Astă-vară am umblat mult – şi multe vede şi aude omul umblând. Când am ajuns în satul meu de naştere, era tocmai vremea coasei şi cei de acasă se pregăteau să ducă mâncare la cosaşi. „La sfântul cela să nu-i puneţi tabac şi vinars“… grăiră femeile între-olaltă. „Da voi ce sfânt aveţi la coasă?“, întrebai eu. „Avem unul ce umblă tot cu o cruce pe piept şi cu o carte în poşnar… Nu bea, nu duhăneşte, nu suduie şi tot mereu citeşte din carte… bag seamă-i pocăit, bată-l focarea lui…“
Seara aşteptam cu nerăbdare să văd şi eu pe sfântul cela.
Când colo, ce să vezi? „Pocăitul“ era ostaşul nostru din Oastea Domnului, Dumitru Pascu din Brusturi, care trecuse la coasă în Ţara Moţilor şi, din întâmplare, ajunsese în casa noastră. Pe piept avea semnul nostru, crucea, şi în „poşnar“ avea Noul Testament comandat de la «Lumina Satelor». Vă puteţi închipui bucuria mea şi a lui Dumitru când Domnul ne-a întâlnit aşa pe neaşteptate. Multe cele am vorbit cu ostaşul nostru Dumitru şi mai tot a doua vorbă a lui îmi spunea despre câte hule şi batjocuri îşi aude de la oameni de când s-a lăsat de rele. „Câţi ar mai veni după noi dacă oamenii ne-ar da pace“, zicea el.
Şi fratele Dumitru nu e singurul care se plânge pentru acest necaz. Un altul îmi spunea că şi palme a căpătat (tocmai de la cei de la care trebuia să capete încurajare).
Ei, şi ce vreau să spun cu această întâmplare? Vreau să spun că fac o mare greşeală acei care sar îndată cu bănuieli şi batjocuri după cei cuprinşi de dorul şi dorinţa mântuirii sufleteşti.
Să ne dăm seama că în cuprinsul ţării noastre s-a ivit o sete, o însetoşare după Cuvântul lui Dumnezeu şi după învăţături de mântuire sufletească.
În pământul ţării noastre sunt îngropate nu numai comori de aur şi minerale scumpe, ci şi comori sufleteşti pe care trebuie să le dezgropăm (altcum le dezgroapă alţii).
Revărsările sufleteşti trebuie băgate în alvie, altcum îşi croiesc ele drum nou.
P. Trifa
«Lumina Satelor» nr. 37 din 1924
Părintele Iosif însă a izbit tot mai puternic în stâncă şi şuvoaiele au început să curgă.
Aceste revărsări trebuia captate!
A cui era sarcina să capteze aceste revărsări?
Ce binecuvântări erau dacă în locul stăvilarelor ridicate s-ar fi aflat braţe deschise şi a dragostei albie ar fi cuprins aceste revărsări!
În ziua cea mare a Judecăţii lui Dumnezeu, oare cine va răspunde, cine?
VELESCU, MOISE
Profetul vremilor noastre. – Sibiu: Oastea Domnului, 1998
vol. 3
