partea arienilor au trecut puterea şi mărimile. Nici focul, nici sabia, nici prigoanele n-au putut s-o nimicească, şi ea a fost mărturisită pretutindeni de către toţi, îndată ce a luat sfârşit strâmtorarea din partea puterii lumeşti. Asta înseamnă că ea alcătuieşte inima Bisericii şi esenţa mărturisirii ei. Slavă Domnului, Care păstrează în noi această credinţă! Fiindcă atâta vreme cât ea dăinuie, încă suntem creştini, cu toate că trăim rău; dacă ea ar pieri, aceasta ar însemna sfârşitul creştinismului.”

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, Bucureşti, 2006, p. 88.)

error

Sfântul Spiridon al Trimitundei la Sinodul I Ecumenic

Cuvintele tale m-au convins, sfinte bătrâne, și minunea mi-a dat certitudinea că ai dreptate. Cred acum. Cred cu toată puterea sufletului meu că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat și El, de o ființă cu Tatăl.

Puțină carte a învățat sfântul, cum știm. Acest lucru totuși nu l-a împiedicat să vină și să ia parte la Sinodul I Ecumenic pe care l-a convocat Constantin cel Mare în anul 325 d. Hr., ca să se astupe gura lui Arie și să-l caterisească. Acest înfricoșător eretic, după cum știm, învăța că Hristos nu este Dumnezeu, ci creatură și făptură a lui Dumnezeu. Această ereticească învățătură a lui a provocat un adevărat cutremur și a tulburat întreaga Biserică creștină. (mai mult…)

error

Însemnătatea şi rolul Sfinţilor Părinţi de la Niceea, precum şi lauda lor – descrierea semnificatiei liturgice a praznicului Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic

La acest praznic, textele de slujbă pun în evidentă însemnătatea Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic:

„Adunând toată ştiinţa sufletului, şi împreună cu dumnezeiescul Duh cercetând, Sfinţii Părinţi au săpat în scris, cu litere dumnezeieşti, fericitul şi sfântul Simbol; întru care ne învaţă în chip foarte lămurit, că Cuvântul este deopotrivă fără de început cu Tatăl şi cu totul adevărat de aceeaşi fiinţă, urmând slăviţii, preafericiţii şi cu adevărat de Dumnezeu cugetătorii Părinţi, în chip strălucit, învăţăturile Apostolilor”.

Punând în lucrare întreaga lor învăţătură omenească şi fiind asistaţi de Duhul Sfânt, Părinţii au reuşit să aşeze în scris, fundamentele de credinţă ale Bisericii:

„Au învăţat pe toţi, să mărturisească în chip lămurit că Fiul lui Dumnezeu este deofiinţă cu Tatăl, împreună veşnic şi mai înainte de toţi vecii, înfăţişând aceasta hotărât şi cu evlavie în Simbolul Credinţei”. (mai mult…)

error

8 Iunie – Psalmul 65, v. 9: Tu dai belșugul!

Când, toamna, carele încãrcate de rodul cules de pe ogoare se îndreaptã grele spre grânare, oare câți oameni slãvesc cu mulțumire pe Dumnezeu?

Când teascurile gem de mustul îmbelșugat

și când piețele, pivnițele, magaziile și cãmãrile se umplu, câte inimi laudã pe Dumnezeu pentru asta?

Când omul privește cu bucurie, cu mulțumire și cu încredere la rodul sãu îmbelșugat pe care l-a strâns în jurul sãu — și peste tot este belșug, oare câți ochi se înalțã spre Dumnezeu înlãcrimați și recunoscãtori?

Câți Te laudã cu iubire pe Tine, Doamne, Bunul nostru Tatã Milostiv, Care ni le-ai dat pe toate acestea din belșug —

și adânc mulțumitori sã se închine Ție, spunând:

— Tu dai belșugul acesta! Numai Tu Doamne!

Doamne, toate aceste bunãtãți sunt numai darurile pașilor Tãi binecuvântați care au trecut peste holdele noastre,

peste munca noastrã,

peste rugãciunile și ținuturile noastre,

atât de darnici, de ocrotitori și de îmbelșugați…

slavã, slavã Ție!

 

Când, la vremea izbãvirii, doritele fețe depãrtate se reîntorc…

când inimi îndepãrtate îndelung se împreunã iarãși,

când rãnile se vindecã, și golurile se umplu, și viața se reface,

când cântarea de bucurie revine dupã ani îndelungați,

o, câte mâini împreunate se ridicã spre Tine, Doamne?

Câte ar trebui sã se ridice,

tremurând de emoție și fericire,

ca sã-Ți înalțe fierbinte și nemãrginitã numai Ție, cea dintâi izbucnire fericitã a mulțumirii lor, strigându-Ți din preaplinul sufletului:

o Dumnezeul nostru nemãrginit de bun și de puternic, slavã, slavã Ție! Numai Ție, pentru toate!

 

Când suntem îndestulați de daruri trupești sau sufletești…

când putem sã ne culcãm fãrã teamã,

sã ne sculãm fãrã strigãte,

când mâncãm fãrã zgârcenie de pe masa noastrã

și privim fãrã spaimã împrejurul nostru,

când umblãm fãrã grijã pe orice drum

și așteptãm fãrã cutremur orice vine,

Doamne, oare câte buze înfiorate de evlavie, de credințã și de smerenie se ridicã și ar trebui sã se ridice cãtre Tine, mulțumindu-Ți cu toatã puterea ființei lor?

Dar câți înalțã atunci cãtre Fața Ta cea milostivã, darnicã și iubitoare, rugãciunea lor adâncã, rostitã în cuvintele cele mai pline de respect, de cãldurã și de recunoștințã:

o, numai Tu, Dumnezeule Preabun, le dai toate acestea! Numai Tu!

Numai datoritã luminii Tale le avem (Iac. 1, 17)

și numai Ție Îți înãlțãm pentru toate acestea toatã mulțumirea inimilor noastre — slavã, slavã, slavã Ție!

 

Câți oare din cei care,

numai pentru cã Tu, Doamne, le-ai dat sãnãtatea sau mintea sau condițiile în care își câștigã belșugul lor,

își aduc aminte de partea care Ți se cuvine Ție din tot ceea ce ei au realizat, de fiecare datã (Luca 20, 10)?

Câți din cei dãruiți în chip îmbelșugat de Tine pun cu dragã inimã ceva de-o parte pentru Tine, cu grija ca atunci când vine vreun trimis al Tãu dupã partea care Ți se cuvine Ție, Doamne, din realizãrile sale,

sã o dea cu bucurie, fãrã zgârcenie, fãrã silã și fãrã regrete (Rom. 9, 7),

recunoscând cã dacã Tu n-ai fi pus partea Ta, toatã munca lor n-ar face nimic! (Ioan 15, 5).

Câți oare au descoperit cã numai dacã dau mereu cu bucurie din belșugul lor partea Ta,

numai atunci și ceea ce le rãmâne lor este și binecuvântat și înmulțit de fiecare datã,

ca fãina și ca untdelemnul vãduvei (1 Imp. 17, 16) și ca pâinișoarele bãiețelului din pustie? (Ioan 6, 9).

 

O Doamne Dumnezeul nostru,

noi putem pune sãmânța noastrã în pãmânt,

putem ara,

și sãpa,

și semãna oricât…

Dar dacã Tu nu pui soarele Tãu,

și ploaia Ta,

și vântul Tãu,

și darul binecuvântãrii de la Tine,

toatã munca noastrã este zadarnicã…

 

Noi semãnãm sãmânța o zi,

iar apoi o varã întreagã privim spre Tine.

Dacã Tu Îți dai partea Ta, noi vom avea ce strânge în grânare la toamnã…

Dar dacã Tu Îți închizi Mâna Ta, la ce folosesc priceperea, mijloacele, truda și laudele noastre?

Cine va mai avea ce strânge dacã nu rodești Tu

și cine se va mai putea bucura la cules,

dacã nu ne dai Tu, Doamne, prin bunãtatea Ta, pâinea noastrã cea de toate zilele?

 

O Dumnezeule al Belșugului și al Milei,

din Mâna Ta bunã mâncãm cu toții pâinea noastrã cea de toate zilele

și tot belșugul nostru de orice fel vine numai de la Tine.

Ai, Doamne, milã, de toate acele minți slabe și guri vinovate care se laudã nebunește cã tot belșugul cules este numai datoritã lor și nu Ție.

Nu ține, Doamne, în seamã nebunia oamenilor slabi

și nu înceta niciodatã a-Ți revãrsa peste întinderile noastre îndurarea mâinilor Tale

și peste lumea întreagã belșugul bunãtãților Tale.

Pânã când bunãtatea Ta îi va îngenunchea pe toți oamenii în pocãințã și în recunoștințã mântuitoare

la picioarele Tale sfinte (Rom. 2, 4)

în urma cãrora ne vine orice belșug.

Amin.

 

Cântarea Psalmului 65

 

Un psalm al lui David. O cântare

 

  1. Cu încredere, o Doamne, Te vom slãvi-n Sion

și orice juruințã fãcutã-Ți vom plini,

  1. Cãci Tu asculți cu milã al rugãciunii zvon

de-aceea cãtre Tine toți oamenii-or veni.

 

  1. Mã copleșesc a’ mele adânci fãrãdelegi,

dar Tu ierta-vei, Doamne, cãderea noastrã grea.

  1. Ferice de acela pe care Tu-l alegi

și îl primești în fațã în curtea Ta sã stea.

 

Noi ne hrãnim cu-a’ Tale mari binecuvântãri

în Casa Ta cea sfântã și-n Templul Tãu când stãm.

  1. În marea-Ți bunãtate, din multele-ndurãri,

cu mari minuni ne-asculți Tu când, Doamne,Te chemãm,

 

al mântuirii noastre Puternic Dumnezeu,

nãdejdea depãrtãrii de apã și pãmânt,

  1. Tu întãrești toți munții cu brațul Tãu mereu,
  2. Tu-alini și mãri, și vânturi, și-al gloatelor frãmânt…

 

  1. Câți locuiesc departe de lume se-ngrozesc,

Puternice, de-a’ Tale minuni ce le-ai lucrat,

Tu-nveselești, o Doamne, pe toți câți locuiesc

și umplu Rãsãritul și-Apusul depãrtat…

 

  1. Tu cercetezi pãmântul și-i dai belșug de grâu,

cu bogãție-l umpli îndestulat și lin,

cu vãi de ape-l scaldã al cerurilor râu

și pâinea lui rodește cu spic frumos și plin.

 

  1. Uzi brazdele, moi bulgãri și-i binecuvintezi

rãsadul lui sã creascã frumos și-ndestulat

  1. Cu bunãtãți de toate Tu anu-ncununezi

și pașii Tãi revarsã belșugul minunat.

 

  1. Câmpiile pustiei sunt adãpate des,

iar dealurile-ncinse-s cu veselii și cânt,

  1. De oi e plin hotarul, de grâu e plin pe șes

și toate cântã, Doamne, de vesele ce sunt!

error

Povestiri rămase

În tinereţea mea, când am aflat prima dată de stilou, îl credeam o comoară. Mă întrebam: cum să nu porţi călimară cu cerneală la tine şi totuşi să scri cu cerneală? Auzisem mereu vorbindu-se de un astfel de mijloc de scris, îndată mi-a venit dorul să-mi cumpăr şi eu un astfel de stilou, să pot să scriu oriunde şi oricând ti ce auzeam, tot ce primeam: poezii, cântări…Şi  aşa cum v-am povestit, scriam pe careţele. Dar nu numai atât. Având acum cunoştinţă cu o mulţime de fraţi, căutam să le scriu şi să primesc de la ei o mulţime de scrisori, din care, prin dragostea lor, te hrăneai ca dintr-o merinde aleasă. De aceea,  după ce am trecut Nistru şi având legătură cu nemţii, prima dată am căutat să-mi procur de la ei stilouri de scris. Şi în timpul cât nu eram în gardă, scriam întruna acasă la soţie, la părinţi şi la fraţi. Cea mai plăcută ocupaţie îmi era să scriu, de aceeam când ruşii ocupaseră Basarabia şi Bucovina şi trecuseră în Moldova până la Paşcani, eu fiind la Râmnicu Sărat la nişte depozite, aflând adresele fraţilor din ziare, scriam în fiecare zi şi primeam câte patru-cinci scrisori pe zi, din care mă hrăneam zilnic.
(mai mult…)

error

Cuvântul

Tu eşti pururi: gândul tãu şi fapta ta
gândul tãu şi fapta ta sunt cuvântul tãu!
Când n-ai gând şi faptã eşti un mort demult
când cuvânt n-ai însã, eşti un şi mai mort.

Timpul tãu, averea, sãnãtatea ta,
pot sã ţi le ardã alţii şi un rãu,
sau un bine poate pentru tine-aşa,
– dar cuvântul tãu,
adicã tot ce-ai bun:
conştiinţa ta şi sufletul cinstit,
bunul nume, – aceste veşnice comori –
nimeni, ci tu singur poţi sã ţi le arzi
şi acesta-i rãul. Singurul rãu mare
care nimeni altul, numai tu, ţi-l poţi.

Omule, cuvântul ţi-este-un vas de preţ,
care, de se sfarmã, l-ai pierdut pe veci,
Ţine-ţi sfânt cuvântul dat lui Dumnezeu
cãci de el depinde mântuirea ta.
Ţine-l drept pe-acela semenilor dat
el e şi frumseţea şi valoarea ta.

Traian Dorz, Cântarea rodealor

error