AVVA DOROTEI – CUVÂNT PENTRU FRICA DE DUMNEZEU

Sfântul Ioan, în epistolele sale soborniceşti zice cã desãvârşita dragoste leapãdã afarã frica. Sã vedem ce vrea sã arate sfântul cu aceasta, despre ce dragoste e vorba şi despre care frica. Proorocul David zice: Temeţi-vã de Domnul toţi sfinţii Lui, şi multe alte asemenea aflãm în Scripturã. Deci, dacã se tem de Domnul şi sfinţii Lui, care îl iubesc, cum zice cã dragostea cea deplinã leapãdã frica? Din acestea înţelegem cã sunt douã frici: una a acelora ce de curând au început a face voia lui Dumnezeu, pentru frica muncilor viitoare; iar cealaltã a sfinţilor, care dupã ce sãvârşesc toate poruncile şi ajung la mãsura dragostei celei depline, se tem sã nu cadã din acea dragoste. De aceea, cei dintâi se numesc începãtori (arharii) cãci nu fac binele pentru Dumnezeu ci pentru frica muncilor, iar cei de-al doilea sunt desãvârşiţi cã pentru dragostea lui Dumnezeu fac bunãtãţile şi iubind pe Domnul se silesc sã-i placã Lui. Aceştia ştiu ce este fapta cea bunã, au cunoscut cât este de bine a fi împreunã cu Domnul, aceştia au ajuns la mãsura dragostei celei depline ce zice sfântul, dragoste care-i aduce la frica cea deplinã, pentru cã unii ca aceştia se tem şi fac voia lui Dumnezeu nu de teama pedepsei, ci pentru cã au gustat dulceaţa lui Dumnezeu şi s-au alcãtuit din dragostea Lui; le este fricã sã nu cadã cumva dintr-însa şi tare se tem sã nu o piardã. Aceastã fricã desãvârşitã ce se naşte din dragoste, scoate afarã frica cea dintâi. Pentru aceasta zice cã dragostea cea desãvârşitã scoate afarã frica. Însã nu este cu putinţã sã ajungã cineva la aceastã fricã desãvârşitã de nu va avea pe cea dintâi. Cã precum zice marele Vasile, în trei chipuri putem sã plãcem lui Dumnezeu: sau fãcând voia Lui de frica pedepsei şi suntem în starea slugilor; sau sãvârşind bunãtatea pentru plata fãgãduinţelor şi pentru folosul nostru şi ne asemãnãm celor ce slujesc cu simbrie; sau ne sârguim sã facem binele pentru însãşi bunãtatea şi dragostea lui Dumnezeu şi atunci suntem în starea fiilor. Cã fiul, dacã ajunge la vârsta deplinã şi la înţelegere, face voia pãrintelui sãu nu pentru cã se teme de bãtaie, nici pentru platã, ci mai vârtos iubindu-l face cu bucurie toatã voia pãrintelui sãu şi se poartã cu toatã cinstea şi cuviinţa faţã de el, fiind încredinţat cã toatã avuţia pãrinteasca este a lui. Aceasta se învredniceşte sã audã şi de acum nu mai este slugã ci fiu şi moştean lui Dumnezeu prin Hristos. Nu se mai teme de Dumnezeu pentru munci, ci pentru dragoste, precum zicea marele Antonie: „Mie nu-mi mai este fricã de Dumnezeu, ci-L iubesc pe El”. Şi Domnul a zis lui Avraam când voia sã jertfeascã pe fiul sãu: Acum am cunoscut cã tu te temi de Dumnezeu, însemnând desãvârşita fricã ce se face din dragoste. Altfel, cum ar fi zis Dumnezeu lui Avraam: tocmai acum am cunoscut cã te temi, când Avraam nu scârbise pe Dumnezeu mai înainte, ci tot supus a fost şi a urmat toate poruncile lui, lãsându-si toate ale sale şi nemernicind în pãmânt strãin şi intre oameni idolatri şi cu totul necunoscatori ai numelui lui Dumnezeu? Însã dupã toate acestea, tocmai când a suferit acea înfricoşatã ispitã a jertfirii fiului sãu şi a arãtat dragoste desãvârşitã cãtre Dumnezeu, hotãrând sã junghie pe unul nãscut, fiul sãu Isaac, atunci i-a zis Dumnezeu: acum am cunoscut cã te temi tu de Dumnezeu. Cu adevãrat, pentru aceastã desãvârşitã fricã a sfinţilor i-a zis pentru cã sfinţii nu de frica muncii sau pentru vreo platã fãceau voia lui Dumnezeu, ci numai pentru dragostea Lui, temându-se sã nu facã ceva împotriva lui Dumnezeu. Pentru aceea zice, dragostea scoate afarã frica. Însã, precum am zis, nu poate câştiga cineva frica cea dintâi, de nu va avea mai înainte frica desãvârşirii, dupã cuvântul: începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu. Şi iarãşi: începutul şi sfârşitul este frica de Dumnezeu. Început fiind frica cea începãtoare, de la care se ajunge la frica cea desãvârşitã a sfinţilor. Cât pentru noi, frica cea dintâi este cea care ne pãzeşte de toatã rãutatea, cãci zice: de frica Domnului se depãrteazã fiecare de rãutate. Cãci în ce chip sluga întâi de fricã începe a sluji, apoi deprinzându-se şi mulţumind pe stãpân, îndrãzneşte a cere şi platã, şi aşa multã vreme sluga mulţumind pe stãpân cu slujba, iar stãpânul îndulcind pe slugã cu plata, se alcãtuieşte între dânşii o dragoste, încât stãpânul începe a socoti pe acea slugã bunã ca pe un fiu, iar sluga pe stãpânul sãu ca pe un pãrinte; aşa şi noi, întâi începem a ne teme de Dumnezeu pentru muncile viitoare, apoi ne sârguim a-l sluji pentru platã, şi ostenindu-ne cu ajutorul lui Dumnezeu vreme îndelungatã, şi deprinzându-ne a face binele, ajungem a gusta dulceaţa dragostei Lui, de care apoi nimic nu ne mai poate desparţi, precum zice apostolul. Ajungem în starea fiului, iubind fapta bunã pentru însãşi bunãtatea ei şi temându-ne sã nu o pierdem pentru cã o iubim. De aceea proorocul arãtându-ne deosebirea dintre aceste douã frici zice: veniţi fiilor, ascultaţi-mã pe mine şi vã voi învãţa frica Domnului; cine este omul cel ce doreşte viata şi care iubeşte sã vadã zile bune? Luaţi aminte, fraţilor la fiecare grai al proorocului, ca sã vedeţi câtã putere are. Întâi zice: veniţi cãtre mine, chemându-ne la faptele cele bune, apoi adaugã: fiilor. Sfinţii pe aceia numesc fii, care se întorc prin cuvânt de la faptele cele rele spre cele bune, precum zice şi apostolul: fiii mei pentru care sufãr durerile naşterii pânã se va închipui Hristos întru voi. Dupã ce ne cheamã şi ne îndeamnã spre aceastã schimbare, zice: frica Domnului vã voi învãţa pe voi. Vedeţi îndrãznirea sfântului? Noi când vrem sã grãim ceva despre vreun bine, totdeauna zicem: poftiţi sã vorbim puţintel şi de frica lui Dumnezeu sau despre altã faptã bunã. Iar sfântul nu aşa, ci cu îndrãznire a zis: veniţi, fiilor sã vã învãţ frica lui Dumnezeu. Şi adaugã: cine este cel ce voieşte viata şi sã vadã zile bune? Apoi, ca şi cum ar rãspunde cineva cã el voieşte sã înveţe cum sã trãiascã şi sã vadã zile bune, zice: opreşte-ţi limba de la rãu şi buzele tale sã nu grãiascã vicleşug, tãind îndatã lucrarea rãutãţii prin frica de Dumnezeu. A opri limba de la rãu înseamnã a nu mustra pe vecinul tãu, nici a-l sminti cu ceva, a-l pãgubi sau a-l osândi; iar a nu grai buzele tale minciuna însemneazã a nu meşteşugi, nici a vicleni în vreun fel sã înşeli pe fratele tãu. Apoi zice: fugi de rãu şi fã bine. Întâi a grãit numai de câte un pãcat, adicã de clevetire, de minciunã, apoi a cuprins toate rãutãţile, într-un cuvânt zicând: fugi de la rãu, adicã depãrteazã-te de la tot lucrul aducãtor de pãcat. Dar nu s-a oprit aici, ci a adãugat: şi fã bine. Pentru cã sunt unii care nu fac nici un rãu, dar de nu vor face nici un bine, nu-i destul; cã este cineva care nu nãpãstuieşte, dar nici milostenie nu face; unul nu pizmuieşte, dar nici nu iubeşte pe altul. Pentru aceea a zis proorocul: fugi de rãu şi fã binele, arãtându-ne cele trei stãri de care am zis: întâi ne învaţã frica de Dumnezeu, apoi ne porunceşte sã ne depãrtam de rãu şi mai pe urmã ne îndeamnã sã începem şi bunãtatea. Cã de nu se va învrednici cineva a se opri de la rãu şi sã fugã de el, atunci lucreazã binele fireşte, povãţuindu-se spre sãvârşirea faptei celei bune. Dupã ce a grãit acestea prea bine şi dupã rânduialã zice: cautã pacea şi o urmeazã pe ea; adicã nu numai sã o cauţi, ci şi cu multã sârguinţã aleargã sã ajungi la ea. Fiţi cu luare aminte la acest cuvânt şi vedeţi iscusinţa sfântului. Când se va învrednici cineva sã fugã de rãu şi sã facã bine îndatã îi vine rãzboi de la vrãjmaşul. Deci se sileşte, se osteneşte, se strãduieşte nu numai de teama de a nu se întoarce iarãşi la rãutate, dar ca sã nu piardã plata ce nãdãjduieşte sã ia pentru binele fãcut. Astfel luptându-se şi fãcând rãzboi cu vrãjmaşul, face binele cu mare trudã şi zdruncinare. Iar când se va învrednici sã se umbreascã de ajutorul lui Dumnezeu şi va începe a se deprinde întru obişnuinţa binelui, atunci cunoaşte odihna, atunci se linişteşte, atunci înţelege ce este scârba rãzboiului şi bucuria pãcii. De aceea o iubeşte, se nevoieşte şi aleargã dupã dânsa, ca sã o câştige deplin. Oare cine este mai fericit decât sufletul care se va învrednici sã ajungã la aceastã mãsurã? Acela, precum am zis, ajunge în starea fiului, dupã cum zice adevãrul: Fericiţi fãcãtorii de pace, cã aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Acel suflet nu face binele pentru altceva, decât numai pentru însãşi desfãtarea de acest bine. Nimeni altul nu ştie câtã bucurie are acel suflet, decât numai cel ce a gustat dulceaţa faptei bune. Atunci acela simte şi frica desãvârşitã, precum am zis mai sus.

Iatã cã v-am arãtat ce este frica cea deplinã a sfinţilor şi ce este cea începãtoare; din ce te izbãveşti şi unde ajungi prin frica de Dumnezeu. Acum sã vedem din ce vine frica de Dumnezeu şi din ce se depãrteazã.

Pãrinţii au zis cã frica de Dumnezeu se câştigã din aducerea aminte de moarte şi de muncile viitoare; din cercetarea în fiecare searã a felului cum ai petrecut ziua, şi iarãşi dimineaţa a felului cum ai petrecut noaptea; din neîndrãznire şi din locuirea împreunã cu un om temãtor de Dumnezeu, precum se zice cã un frate a întrebat pe un bãtrân: Ce voi face pãrinte, ca sã mã tem de Dumnezeu? La care a rãspuns bãtrânul: mergi de locuieşte cu un om temãtor de Dumnezeu şi acesta te va învãţa. Cele împotriva acestora gonesc de la noi frica de Dumnezeu, adicã: neaducerea aminte de moarte şi munci, neluarea aminte de noi înşine, necercetarea felului cum petrecem şi trãirea fãrã de grijã, locuirea cu oameni fãrã fricã de Dumnezeu şi mai vârtos îndrãznirea, adicã neruşinarea de oameni, care este mai rea decât toate. Aceasta este adevãrata pierzare, cã nimic nu goneşte mai repede din suflet frica de Dumnezeu ca neruşinarea. De aceea, avva Agaton, când a fost întrebat pentru îndrãznire, adicã pentru neruşinare, a spus cã se aseamãnã cu o mare vãpaie de foc, care când se aprinde, fug toţi de dânsa, fiindcã arde şi mistuie toate. Auziţi fraţilor, greutatea patimii, vedeţi urgia, vedeţi rãutatea ei! Şi fiind întrebat mai cu dinadinsul avva, de este cu adevãrat aşa de rea îndrãznirea, a rãspuns: nu este altã patimã mai rea decât neruşinarea, care este maicã a tuturor rãutãţilor. Foarte bine şi cu înţelepciune a zis: pentru cã dacã izgoneşte din suflet frica de Dumnezeu care ne depãrteazã de la rãu, e limpede cã unde nu este frica de Dumnezeu, acolo sunt toate patimile. Dumnezeu sã ne izbãveascã de aceasta fiarã otrãvitoare!

va urma

Dorotei, avva
Invataturi si scrisori de suflet folositoare

 

 

error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *