Ce se făcea în Vechiul Testament şi ce nu facem noi
Din Vechiul Testament mai aflăm o învăţătură privitor la sudalmă. Una care ne priveşte şi pe noi, când îi auzim pe alţii suduind.
Când un iudeu auzea pe un alt iudeu blestemând (suduind) numele lui Iehova, îşi astupa urechile şi îşi rupea hainele în semn de durere. Şi, desigur, odată cu asta, îl şi mustra pe suduitor.
Aşa ar trebui să facem şi noi. Căci suduitorul vatămă ceea ce avem noi mai scump şi mai sfânt.
Pe oriunde îi auzim pe oameni suduind şi suduindu-se de cele sfinte, noi ar trebui să începem a plânge; ar trebui „să ne rupem hainele“ (inimile) de durere şi să cădem plângând la picioarele lor, rugându-i, în numele Domnului, să se lase îndată de acest păcat groaznic şi neiertat.
Noi însă ce facem? Ascultăm liniştiţi cele mai spurcate înjurături, fără nici un cuvânt de durere, indignare sau mustrare. E şi asta o dovadă că nu-L iubim cu adevărat pe Dumnezeu, pentru că nu sărim în „apărarea“ Lui atunci când numele Lui e hulit şi batjocorit.
Un copil al lui Dumnezeu nu poate sta indiferent faţă de blasfemiile suduitorilor. Dacă nu poate face altceva, el măcar plânge de durere şi îl roagă pe suduitor cu lacrimi în ochi să se lase de această groaznică pieire.
Preot Iosif Trifa, din ”Sudalma”
– Ediţia a IV-a, Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2001
