1. Împărăţia Luminii şi a Duhului este nespus mai bogată şi mai strălucitoare. Cine a cunoscut-o n-ar mai schimba-o pentru toate tronurile pământului.
Hristos şi ucenicul Lui nu caută slava care vine de la oameni. Este fericit şi mulţumit cu slava care vine de la Dumnezeu, Tatăl Său iubit, şi de la fiii Săi iubiţi.
2. Noi avem o împărăţie veşnică şi care nu se clatină. Avem o avuţie care nu piere, un aur care nu rugineşte.
Avem o cetate fericită şi strălucită, al cărei Meşter şi Zidar este Domnul (Evr 11, 10).
De pe acum avem bucuria unor făgăduinţe nebănuite, iar mâine dimineaţă le vom primi pe toate acestea – şi mult mai mult.3. Dorind numai slava care este în părtăşia cu Hristos, noi fugim de laudele lumii şi de lucrurile ei.
Şi nu ştim cum să facem nu să câştigăm slava lumii acesteia, ci să scăpăm deplin de ea.
Singurătatea şi rugăciunea sunt pentru noi o fericire de mii de ori mai mare decât orice fanfare şi aplauze lumeşti,
iar petrecerea împreună cu fraţii noştri şi cu cei care privesc spre slava viitoare este, pentru noi, o bucurie şi o cinste nespus mai mare decât a sta la masa tuturor împăraţilor pământului.
4. Sus, pe munţii meditaţiei şi ai renunţării, cu cât mai departe de pământ, cu atât mai aproape de cer, noi suntem nespus mai fericiţi decât orice împărat lumesc.
În dragostea şi în părtăşia cu Hristos, Domnul nostru iubit, noi suntem păstraţi mereu la înălţimi binecuvântate şi avem mereu o stare din care putem privi cu o suverană milă la toată nemernicia şi deşertăciunea tuturor tronurilor lumii. Deplângându-i pe nefericiţii care se frâng sub greutatea lor şi se prăbuşesc sub blestemul păcatelor acestora, noi ne bucurăm de o împărăţie Veşnică. Nici o împărăţie nu se poate asemăna cu împărăţia pe care o avem noi în Hristos. Şi nici un tron nu-i asemenea tronului nostru (Apoc 3, 21).
Cinstea de robi şi de prieteni ai lui Hristos n-am vrea s-o schimbăm cu cinstea întregii lumi (Rom 6, 22).
Şi vai de acela care o schimbă.
5. Şederea în pustie şi în singurătate îşi are şi ea vremea ei.
Lipsurile şi încercările îşi au şi ele vremea lor.
După cum a trebuit să intri în ele, aşa va trebui să şi ieşi.
După ce trece vremea ei, fiecare stare încetează. Fiecare împrejurare se schimbă. Şi cea grea, şi cea fercită.
Lumina iubitului fiu / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2005
