Avuţiile ce zboară
sunt ca pleava cea uşoară,
iute vin şi iute pleacă,
lăsând inima săracă…
Dar credinţa când se-aşază
e ca soarele de-amiază,
dă căldură şi lumină,
făcând inima senină.
Nu dori-avuţii din lume,
c-ai s-ajungi cu negru nume
şi-ai s-ajungi cu neagră pată,
care n-o speli niciodată.
Ci doreşte-acea avere
ce nu scade, nici nu piere,
ce n-o roade nici o zgură
şi nici furii n-o mai fură.
Fericit cel care cată
avuţia cea curată
a credinţei netemute
şi-a smereniei tăcute,
a iubirii-adevărate
şi a faptelor curate,
căci această avuţie
străluceşte-n veşnicie.
TRAIAN DORZ din ”Cântările Căinței”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
