Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home AVVA DOROTEI – CUVÂNT PENTRU FRICA DE DUMNEZEU (II)

AVVA DOROTEI – CUVÂNT PENTRU FRICA DE DUMNEZEU (II)

AVVA DOROTEI – CUVÂNT PENTRU FRICA DE DUMNEZEU (II)

Îndrãznirea este de multe feluri: prin pipãire, cu cuvântul, cu vederea. Din neruşinare ajungi la vorbã deşartã, la cuvinte urâte, la desfrânare, îndemnând şi pe alţii la râs neruşinat. Îndrãznire este şi de a te apropia de altul fãrã trebuinţã, a-l apuca şi a întinde mâna la ceva cu netrebnicie; a împinge pe cineva, a rãpi cu sila ceva sau a te uita la altul cu neruşinare. Pe toate acestea le face îndrãznirea, care se sãlãşuieşte în sufletul lipsit de frica de Dumnezeu, şi din ea puţin cate puţin, ajungi la defãimare. Pentru aceea, Dumnezeu, când a dat poruncile legii a zis: Faceţi cucernici pe fiii lui Israil! Pentru cã din neevlavie, din desfrânare şi din neruşinare ajungi sã nu cinsteşti chiar pe Dumnezeu şi sã defaimi poruncile Lui. De aceea, nu este rãu mai mare decât îndrãznirea, pentru cã ea pierde evlavia, goneşte frica de Dumnezeu şi naşte hula. Având îndrãznire unul cãtre altul, ne desfrânam unul pe altul, nu ne bãgam în seama, ne grãim de rãu şi ne ocãrâm şi de vedem ceva spre care a cãuta nouã înşine nu ne este de folos, alergãm îndatã şi bârfim, îl aruncãm şi în inima altui frate, stricându-ne nu numai pe noi, ci şi pe el smintindu-l, punând în sufletul lui otrava omorâtoare. Având el adesea mintea spre rugãciune sau spre alt lucru bun, mergem şi-l tulburãm, şi nu numai îl zãticnim de la acel bine, ci îl aducem şi în ispitã. Şi nu este lucru mai greu decât acesta, adicã, nu numai pe sine a se strica, ci şi pe fratele sãu.

Sã luam aminte, dar, fraţilor! sã fim cu evlavie, sã ne temem de stricãciunea noastrã ca şi de a fraţilor noştri; sã ne cinstim unul pe altul, sârguindu-ne sã nu cãutãm fãrã ruşine unul în obrazul altuia. Cã şi acesta (precum au zis din sfinţii cei bãtrâni) este un chip al îndrãznirii. De se va întâmpla sã vezi pe fratele tãu pãcãtuind, nici sã nu-l treci cu vederea tãcând şi lãsându-l sã se piardã, dar nici sã nu-l mustri cu cuvinte proaste, ci cu întristare şi cu fricã de Dumnezeu sã o spui celui ce poate sã-l îndrepteze, sau însuşi cu dragoste şi cu smerenie sã-i zici: iartã-mã frate, precum vãd nu umblãm cu bunã rânduialã şi cutare lucru nu-l facem bine. Iar de nu te va asculta, spune celui cãtre care ştii, cã fratele are evlavie; bãtrânului sãu sau egumenului, ca dupã greşealã sã-l îndrepteze. Însã cum am spus, numai cu scop de îndreptare a fratelui – sã faci aceasta – şi nu cu ponosire, nu cu grãire de rãu, nu spre necinste, nu ca sã-l ruşinezi, nu ca sã-l osândeşti. Nu cumva cu pricinã de îndreptare sã ai în inimã vreuna din cele de mai sus; cã în adevãr îţi spun, chiar şi duhovnicului tãu de vei spune o greşealã a fratelui, însa nu cu gând de îndreptare, ci cu defãimare şi înfruntare, mozavirie faci şi este pãcat. Cerceteazã-ţi, de aceea, bine inima. şi de vezi într-însa vreo mişcare de patima, mai bine sã taci şi sã nu zici nimic. Iar dacã nu ai nici o meteahna asupra fratelui, ci pentru folos vrei sã-i spui (te supãrã adicã cugetul înlãuntru) spune cu smerenie egumenului atât cugetul tãu cât şi greşeala fratelui zicând: ştiinţa mea mãrturiseşte cã pentru îndreptarea fratelui vreau sã-ţi spun, dar simt înlãuntru un gând amestecat, poate pentru cã am avut odatã mânie asupra lui, sau este de la vrãjmaşul sã mã opreascã, sã nu se facã îndreptare, nu ştiu. Iar egumenul îi va spune cã este de trebuinţã sã-i spunã sau sã nu-i spunã. Sã ştii însa şi aceasta. Se întâmplã uneori de greşeşte cineva, nu pentru folosul fratelui şi nici pentru stricãciune sau vreo pizmã, ci numai din simplã vorbã. Iar fratele aflând cã a fost defãimat se scandalizeazã, din aceasta se face scârbã şi se adaugã şi altã stricãciune. Aşadar, la ce foloseşte bârfirea? Cãci când va grai cineva pentru folosul fratelui, nu lasã Dumnezeu sã se aţâţe tulburare sau smintealã, sau sã se pricinuiascã vreo stricãciune.

De aceea, sã ne sârguim fraţilor, a ne pãzi limba sã nu grãiascã ceva rãu despre fratele nostru, nici sã-l smintim cu cuvântul, cu chipul sau prin altceva, nici sã nu fim lesne porniţi la orice; ba chiar şi când se va întâmpla sã auzim pe cineva grãind de rãu pe fratele nostru, sã nu ne însoţim şi noi la cuvântul lui, nici sã nu ne unim la grãirea de rãu, şi nici sã nu ne pornim asupra fratelui cu mânie sau cu urâciune. Acestea nu sunt urmãri ale celor ce vor sã se mântuiascã, nici ale celor ce se sârguiesc sã-şi câştige frica de Dumnezeu. Ci mai vârtos sã ne întâmpinãm unii pe alţii cu evlavie şi smerenie, plecându-ne capetele unul altuia, atât pentru închinãciune cât şi pentru smerenie. Cã ni se cuvine nu numai înaintea lui Dumnezeu sã ne smerim, ci şi faţã de fratele nostru, ceea ce cu lesnire putem face când nu vom fi supuşi voii noastre.

Fraţilor! De va face cineva vreun bine şi va vedea cã fratele sãu râvneşte fie sã-l facã şi el, fie sã se fãleascã cã l-a fãcut, sã nu se îndãrãtniceascã, ci sã lase pe fratele sãu sã-şi facã voia sa, şi mai mult folos va avea cu aceasta, decât dacã el însuşi ar face acel bine. Nu ştiu ca eu în viatã sã fi fãcut vreodatã alt bine decât numai cã am pãzit aceasta: totdeauna, în toatã viata, şi la orice, am dat întâietate fratelui meu, nesocotindu-mã pe mine mai vrednic sau mai de cinste decât el, ci pururea punându-l pe el înaintea mea. În vremea când eram încã la mânãstirea avvei Seridon, s-a îmbolnãvit sluga bãtrânului avva, Ioan, care era cu avva Varsanufie şi mi-a poruncit egumenul sã slujesc eu bãtrânului. Cu atâta bucurie am primit porunca, încât sã mã credeţi fraţilor, cã apropiindu-mã de locuinţa bãtrânului, mã închinam la uşa chiliei lui ca înaintea cinstitei Cruci şi cu mare osârdie slujeam; cã cine n-ar fi dorit sã slujeascã unui astfel de bãtrân, care avea şi viatã sfântã şi cuvânt minunat! Şi în toate zilele, când îi fãceam metanie ca sã iau blagoslovenie sã mã duc, îmi zicea câteva ceva, din patru cuvinte, cum avea obicei de a grãi. Şi zicea aşa: îţi spun odatã frate (cã aşa obişnuia sã grãiascã la tot cuvântul: îţi spun odatã frate): Dumnezeu sã pãzeascã dragostea! Cã pãzindu-se cineva sã nu sminteascã cu nimic pe fratele sãu, câştigã smerenia. În alt rând îmi zicea: odatã îţi spun frate! Dumnezeu sã pãzeascã dragostea! Pãrinţii au zis cã nu putem niciodatã sã punem voia noastrã înaintea fratelui nostru. Alteori iar zicea: Zicu-ţi odatã frate! Dumnezeu sã pãzeascã dragostea! Fugi de cele omeneşti şi te mântuieşte. Unul altuia purtaţi greutãţile şi aşa împliniţi legea lui Hristos. Aşa, întotdeauna, bãtrânul îmi dãdea câte o porunca din cele patru, când ieşeam de la dansul, ca o merinde, pe care cu multã luare aminte o pãzeam. Şi cu toate cã eram legat cu atâta dragoste de acel bãtrân sfânt şi mult mai bucuros de acea slujbã, dar când simţeam cã vreunul din fraţi râvneşte ca el sã-l slujeascã, mergeam la egumenul şi mã rugam zicându-i: cutãrui frate se cuvine de vei porunci, pãrinte sã slujeascã bãtrânului. Deşi nu mã slobozea egumenul şi nici bãtrânul, totuşi mã nevoiam pe cât îmi era cu putinţã sã fac voia fratelui meu şi în cei nouã ani cât am stat acolo, nu ştiu sã fi grãit cuiva de scârbã sau de mâhnire. Sã mã credeţi şi aceasta. Odatã a venit dupã mine un frate, înjurându-mã, de la spital pânã la bisericã şi nicidecum nu i-am rãspuns cuvânt. Ba şi când a aflat egumenul (nu ştiu cine îi va fi spus) şi a voit sã-l canoniseascã, am alergat şi am cãzut la picioarele lui, rugându-l, zicând: nu-l mâhni pentru Domnul, eu am greşit, nu-i vinovat fratele. Un altul, iarãşi, fie din îndemnul vrãjmaşului, fie din prostime (Dumnezeu ştie), vreme de un an de zile, în toate nopţile îşi fãcea udul la cãpãtâiul meu, încât ajunsese umezeala pânã la aşternut, iar alţi fraţi veneau în toate zilele de-şi scuturau rogojinele de ploşniţi înaintea chiliei mele. Şi atât de multe intrau în chilia mea, cã nici vremea nu-mi ajungea sã le omor de mulţime, iar când mergeam sã mã culc, toate se adunau pe mine. De ostenealã multã, adormeam şi nu le simţeam, numai când mã sculam gãseam tot trupul vãrgat de mâncãrimea lor. Insã niciodatã nu am zis cuiva pentru aceasta: frate, pentru ce faci aşa? Nici nu ştiu sã fi grãit vreodinioarã cuvânt ca sã smintesc sau sã întristez pe cineva dintre fraţi.

De aceea, învãţaţi-vã şi voi iubiţilor, sã purtaţi greutatea unul altuia, învãţaţi-vã sã va ruşinaţi unul de altul. Iar dacã cineva dintre voi se va întâmpla a auzi cuvânt care sã nu-i placã sau de va suferi vreo împotrivire de la cineva, sã nu se mânie îndatã, nici sã se tulbure sau sã se scârbeascã, ca sã nu-şi piardã osteneala şi folosul, avându-şi inima tulburatã şi neînstare a suferi puţinã ispitã. Unul ca acela se aseamãnã pepenului galben care, fiind atins de câte un mic ghimpe, îndatã face ranã mare şi putrezeşte. Ci mai vârtos sã aveţi inimã treazã, inimã viteazã, cuget întãrit spre rãbdare, ca sã puteţi birui cele ce vi se pot întâmpla şi peste toate sã vã iubiţi unul pe altul. De va avea cineva ascultarea sa sau se va trimite în ajutorul altui frate, al grãdinarului, chelarului sau bucãtarului sau oricãrui frate, sã se nevoiascã a sãvârşi porunca, pãzindu-şi nesmintitã aşezarea sa; nici spre mânie pornindu-se, nici spre poftã alunecând, nici altã voie a sa urmând; sã nu cugete în inima lui cu îndreptare de prigonire nici cârtire împotriva poruncii stareţului, ci ori micã ori mare, ascultarea ce i se va da sã nu o defaime, nici sã nu se leneveascã a o împlini, cã neascultare face şi nu este bunã nebãgarea de seamã, dar nici vremea pravilii sale sã nu se ştirbeascã; cã nu voim ca cineva, lãsându-şi pravila sã facã rucodelie. La orice slujbã vã aflaţi, oricât de mare folos ar avea, nu voim nicidecum sã faceţi ceva cu gâlceavã sau cu tulburare. Sã ştiţi cã tot lucrul ce-l faceţi, fie mare ori mic, face abia a opta parte din paza nesmintelii voastre. Iar de se va întâmpla cã pentru aceasta sã rãmânã ascultarea jos, fiindcã mai mare poruncã sãvârşiţi pãzindu-vã de netulburare, acea jumãtate din patru (acea optime adicã) care numai s-a început cu pace, se socoteşte drept opt (adicã un întreg de opt ori mai mult), pentru cã v-aţi oprit tot cu pace, aşa de mare preţ are netulburarea. Deci când lucraţi, de voiţi a sfârşi lucrul deplin, sã vã nevoiţi a urma şi porunca pazei voastre, împlinind şi ascultarea, care este, precum am zis, a opta parte. Iar de cunoaşteţi cã negreşit se întâmplã smintealã din aceastã slujbã şi pricepeţi cã sau voi înşivã vă stricaţi, sau pe altul puteţi sminti cu prigonirea acelei ascultãri, mai bine sã lipseascã. Cã nu e bine a pierde cineva jumãtatea parţii a patra ca sã câştige pe cea de-a opta. (Poate aşa: e mai bine a pierde cineva jumãtatea parţii a patra – optimea adicã – ca sã câştige pe cea de opt ori mai mare). Iar de va face cineva aceasta, unul ca acela nu face slujba sã dupã Dumnezeu, ci sau din trufie, sau pentru plãcerea oamenilor; se stricã şi pe sine şi sminteşte şi pe fratele sãu. Poate sã-l laude oamenii zicând cã nimeni n-a putut sa-l clinteascã din treaba sa, dar adevãr zic vouã, unul ca acesta mai mult se pãgubeşte, decât se foloseşte. Vai de acest fel de vitejie! Aceasta, fraţilor nu este biruinţã, ci pagubã; cã e mare pierzare a prigoni şi sminti pe fratele sãu numai ca sã isprãveascã lucrul slujbei sale; aceasta pãgubeşte şi al optulea şi nu se foloseşte nici de jumãtatea a patra. A rãmâne neisprãvitã treaba e o mica paguba, dar a-l sâcâi şi a-l mâhni pe fratele tãu, mãcar pentru orice pricina ar fi, ori pentru slujbã, ori pentru hranã, mare pagubã faci, cãci ieşi din porunca lui Dumnezeu, aceasta va sã zicã al optulea şi jumãtate a parţii din patru. De aceea, iatã vã spun, chiar eu de voi trimite pe cineva la vreo slujbã şi va vedea cã se face tulburare sau cã se pricinuieşte vreo smintealã, mai bine sã lase ascultarea şi sã se lipseascã de slujbã, decât sã se pricinuiascã vãtãmare, fie luişi sau fratelui sãu. Altfel, precum am zis, mult vã pãgubiţi, aceasta e adevãrata pierzare.

Vi le spun acestea nu ca sã gãsiţi pricinã de sfialã şi lenevire, sã pãrãsiţi ascultarea şi sã lãsaţi lucrurile sã se strice, cãlcându-vã însãşi conştiinţa voastrã, numai pentru ca sã fiţi fãrã de grijã; nici iarãşi vi le grãiesc pentru ca sã cãdeţi în osânda neascultãrii şi sã începeţi a zice fiecare din voi: eu nu pot face aceasta, cã mã smintesc. Cãci cu acest cuvânt de pricinã, nu veţi face nici o ascultare, nici nu veţi putea împlini vreo poruncã a lui Dumnezeu; ci mai vârtos sã va sârguiţi şi sã depuneţi toatã silinţa ca sã faceţi orice ascultare, îngrãdindu-vã între voi cu dragoste, plecându-vã unul altuia, cinstind şi smerindu-vã unul altuia, cã nimic nu este mai tare ca smerenia. Iar de va vedea cineva pe fratele sãu mâhnit, sau însuşi se va simţi tulburat, atunci sã rãmânã jos acea slujbã care aduce poticnire. De asemenea, vã zic sã va smeriţi unul altuia, nelãsând sã ajungã lucrul la mai mare vãtãmare, cã mai bine este, precum am zis de mai multe ori, sã nu se facã slujba precum voiţi, ci dupã întâmplarea trebuinţei, decât sã vã tulburaţi pe voi ţi pe fratele vostru, unul pe altul sã vã smintiţi şi sã vã pãgubiţi mult pentru puţin, din neînţelegere de cuvinte. Cãci, cu gâlcevirea se pãgubeşte omul dintr-amândouã pãrţile şi nimic nu câştigã. Toate lucrurile sã le facem ca sã ne folosim. Dar ce folos putem câştiga de nu ne vom smeri unul altuia, ba dimpotrivã ne vom şi tulbura şi sminti unul pe altul? Nu ştiţi ce zic bãtrânii cã de la vecin este şi viata şi moartea?

Acestea se cuvine, fraţilor sã le socotiţi pururi între voi şi sã vã aduceţi aminte de cuvintele sfinţilor bãtrâni. Sã vã nevoiţi cu dragoste şi cu fricã de Dumnezeu, ca sã urmaţi folosul şi al vostru şi al fraţilor voştri. Astfel vã veţi putea folosi de toate câte vi se vor întâmpla şi veţi spori cu ajutorul iubitorului de oameni Dumnezeu, care sã vã dãruiascã frica Lui, cãci zice: de Dumnezeu sã-ţi fie fricã şi poruncile Lui sã le pãzeşti, pe care, amândouã, tot omul dator este sã le facã; cãrui Dumnezeu milostiv se cuvine toatã slava şi închinãciunea în veci. Amin!

Dorotei, avva
Invataturi si scrisori de suflet folositoare

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!