Au trecut 20 de ani de când Apostolul, Martirul şi Cântăreţul Golgotei, prea iubitul nostru frate Traian Dorz, a intrat pe porţile Veş¬niciei în Împărăţia Luminii neapuse. De atunci, an de an, la solstiţiul verii, Fră¬ţietatea Oastei Domnului i-a fost alături, cântând şi preamărind pe Dum¬nezeu întru cel bine-plăcut Lui.
La comemorarea din acest an vom fi iarăşi împreună, marcând bidecada întâlnirii sale cu Domnul său Iisus Hristos, în zilele de 20 şi 21 iunie, la Mizieş. În seara zilei de 20 iunie, la orele 17:00, se va săvârşi slujba Vecerniei, după care va continua adunarea Oastei, până către miezul nopţii. A doua zi, duminică, 21 iunie, începând cu orele 7:00, se va oficia slujba Sfintei Liturghii, urmată, de asemenea, de adunarea Oastei.
Ca de obicei, sărbătoarea fratelui Traian Dorz va avea ca preludiu alte două comemorări bihorene: fratele Popa Petru (la Săucani) şi părintele Teodor Heredea (la Beiuş), în di¬mineaţa şi amiaza zilei de sâmbătă.
Fie ca momentul comemorării fratelui Traian Dorz să adune lângă cuibul său de lut cât mai mulţi preoţi, fraţi şi surori de pe toate meleagurile ostăşeşti locuite de români!
Sfatul Frăţesc Operativ al Oastei Domnului