Home admin

Author Archives

7 Iunie – Psalmul 65, 5: Prin minuni

Dumnezeul Iubirii și al Puterilor (Ps. 80, 19) știe în orice vreme de starea fiecãrui fiu al Sãu

și poate totdeauna veni în ajutorul cui Îl cheamã.

El poate sã-i izbãveascã pe credincioșii Sãi din orice încercare și din orice încurcãturi în orice vreme și oricare ar putea ajunge în vreun rãu.

Și El îi izbãvește în chip așa de frumos pe ai Sãi, încât izbãvirea lor pare ceva foarte natural, ca și cum nu ar avea loc o minune acolo.

Pare cã izbãvirea vine în mod normal

și de la sine,

prin mersul vremii sau al întâmplãrilor

și nu prin minunata lucrare a dragostei Sale fațã de noi.

 

Domnul, dând la ai Sãi pâine ca în somn (Ps. 127, 2),

și dându-le case, sãnãtate și familii,

și dându-le izbãviri și ajutorãri printr-o orânduire plinã de înțelepciune cu care El îndrumã toate cele în viața lor, minunile pe care Domnul le face cu ai Sãi și pentru ei trec neobservate de cãtre strãini.

 

Numai ochiul credinciosului treaz

și inima lui atentã la acestea le vede și-L laudã.

O, ce înduioșat și recunoscãtor vede omul lui Dumnezeu toate minunile pe care El le face în viața alor Sãi!…

Și ce bine știe el cã toate acestea le face numai iubirea Domnului, care zilnic face pentru el minuni, aranjându-i-le toate în chipul în care, el însuși n-ar fi putut ști niciodatã sã le aranjeze,

nici n-ar fi putut crede sau gândi la așa ceva (Efes. 3, 20).

 

Dacã credinciosul Domnului este ca Lot în Sodoma, atunci Domnul îl pãzește de orice rãu

și pãzește din pricina lui și locul nelegiuit în care el este necesar sã mai stea (1 Petru 2, 4-10).

Având milã și grijã în chip deosebit numai de credinciosul Sãu, Domnul îi apãrã și îi îngrijește și pe cei din jurul lui,

care n-ar merita altfel sã mai trãiascã.

În așa fel îi îngrijește Domnul și pe ei, încât nici unii din ei nu bagã de seamã cã viața lor se datorește numai credinței celui drept care mai este cu ei.

Numai la urmã se vede aceasta când, adesea, el nu mai este printre ei, când Domnul l-a și luat la El.

 

Dacã credinciosul este stãpânul unui ogor, Domnul trimite ploaia Sa peste un ținut întreg, dar ceilalți nu știu cã darul lui Dumnezeu s-a revãrsat și peste ei numai din pricina unuia singur, al ogorului celui iubit de Dumnezeu.

Dacã un credincios, fiind în cãlãtorie, trece prin întâmplãri rele, prin primejdii

sau când furtuni și nenorociri se abat asupra unor întinderi

sau când în mod normal totul ar trebui sã fie nimicit și pierdut, —

atunci Dumnezeu îi salveazã pe toți cei care sunt împreunã cu un credincios al Lui numai din pricina acestuia (Ioan 1, 14-16; Fapte 7, 24).

Dar rareori cei salvați știu din pricina cui au mai vãzut ei lumina izbãvirii.

 

Dacã Domnul știe sã-i izbãveascã pe ai Lui în mod normal, în vremi normale

și în chip obișnuit în vremi obișnuite,

cu atât mai mult în vremi neobișnuite El are puterea și grija sã-i izbãveascã pe ai Lui chiar în chip neobișnuit.

În bunãtatea Lui, Domnul îi ascultã pe ai Sãi totdeauna.

Dar când trebuie sã facã pentru ei minuni spre a-i salva, atunci El face și minuni.

De aceea credinciosul adevãrat are totdeauna încredere în Domnul

și Îi slujește fãrã teamã,

orice ar fi sã întâmpine.

Pentru cã știe bine cã atunci când pe cãi naturale nu mai poate fi apãrat și izbãvit de nenorocire

sau de asupritor,

Domnul va întrebuința și cãile supranaturale pentru asta,

cãci Lui toate Îi sunt cu putințã.

 

Dar chiar și minunile Domnului apar atât de apropiate de ceea ce este natural, atât de ușoare, atât de cu putințã și atât de frumos de înfãptuit la Dumnezeu, ca și cum nici n-ar fi minuni.

De aceea fãgãduința: Nu vã temeți! — este plinã de conținut, de adevãr și de siguranțã pentru sufletul care se bizuie pe Domnul în orice vreme

și care nu se îndoiește niciodatã de împlinirea întocmai și la timp a izbãvirii Domnului.

Chiar dacã nu știe niciodatã calea și felul pe care le va întrebuința Domnul spre a-l salva, omul Domnului va crede puternic și va fi izbãvit.

 

O Preaslãvite Dumnezeul și Tatãl nostru,

binecuvântat sã fie Numele Tãu, Stânca și Salvarea noastrã veșnicã!

Binecuvântatã sã fie dragostea Ta nemãrginitã fațã de ai Tãi.

Binecuvântatã grija Ta plinã de simțire.

Binecuvântatã bunãtatea Ta înțelegãtoare.

Și binecuvântatã înțelepciunea Ta, care are mii de cãi pentru a descurca drumurile noastre

și a ne salva sufletele

din nenumãr

atele curse și primejdii printre care mergem spre Tine.

Binecuvântatã fie puterea Ta care vine totdeauna în ajutor,

salvându-ne chiar și prin minuni,

în zilelele și locurile din care n-am putea ieși altfel.

O Doamne al Minunilor, câte minuni ai fãcut Tu în viața noastrã

și câte izbãviri ne-ai dat prin minuni pe care parcã numai pentru noi le-ai fãcut.

Niciodatã nu le vom uita, Doamne,

și pânã în vecii vecilor vom binecuvânta Numele Tãu,

numai Numele Tãu cel Minunat ( Isaia 9,6; Judec. 13, 18),

pentru toate.

Amin.

error

PREDICĂ LA ÎNĂLŢAREA DOMNULUI

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

Hristos S-a înălţat! Iată că ne-a îngăduit Dumnezeu, din Vinerea în care erau tulburate cele mai de jos al pământului şi ne şopteau morţii că a intrat Hristos să zdrobească lanţul cu care am fost legaţi, ne-a îngăduit să vedem sfânta zi a Învierii şi să ne bucurăm toţi, plângând şi strigând unul către celălalt că: „Hristos a înviat din morţi / Cu moartea pe moarte călcând / şi celor din mormânturi / Viaţă dăruindu-le.”

A urmat apoi lecţia pe care Dumnezeu a rânduit, prin Biserică, s-o primim fiecare dintre noi, pentru că nu ne-a lăsat Dumnezeu fără cuvântul Lui şi fără dragostea Lui nici în trecerea celor patruzeci de zile, de la sfânta zi a Învierii până, iată, în Joia aceasta minunată a Înălţării Domnului. (mai mult…)

error

6 Iunie – Psalmul 65, v. 1: Cu încredere

Încrederea este forma cea mai înaltã a credinței, a dragostei și a pãrtãșiei noastre cu Domnul și cu frații.

Unde au ajuns desãvârșite dragostea și pãrtãșia, acolo neapãrat trebuie sã existe încrederea deplinã, frumoasã și dulce.

Fãrã încredere desãvârșitã nu poate exista nici dragoste adevãratã cu nimeni și niciodatã,

nici pe pãmânt, nici în cer.

Cãci tocmai încrederea este aceea care aduce adevãrata dragoste plinã de curaj și de stãruințã.

Ea aduce adevãrata pãrtãșie plinã de cãldurã și de bucurie.

Acolo unde existã o deplinã încredere în Dumnezeu — și numai acolo! — a dispãrut orice îndoialã,

a disp

rut frica,

a dispãrut suspiciunea și îngrijorarea,

a dispãrut tânguirea și teama de orice fel.

 

Sufletul în care s-a așezat deplin încrederea, nu se mai teme de primejdiile de astãzi (1 Ioan 4, 18),

nu se mai îngrijoreazã de ziua de mâine (Mat. 6, 34)

și nu se mai tânguiește pentru nimic de ieri,

ci se bucurã de toate din trecut, din prezent și din viitor totdeauna (1 Tes. 5, 16).

O, ce bine ar fi dacã toți cei care au credințã în Dumnezeu ar avea și încredere în El!

O, ce bine ar fi dacã și în inimile noastre ar locui încrederea puternicã, statornicã, și netulburatã, și pe totdeauna. Dacã toți am avea mereu o înaltã și liniștitã încredere în Dumnezeu!…

Dar puțini din cei care spun: cred în Dumnezeu, se și încred puternic în El, atunci când vine încercarea credinței lor.

Ei cred în Dumnezeu pânã când ajung în lipsuri, în necazuri, în primejdii sau în ispite,

dar îndatã ce vin încercãrile, se duce credința lor și își pierd toatã încrederea și se pierd de tot.

 

Unii cred în ideea de Dumnezeu, dar nu pot crede în prezența Lui realã și oricând cu noi, lângã noi, pentru noi și în noi…

Nu pot crede în intervențiile și în judecãțile Lui.

Nu pot crede și nu se pot încrede în fãgãduințele Lui,

nici în ocrotirea Lui,

nici în izbãvirile Lui.

Și, pentru cã nu se pot încrede, n-au nici putere îndeajuns de a se rupe de pãcat.

N-au putere a se întoarce la Dumnezeu.

N-au dorințã sã-L iubeascã,

nici râvnã sã-L urmeze,

nici tãrie sã-L slujeascã pe Hristos.

 

Însã ce fericitã este viața acelora în care încrederea deplinã a statornicit între suflet și Dumnezeu o dragoste care nu mai cunoaște nici fricã, nici îndoialã, nici îngrijorare niciodatã.

Încrederea aceasta face totdeauna ca rugãciunea sã ne fie plinã de siguranțã,

suferința plinã de pace,

lupta plinã de îndrãznealã,

mãrturisirea plinã de înflãcãrare,

viitorul plin de luminã,

moartea plinã de nãdejde și bucurie,

veșnicia plinã de El.

Fericit este un astfel de suflet

și fericiți sunt cei care îl au între ei.

 

Fericitã este lucrarea Domnului care are cât mai mulți astfel de lucrãtori plini de încredere.

Fericitã este biserica aceea care are cât mai mulți astfel de fii încrezãtori puternic în Dumnezeu și în Cuvântul Sãu.

Ei cu încredere Îl slujesc pe Hristos Domnul,

iubesc și fac voia Lui din tot sufletul lor,

Îi duc jugul Lui cu bucurie

și suferã ocara Lui liniștiți pânã la moarte

și cu încredere deplinã și puternicã le fac toate acestea în Învierea Lui,

în biruința Lui

și în slava Lui,

de toate fiind deplin încredințați cã și ei vor avea fericitã parte pe vecii vecilor, Acolo Sus, la El.

 

O Domnul și Dumnezeul nostru,

cu toatã încrederea în puterea Ta și în fãgãduințele Tale adevãrate și fericite,

Te lãudãm și noi.

Și cu toatã încrederea cãlcãm pe urmele Tale,

cu încredere purtãm crucea Ta

și cu toatã încrederea semãnãm sãmânța Ta, chiar dacã trebuie ani și ani sã umblãm plângând pe toate drumurile lumii,

pentru a le împlini toate acestea,

în ascultarea de Tine.

Și cu toatã încrederea dorim sã continuãm, Doamne Iisuse, sã facem și mai departe toate acestea,

chiar dacã pânã la sfârșitul vieții noastre nu vom ajunge aici sã mai gustãm bucuria unui seceriș cu cântãri în viața aceasta.

Cu încredere vom trãi și vom muri, chiar dacã nici una din rugãciunile noastre pentru libertate,

și pentru lãrgãmânt,

și pentru mulțimi,

și pentru bucurie n-am ajunge sã le vedem împlinindu-se aici, în lumea și viața aceasta niciodatã.

Vom fi mereu cu încredere cã pregãtind altora un seceriș bogat și frumos vom ajunge totuși și noi ca la rãsplãtirea lor în Ziua cea mare a Domnului

ne vom bucura și noi în același timp, cu urmașii noștri,

fericiți pe veci, împreunã cu ei (Ioan 4, 36).

Amin.

error

5 Iunie – Psalmul 64, v. 10: Se laudã cã sunt fericiți

Oamenii lumii acesteia se laudã în multe feluri și cu multe lucruri în viațã…

Toatã gura lor este plinã numai de laude

și toatã vremea lor se laudã cu de toate. Viața lor este plinã numai cu laude.

Se laudã cu mintea lor,

cu banii lor,

cu vitejile lor,

cu legãturile lor,

cu copiii, cu soțiile, cu rudeniile,

cu aventurile, cu chefurile, cu bețiile,

ba chiar și cu ticãloșiile lor se laudã oamenii.

Se laudã oamenii chiar și cu pãcatele lor, fãrã rușine, fãrã mãsurã și fãrã bun simț…

Dar toate laudele lor sunt goale, mincinoase, zadarnice.

 

Oamenii lui Dumnezeu însã, cei care Îl iubesc pe El, chiar când le au pe toate cele ce sunt într-adevãr vrednice de laudã (Filip. 4, 8), ei se feresc cu grijã totdeauna și cu dezgust de orice fel de laudã de sine, de orice laudã lumeascã.

Nu-l vei auzi pe adevãratul credincios niciodatã lãudându-se cu faptele lui

sau cu credința lui

sau cu meritele sale,

cu smerenia și bunãtatea,

cu blândețea și dãrnicia,

cu postul și cu rugãciunea,

cu rãbdarea sau cu vreuna din virtuțile și darurile sale.

Deși acestea sunt cele care ar trebui sã fie lãudate.

Pe acestea însã le vor lãuda, adesea, cei din jurul lui, care nu pot sã nu le vadã, dar el însuși nu.

Sau le laudã cei care se împãrtãșesc recunoscãtori din ele…

Le va lãuda Dumnezeu în Ziua Sa…

le vor lãuda Dreptatea și Credincioșia Domnului,

dar credinciosul adevãrat, el însuși, nu și le laudã niciodatã.

 

Departe de el gândul sã se laude cu nimic altceva, decât cu Crucea Domnului Iisus Hristos, prin care lumea este rãstignitã fațã de el și el este rãstignit fațã de lume (Gal. 6, 14).

Un singur fel de laudã va fi însã totdeauna în gura tuturor celor care L-au aflat cu adevãrat pe Domnul și care trãiesc cu adevãrat cu El:

aceasta va fi lauda Numelui cel Sfânt al lui Dumnezeu

și lauda cã sunt într-adevãr fericiți cu El.

Toți acei care L-au aflat pe Domnul se laudã cã din ziua când s-au predat cu totul Lui, ei au primit o fericire pe care n-ar da-o pe lumea întreagã.

Din clipa când s-au împãrtãșit din iertarea și harul Lui mântuitor, ei se laudã mereu cã sufletul lor este fericit,

cã zilele lor sunt frumoase

și anii lor, binecuvântați.

Și chiar încercãrile și necazurile lor sunt prilejuri de bucurie și binecuvântare, fiindcã ei sunt plini cu roade mereu mai plãcute și mai dulci…

 

În toate celelalte lucruri, credincioșii Domnului se pot deosebi mult unii de alții,

dar în privința aceasta toți se aseamãnã, toți sunt la fel.

Despre toate celelalte din viața lor, ei pot vorbi diferit unii de alții,

dar despre fericirea pe care o simte neîncetat sufletul lor, umblând cu Hristos și dupã El, lauda aceasta toți o vor exprima la fel:

cu glasul plin de convingere,

cu ochii plini de strãlucire,

cu toatã ființa radiind de bucurie.

 

Iar dacã toți aceia care L-au aflat pe Hristos se laudã la fel cu fericirea lor în El,

dacã în toate vremurile

și în toate stãrile lor,

ei s-au lãudat cã sunt fericiți, aceasta este o dovadã mai puternicã decât oricare altã laudã din lume cã acesta este un slãvit adevãr, mai mare decât orice teorie a necredinței oamenilor.

Și este o dovadã cã Hristos este viu în vecii vecilor,

cã fãgãduințele Cuvântului Sãu sunt întru totul adevãrate și cã pentru ei spun numai adevãrul.

 

Dacã laudele celui mincinos nu trebuie sã le crezi niciodatã,

totuși laudele celui mai cinstit dintre oameni, adicã ale adevãratului credincios, sã știi cã acestea sunt vrednice totdeauna de crezare,

fiindcã aceste laude sunt numai adevãrul.

Și chiar numai acestea ar trebui sã-ți fie de ajuns ca sã te convingi sã vii la Hristos, sã guști și sã vezi și tu cât de adevãrat e acest adevãr.

Dacã ești un suflet care îți vrei mântuirea și dacã dorești sã fii fericit, ascultã și vino la Iisus!

 

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul și Mântuitorul sufletelor noastre,

slavã veșnicã Numelui Tãu Sfânt!

Tu nu numai cã ne-ai curãțit pãcatele noastre și ne-ai adus dulcea nãdejde și pace a unei liniștite viețuiri, dar mai presus de toate ne-ai umplut sufletul nostru,

și zilele noastre,

și întreaga noastrã lume nouã,

cu o neclintitã, nebãnuitã și strãlucitã fericire (2 Cor. 4, 17; 1 Petru 1, 8).

Niciodatã nu vom gãsi toate cuvintele dulci care sã poatã exprima îndeajuns starea fericitã pe care o gustãm în rugãciunea, în cântarea, în rãbdarea, în lupta și în dragostea cu Tine.

Te rugãm, Doamne, sã faci Tu ca fericirea Ta cereascã sã lumineze fața tuturor alor Tãi, în așa fel ca lumina fericirii lor sã-i aducã la Tine și pe toți cei care îi vor vedea și care îi vor auzi, lãudându-se cât sunt de fericiți cu Tine.

Amin.

 

Cântarea Psalmului 64

 

Un psalm al lui David

 

  1. Ascultã-mi glasul, Doamne,

ascultã-mi-l când gem,

mã scapã de vrãjmașul

de care eu mã tem.

 

  1. Pãzește-mã de curse,

de oamenii stricați,

de ceata zgomotoasã

a celor blestemați.

 

  1. Ca sabia li-e limba

și-ntruna și-o ascut

zvârlind cu vorbe-amare

în cel ce n-are scut.

 

  1. Ei trag pe-ascuns în omul

ce nu e vinovat,

lovindu-l fãrã teamã

când nu s-a așteptat.

 

  1. Se-mbãrbãteazã-n rele,

țin sfat cum vor lucra,

când pun la cale curse

zic: cine ne-ar vedea?

 

  1. Urzesc nelegiuirea

și zic: am izbutit…

Lãuntrul lor din suflet

ca iadu-i de cumplit.

 

  1. Dar Dumnezeu aruncã

sãgeți asupra lor,

deodatã-i vezi cum grabnic

ei cad loviți și mor.

 

  1. Cãderea li se trage

din limba lor cea rea,

toți câți îi vãd se mirã

din cap vor clãtina

 

  1. Și-nfricoșați zic: iatã

lucrarea Domnului!

toți recunosc c-aceasta

e numai plata Lui!

 

  1. Dar cei fãrã prihanã

în Domnul sunt scutiți

se laudã cu toții

cã-n El sunt fericiți.

error

4 Iunie – Psalmul 64, v. 1: Vrãjmașul de care mã tem

În firea noastrã pãmânteascã au loc toate pãcatele și se simt bine toate slãbiciunile,

cãci ea le dã tuturora un loc cãlduț și plãcut în care ele pot crește și se pot înmulți cum le place.

Dar dintre toate pãcatele care cresc bucuroase în firea noastrã, fiecare din noi avem câte unul mai drag, care ne este cel mai nedespãrțit și mai apropiat decât toate celelalte…

În corul nelegiuit al stricãciunilor care stãpânesc în inima omeneascã este câte una din aceste stricãciuni care „cântã solo“, adicã este una mai aleasã, mai crescutã peste toate celelalte și care stãpânește mai mult din inimã, din gânduri, din toate preocupãrile firii omului.

 

La unii din oameni aceastã patimã mai mare și mai aprinsã decât celelalte este beția.

La alții lãcomia.

La alții trufia.

La alții alta…

Patima aceasta, pãcatul acesta îi dã apoi omului pe care îl stãpânește numele ei.

Aastfel, unul este bețivul,

altul, desfrânatul

sau hoțul

sau trufașul sau fumãtorul, clevetitorul, mincinosul sau…

Chiar și dupã ce omul se întoarce la Dumnezeu, iar Sângele Domnului Iisus Hristos îi spalã pãcatele și îi curãțã inima de ele prin mila Sa (Ioan 1, 29, 1 Petru 1, 19), totuși,

în firea pãmânteascã a acelui om rãmâne mai puternicã tot aplecarea spre acest pãcat avut cândva mai puternic în inima sa.

Acest duh rãu devine apoi vrãjmașul sãu cel mai de temut, devine vrãjmașul cel mai primejdios cu care credința sa, nevinovãția sa, înfrânarea și rugãciunea sa avea mereu sã ducã lupta cea mai grea și cea mai îndelungatã.

Acesta este cel din urmã vrãjmaș pe care și-l poate supune firea noastrã cea nouã,

cãci acesta luptã cel mai înverșunat sã nu se lase scos din inimã niciodatã. Luptã sã învingã din nou și sã nu se lase legat și rãstignit (Gal. 5, 24).

 

În zvârcolirile lui, acest pãcat mai trântește adesea sufletul cu care luptã. Și mușcã usturãtor inima, rãnind-o.

Și nu puține au fost sufletele care, dupã ce-l înfrânseserã și-l zdrobiserã odatã, acest pãcat, ridicându-se din nou pe neașteptate și

prinzându-le într-o clipã de neveghere, le-au mușcat de moarte.

Acest primejdios vrãjmaș le-a trântit iarãși, rupându-le picioarele sau mâinile și chiar capul, pe multe ucigându-le pe totdeauna.

 

O dragã suflete, care te-ai predat Domnului și care te-ai luat la luptã cu satan, vrãjmașul tãu,

tu, care a-i rupt-o cu pãcatul, ocolindu-l și pãrãsindu-l,

tu, care ai alungat din inima ta patimile cele rele, declarând rãzboi ispitelor cu care mai înainte erai prieten și mai ales acelea care te-au stãpânit mai mult, — fii treaz!

Fii treaz la toți vrãjmașii care se rãzboiesc cu sufletul tãu (1 Petru 2, 11).

Dar mai mult decât la toate celelalte, fii treaz la atacurile vrãjmașului care te-a stãpânit cândva mai tare, la pãcatul pe care l-ai iubit cândva cel mai mult.

Fii totdeauna gata de luptã cu toate și bine înarmat împotriva tuturora,

dar stai totdeauna gata și mai cu grijã treazã mai ales împotriva vrãjmașului care a fost mai tare cândva asupra ta.

De aceea teme-te mai tare

și împotriva lui înarmeazã-te mai mult.

Pe acesta tãbãrãște mai hotãrât sã-l zdrobești ori de câte ori cautã sã se ridice din nou.

Acest cap al șarpelui este cel mai veninos și pe acesta sã calci mai necruțãtor.

 

Doamne Iisuse,

Tu știi cã și trupește eu pot avea vreun dușman de care sã mã tem cel mai tare și cã acela poate fi cel mai pornit împotriva mea.

Dar oricât de tare ar fi acest vrãjmaș trupesc

și oricât de mare rãu ar putea sã-mi facã el,

tot nu mi-ar putea face atât de mare rãu ca vrãjmașul cel duhovnicesc,

ca pãcatul cel de care mã tem

și care îmi poate pierde nu numai trupul, ci și sufletul meu.

Dã-mi, Doamne, pricepere sã mã feresc totdeauna de el. Dã-mi puterea sã biruiesc vrãjmașul-pãcat din inima mea. Și sã-mi iert, biruindu-l cu dragoste, pe vrãjmașul-om din afara mea.

Ajutã-mã ca prin ascultarea de Tine sã fiu totdeauna prietenul Tãu (Ioan 15, 14).

Pentru ca nu cumva împietrindu-mã în neascultarea mea, Tu sã Te faci vrãjmașul meu.

Cãci cine mã va mai putea izbãvi apoi?

Nu lãsa, Doamne, pe nimeni sã moarã în vrãjmãșie cu Tine,

ci prin pocãințã și ascultare

sã devinã fiecare suflet de om prietenul Tãu.

Amin.

error

Adunare de comemorare la Pechea

 Slavit sa fie Domnul!

Cu ocazia implinirii a 60 de ani de la arestarea, in ziua Inaltarii Domnului 1959, a fratelui Ioan (Jane) Neagu ce facea parte din “grupul Covurlui”,  invitam fratii si surorile din zona Galati, si nu numai, la Adunarea de Comemorare, ce va avea loc la Pechea, jud. Galati, in data de 06 iunie 2019, ce va avea urmatorul program:

  • 12.00 – Te-deum la Monumentul Eroilor din fata Caminului Cultural din Pechea, jud. Galati, in memoria eroilor martiri ce s-au jertfit pentru apararea credintei si a nemului romanesc;
  • 14.00 – Slujba de parastas urmata de Adunarea de Comemorare, ce vor avea loc in Caminul Cultural din Pechea, jud. Galati.

Va asteptam cu drag!

Familia si Sfatul Fratesc Zona Galati

error

3 Iunie – Psalmul 63, v. 6: În timpul priveghiurilor nopții

Petrecerea cu Hristos este totdeauna fericitã, plinã de bucurie și aducãtoare de mari binecuvântãri cerești pentru orice suflet credincios.

Orice clipe petrecute cu Domnul, în orice vreme și în orice loc, aduc cu ele un mare și binecuvântat folos sufletului credincios.

Dar sunt în petrecerile cu Domnul unele clipe și unele locuri în care bucuria Prezenței Lui este negrãit de mare și deosebit de scumpã.

Binecuvântãrile cãpãtate atunci sunt nebãnuit de strãlucite și rãmân de neuitat.

Petrecerea cu Hristos împreunã cu mulțimea celorlalți credincioși și frați este, desigur, plinã de bucurie,

dar pet

recerea cu El în singurãtatea odãiței de rugãciune sau în singurãtatea încercãrii pentru El (Mat. 6, 6),

sunt cu totul altfel!

Petrecerea cu Hristos în lumina Crucii, adicã în libertate și în lãrgime, când vremile sunt pașnice și fãrã piedici și fãrã teamã, cu mulțime de frați și suriori, este, desigur, plinã de multe binecuvântãri!

Dar petrecerea cu El în umbra Crucii, în necazuri, în încercãri, în strâmtorare, în cuptorul suferinței (Dan. 3, 25),

o, asta este altceva, — este cu totul altceva!

Petrecerea cu Hristos în timpul zilei, adicã în vremea când ești sãnãtos,

și când îți merge bine,

și când ai vreun câștig plãcut pentru asta,

este, desigur, mulțumitoare.

Ba aceste petreceri pot ajunge chiar niște distracții dorite, cãutate de mulți și cu plãcere, doar niște obișnuințe plãcute, dar fãrã roadã deosebitã, fãrã fior deosebit, fãrã urmãri deosebite în trãirea noastrã duhovniceascã cu Hristos.

Pot ajunge niște cãlduțe stãri comode și leneșe, unde ne putem adormi conștiința credinței vii și ne putem ușor pierde frãgezimea dragostei fierbinți.

 

Pe când petrecerea adevãratã cu Dumnezeu, lângã Hristos și pentru Hristos, în vremea de întuneric și pãrtãșia cu El în suferințe (Filip. 3, 10), este o sfântã participare la jugul și la sarcina lui Iisus (Mat. 11, 29),

este rãbdarea ocãrii Lui (Evrei 13, 13)

și este împãrtãșirea soartei Lui, alipit necontenit de El… în timpul priveghiurilor nopții Sale. O, aceasta este adevãrata petrecere cu Dumnezeu.

Aceasta este cu totul și cu totul altceva decât cele obișnuite.

Binecuvântãrile primite în astfel de locuri sunt revãrsãri tainice și neuitate ale Duhului Sfânt.

Lumina și harul pãrtãșiei cu Hristos în astfel de stãri sunt marile împãrtãșiri cu Dumnezeu

și ele sunt nebãnuite și strãlucite.

Nicãieri altundeva pe pãmânt

și în nici o altã stare din viațã,

Dumnezeu nu mai dã sufletului omenesc trãiri și împãrtãșiri atât de înalte și de adânci cu El ca acolo

și ca atunci.

Nici chiar același suflet nu va mai gusta dupã aceea nici o altã datã pe pãmânt harul de care s-a împãrtãșit acolo,

dar nici nu-l va mai putea uita niciodatã.

 

Acest har deosebit, care era cândva atât de cunoscut și prețuit în Biserica Creștinã din primul veac și care a strãlucit atât de cerește în viața primilor creștini, dându-le atâta frumusețe, biruințã și roadã, a ajuns acum dureros de rar.

A ajuns astãzi atât de puțin cunoscut și gustat, încât pare cã nici nu mai este nicãieri. Încât pare cu totul strãin acela care mai vorbește despre el.

Cele nouã fericiri care se cântã azi în biserici sunt numai niște promisiuni frumoase, dar care nu-l mai intereseazã și nu-l mai privește pe nimeni,

pe care nu le mai cautã și nu le mai dorește nimeni…

Sau sunt numai niște dureroase amintiri ale unor vremi fericite în care ele acopereau o comoarã de trãire plinã de dragoste și de roade a Bisericii lui Hristos.

Poate de aceea azi nici nu se mai cântã de obicei, decât — grãbit — începutul și sfârșitul lor.!..

 

De atunci a rãmas și obiceiul frumoaselor privegheri ale nopților de rugãciune petrecute în lãcașurile Domnului, unde toate sufletele ar trebui sã stea pe atât de curate și de treze pe cât este de aprins duhul rugãciunilor care se rostesc în Casa Domnului noaptea.

Și pe cât erau de curate și de treze ale acelora care petreceau odinioarã acolo.

Dar, o Doamne, unde sunt sufletele care sã doreascã astãzi aceasta? Fã-le mãcar pe ale noastre!

 

Doamne Iisuse, Te rugãm, trezește din nou

și înflãcãreazã din nou în Biserica Ta

duhul credincioșilor Tãi.

Fã-i ca mai desprinși de cele pãmântești sã doreascã mai cu foc și sã se înalțe mai cu ușor spre cele cerești.

Trezește în credincioșii Tãi bucurie și îndrãznealã în vremea încercãrii

și biruie Tu în ei frica și fuga de suferințele pentru Tine.

Fã-i sã ținã mai mult la viața veșnicã decât la aceasta trecãtoare.

Fã-i sã afle și sã doreascã marile înãlțãri duhovnicești din cuptoarele încercãrii, singurãtãții și suferinței cu Tine, Iisuse Doamne, mai degrabã decât obișnuitele distracții religioase care îi adorm la slujbele Tale

și îi fac adesea niște pomi plini cu frunze (cu vorbe), dar fãrã nici un rod (faptã).

Ca sã renascã mai curând și mai puternic din aceastã iarnã a nepãsãrii, primãvara fericitã a unei noi înflãcãrãri pline de roada, de strãlucirea și de biruința trãirii în Tine a Bisericii Tale de la început

în aceste zile mai din urmã ale ei pe pãmânt.

Amin.

 

Cântarea Psalmului 63

 

Un psalm al lui David. Fãcut când era în pustia lui Iuda

 

  1. O Doamne, Tu-mi ești Domnul meu — și eu mã-ncred în Tine

și dupã Tine-mi cautã tot sufletu-nsetat

și dupã Tine trupu-mi tânjește-n lungi suspine

ca-n locul fãrã ape, pustiu, și sec, și-uscat.

 

  1. Așa Te vãd eu, Doamne, în sfânta Ta cetate

și-n Casa Ta puterea și slava sã-Ți privesc.

  1. Mai mult decât viața e marea-Ți bunãtate,

de-aceea-a’ mele buze Te cântã și slãvesc.

 

  1. Te-oi binecuvânta dar a’ mele zile toate

și-n Marele Tãu Nume eu brațe voi nãlța.

  1. Tu saturi al meu suflet ca de cerești bucate

și-n strigãte voioase Te cântã gura mea.

 

6.Când noaptea-n așternutu-mi pe Tine Te-am în minte

și când gândesc la Tine în nopți de privegheri.

  1. Tu-mi ești tot ajutorul… sub aripile-Ți sfinte

sunt plin de veselie și plin de mângâieri.

 

  1. Mi-e sufletul meu, Doamne, pe veci lipit de Tine

cu Mâna Ta cea dreaptã Tu pururea m-ajuți,

  1. Iar cei ce-mi cautã viața cu mâini de sânge pline

în adâncimea morții vor merge-n veci pierduți.

 

  1. Vor fi loviți de sãbii, șacalii o sã-i prade.
  2. Dar Împãratu-n Domnul pe veci s-o bucura,

oricine Lui Îi jurã pe veci în cinste șade,

El gura mincinoasã pe veci o va-nfunda.

 

error

2 Iunie – Psalmul 63, v. 2: Așa Te privesc eu în lãcașul Tãu sfânt

Mai întâi: mergi tu la bisericã, în lãcașul Domnului, ca sã-L privești acolo cât de frumos este El?

Mergi tu în Casa lui Dumnezeu la rugãciune, la ascultarea sfintei slujbe, la auzirea Sfântului Cuvânt al lui Hristos?

Mergi tu în lãcașul cel sfânt unde poți sã-L vezi și sã-L întâlnești pe Dumnezeu?

Iar dacã mergi în lãcașul Lui, cum mergi și în ce fel de stare ești cât stai acolo? Cum te duci, ca sã-L privești acolo pe Hristos?

Cum L-ai privit pânã astãzi de când te tot duci în Casa Domnului?

Privești tu oare pe Hristos cu credințã și cu evlavie, ca sã vezi puterea Lui?

Sau Îl privești cu nepãsare — și nu vezi nimic tot timpul cât stai acolo?

Te întorci tu de acolo tot așa de gol și de fãrã folos cum te-ai și dus

sau vii plin de Cuvântul și de Duhul Domnului?

Privești tu oare la Crucea Lui, la Jertfa Lui, la slujba și la altarul Lui, cu ușurãtate, cu obișnuințã, cu neascultare

sau, și mai rãu: cu râs, cu criticã, cu necredințã, batjocurã și rãcealã?

Te întorci tu de acolo mai rãu, mai pãcãtos, mai vinovat de cum te-ai dus

sau mai bun?

 

Privești tu cu cutremur la Hristos, cu lacrimi, cu pocãințã, cu smerenie, cu recunoștințã, ca sã te întorci fericit din fața Lui — sau cum privești?

Cum privești acolo la frații tãi,

la semenii tãi,

la mai-marii poporului tãu? (Fapte 23, 5; 2 Petru 2, 10-11; Iuda 8).

Știi toare tu cã, mergând acolo, ești dator sã le ierți toate pãcatele tuturora, sã te rogi pentru toți și sã-i privești pe toți mai presus ca pe tine însuți (Mat. 6, 14-15; Luca 6, 27-28; Rom. 12, 10; Filip. 2, 3). Numai așa vei avea un folos mântuitor în Casa Domnului!

Faci tu așa?

Cerceteazã-te adânc cum privești tu biserica Domnului Hristos:

ca un necredincios, care luptã s-o dãrâme și s-o profaneze;

ca un nepãsãtor, cãruia îi este totuna dacã este sau dacã n-ar fi;

ca un rãtãcit, care o urãște, o batjocorește și cautã s-o dãrâme și s-o dezbine

sau o privești ca un smerit și evlavios închinãtor al lui Dumnezeu,

care se duce în ea totdeauna cu un fior sufletesc

și se apropie totdeauna de ea cu frica lui Dumnezeu, cu credințã și cu dragoste?

Care, ori de câte ori poate, intrã în Casa Domnului cu credințã

și privește Fața Domnului cu bucurie și cu nesaț…

 

Îngenuncheazã și tu acum înaintea altarului cu evlavie și te roagã fierbinte pentru pacea lumii întregi,

pentru bunãstarea tuturor oamenilor,

pentru mântuirea vrãjmașilor tãi,

pentru fericirea celor dragi,

pentru toți, pentru toți semenii tãi,

pentru tot ce-ți poruncește Sfântul Cuvânt al Domnului

și sfântul cuget al tãu!

 

Dragã suflete, sã ne cercetãm pe noi înșine în ce stare ne gãsim fațã de aceste lucruri! (2 Cor. 13, 5).

Și în ce fel mergem — dacã mai mergem — în lãcașul Lui cel sfânt?

Ce privim acolo și cum privim?

Privim noi oare fețele și trupurile oamenilor

sau îmbrãcãmintea lor

sau pãcatele lor

sau slãbiciunile lor,

ca sã-i judecãm?

Sau privim la pãcatele noastre, ca sã ne smerim Domnului? (Luca 18, 11-14).

Cãci privind ca fariseul, vom fi judecați,

dar privind ca vameșul vom fi mântuiți.

Judecând pe alții — oricine ar fi ei — ne vom întoarce osândiți noi înșine,

dar judecându-ne numai pe noi înșine, ne vom întoarce binecuvântați.

 

O dragã suflete, mergi în Casa Domnului!

Dar mergi mereu, cãci nicãieri ca acolo nu-L poți privi mai bine, mai îndelung și mai cu folos pe Domnul, Cel Care S-a rãstignit pentru tine și S-a jertfit pentru pãcatele tale.

Pe Cel Care te iubește, te cheamã, te așteaptã ca sã te întorci la El,

ca sã-ți dea mântuirea.

Te rog, dragã suflete, du-te de astãzi înainte cât mai des acolo în Casa Domnului, dar așa sã-L privești pe El acolo,

așa sã-L vezi și așa sã-L asculți,

rugându-te cu toatã umilința:

 

Preabunule Doamne,

Te rog cu lacrimi din toatã inima mea, iartã-mã, cã multã vreme din viața mea nu m-am dus în lãcașul Tãu,

iar când m-am și dus, nu m-am dus ca sã Te privesc pe Tine, ci sã privesc cu totul și cu totul altceva.

Iartã-mã, Doamne, pentru toate pãcatele pe care le-am fãcut

și nemergând,

și mergând cum nu trebuie.

Și dãruiește-mi, Te rog, Doamne, din clipa aceasta puterea sã biruiesc în inima mea orice pornire vinovatã care m-ar face sã mã apropiu vreodatã cu nevrednicie de lãcașul Tãu cel sfânt în care petreci Tu. Și sã nu privesc acolo ce nu trebuie și cum nu trebuie.

Ci plin de credințã, de evlavie și de dragoste sã Te privesc cu smerenie pe Tine

și cu respect pe toți.

Ca mergerea mea în Casa Ta sã-mi fie spre iertare

și nu spre osândã.

Amin.

 

TOATE-AVERILE DIN LUME

 

Toate-averile din lume sunt un fum,

tot ce ai poți pierde astãzi, chiar acum,

singura avere care n-are-apus

e Iisus, e Iisus, e Iisus.

 

Sã-L câștigi, sã-L câștigi pe El

vinde casã, uitã masã, totul lasã

numai sã-L câștigi, sã-L câștigi pe El.

 

Nu-i mãrgãritar pe lume, aur nu-i

nu-i nimic, nimic sã aibã prețul Lui,

lucrul care trebuiește mai presus

e Iisus, e Iisus, e Iisus…

 

Toatã slava lumii piere, cum e scris,

toate-s trudã și durere, scrum și vis,

doar o slavã ține veșnic jos și Sus

e Iisus, e Iisus, e Iisus…

 

error