Poezie Traian Dorz

CINE ŢI-A ADUS?

 

Cine ţi-a adus viaţa, – suflete al meu,
în mormântul unde singur suspinai din greu,
Cine altul decât Domnul Care te-a iubit?
Lui Îi datorezi iubire până la sfârşit.

Cine ţi-a dat bogăţia Cântecului Sfânt
Cine, aurul luminii Sfântului Cuvânt,
Cine, harul rugăciunii, Cine, decât El?
Lui Îi datorezi cântare într-un unic fel!

Azi, când anii ţi-s un dulce praznic fericit
şi-al tău este Adevărul cel mai strălucit
şi a ta-i iubirea cea mai cu divin fior,
– nimeni nu-i atât cât tine Domnului dator.

Să nu poţi uita vreodată ce dator eşti tu
pentru câtă bucurie Domnul îţi făcu,
căci de câte binefaceri veşnice ţi-a dat,
nimeni nu-i atât cât tine Lui îndatorat.

TRAIAN DORZ din ”Cântări Eterne”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Lasă un răspuns