GRUPUL FRAŢILOR DIN SOMEŞ ŞI CLUJ
S-a născut în anul 1884, rămânând muncitor pe ţarina părintească. În anul 1934 a fost chemat de Duhul Sfânt în Lucrarea Oastei Domnului şi din prima clipă şi-a pus totul în slujba Domnului Iisus: casa sa, timpul său, viaţa sa, totul. Domnul îl aşezase ca pe Avraam cu cortul său, la răscrucea de două drumuri mari, şi astfel casa lui a devenit casă de oaspeţi pentru toţi cei ce veneau sau plecau din oraşul Dej. Tuturor el le propovăduia Cuvântul lui
Dumnezeu cu mare putere. Astfel şi-a legat el multe prietenii şi cunoştinţe pe la care apoi mergea, pe sate, cu cărţile Părintelui Iosif, cu Biblia – şi astfel întemeia familii credincioase şi adunări noi ale Oastei Domnului.Împreună cu fratele Şuba Tănase, de o vârstă cu el, a lucrat mult pentru înfiinţarea şi creşterea adunării din Dej şi a multor altor adunări, până spre Bistriţa Năsăud, spre Jibou şi spre Cluj. Mai ales cu inima sa primitoare de oaspeţi, a făcut mult bine multora. Timp de luni de zile l-a ospătat el în casa sa şi pe fratele Sătmar Ioan cu toată familia şi cu sora bolnavă, pe timp de iarnă, deşi avea doar o singură cameră în care trebuia să locuiască nouă suflete.
Mult a lucrat fratele Baias Vasile cu fratele Ion Sighiartău, cu fratele Hoza, cu fratele Sătmar, Cicortaş şi mulţi alţii, dintre care unii mai tineri au avut mult de învăţat şi de primit de la el.
Minunată a fost şi plecarea lui la Domnul. În ziua aceea era la pădure cu fiul său Aurel. Fiul său era undeva mai departe, iar fratele Vasile, găsind pe un vecin mai apropiat, i-a zis: „Iată, îngerul Domnul a venit după mine să mă ia la Domnul. Eu plec, dar dumneata spune‑i fiului meu să fie credincios cum l-am învăţat şi cum am fost eu, ca să ne putem întâlni sus la Domnul în ceruri…”
Spunând aceste lucruri, şi-a dat duhul liniştit şi fericit în mâinile Domnului Iisus pe Care L-a slujit cu toată inima sa până la sfârşit. Era în anul 1956.
Cu 20 de ani înainte de sfârşitul său, acest adevărat frate şi ostaş al Domnului îi scria Părintelui Iosif următoarele, ca un testament duhovnicesc al său:
„Preaiubit părinte Iosif – mai întâi mulţumesc Domnului Dumnezeului nostru pentru că a avut milă de mine şi nu m-a lăsat în pierzare (Rom 9, 16). Apoi vă mulţumesc sf. voastre că aţi sunat desluşit din trâmbiţă, să mă trezesc şi eu care eram cel mai căzut şi nenorocit în păcate (Ezec 33, 2-3).
Acum, ieşit din mijlocul celor ce trăiesc în păcat, văd că lumii îi plac proorocii mincinoşi, care să le proorocească despre vin şi băuturi tari (Mica 2, 11). Oamenii de azi nu pot suferi învăţătura sănătoasă – chiar unii care îşi zic credincioşi (II Tim 4, 3). Şi zic să nu le vorbim despre pedeapsa lui Dumnezeu, ca să nu-i descurajăm (Ier 38, 2-4). Ei trăiesc în păcat, iar nouă ne cer să-i răbdăm aşa cum sunt, dacă avem dragoste şi dacă suntem credincioşi. Ce grozăvie! Ei nu iubesc mustrarea, nici n-o primesc. În loc să se pocăiască şi să se îndrepte, ei caută vinovaţi pe alţii şi umblă numai să se îndreptăţească.
Rog pe fraţi să ia aminte acest cuvânt testamentar al meu:
Fraţilor, să nu mai iubiţi lumea cu poftele ei (I In 2, 15-17).
Luptaţi-vă lupta cea bună (II Tim 4, 7-8).
Va veni vremea când ni se va cere viaţa pentru Numele Domnului; atunci să fim în stare să ne-o dăm (Evr 11, 37).
Fiţi credincioşi până la moarte, ca să primiţi cununa vieţii (Apoc 2, 10).
În «Isus Biruitorul», nr. 13 din 1937
Ce minunat a fost acest ostaş al Domnului! Cu adevărat aşa s-ar cuveni să fim şi noi, toţi care am rămas în urma acestor mari înaintaşi ai noştri. Numai aşa vom fi vrednici să moştenim împreună cu ei Împărăţia Cerească.
Altfel, Domnul îi va alunga afară pe toţi cei care se numesc cu numele, dar sunt departe cu faptele.
Să luăm seama la acest testament şi să-l împlinim şi noi ca el.
La înmormântarea lui au luat parte mulţi fraţi. Dar pilda vieţii lui puternic hotărâtă pentru Domnul şi mult râvnitoare pentru fraţi ne va rămâne tuturor celor ce l‑am cunoscut sau numai am auzit despre el un mare şi puternic îndemn să-l urmăm şi noi pe el şi pe cei care au avut o astfel de viaţă biruitoare şi rodnică până la sfârşitul cel atât de frumos cum a fost al lui. Domnul Iisus să-i facă parte de cununa vieţii, pe care a promis-o El celor credincioşi până la moarte. Iar nouă să ne ajute la fel.
Traian Dorz, din Fericiţii noştri înaintaşi
