Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Biserica cinsteşte şi moaştele

Biserica cinsteşte şi moaştele

Biserica cinsteşte şi moaştele

Biserica cinsteşte şi moaştele, rămăşiţele din trupul Sfinţilor, pentru nestricăciunea în care ele rămân şi pentru minunile ce se fac prin ele. În Sfânta Scriptură, avem cazul de la II Regi 13, 21, când un mort a fost îngropat în mormântul proorocului Elisei, şi, atingându-se mortul de osemintele proorocului, a înviat, sculându-se şi stând pe picioarele lui.

Sfânta Scriptură ne grăieşte şi despre mijlocirea de Dincolo a Bogatului nemilostiv ajuns în iad. El cerea, nu Domnului Iisus, nu vreunui înger, ci Părintelui Avraam, să trimită pe cineva din lumea veşnicei iubiri la cei cinci fraţi ai lui de pe pământ, ca să nu vină şi ei în locul de chin unde se afla; iar pentru sine, tot Părintelui Avraam îi cerea să vină Lazăr, cel pe care nu l-a miluit pe pământ, măcar cu o picătură din apa fericirilor eterne. Amândouă cererile i-au fost respinse. Pentru fraţii de pe pământ era ascultarea de Moise şi de prooroci, împlinirea Sfintelor Scripturi; iar pentru sine totul era prea târziu (Lc 16, 19-31).

Sfântul Ioan, exilat în Insula Patmos, vede un înger ce s-a oprit în faţa altarului ceresc cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor Sfinţilor, pe altarul de aur, care se află înaintea scaunului de domnie (cf. Apoc 8, 3).

Iată, dar, că Sfinţii bineplăcuţi lui Dumnezeu slujesc Lui, aducând rugăciuni pe altar. În mijlocirile lor, vom găsi şi cereri de împotrivire asupra locuitorilor pământului, pentru sângele vărsat al martirilor maltrataţi pentru credinţa lor în Domnul Iisus Hristos (cf. Apoc 6, 9-11). Li s-a dat fiecăruia haină albă şi li s-a spus să mai odihnească în aşteptarea celor ce vor mai veni după ei, omorâţi ca şi ei. „Şi toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos-Iisus vor fi prigoniţi. Iar oamenii răi şi amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei înşişi” (II Tim 2, 12-13). Şi această descoperire a Duhului Sfânt e adeverire pentru toate veacurile până la sfârşit.

Sunt şi sfinţi necunoscuţi sau cunoscuţi de prea puţini creştini, care au avut viaţă sfântă, neprihănită şi un sfârşit creştinesc. Ei mijlocesc pentru fraţii lor în mijlocul cărora au trăit ca nişte lumini, blânzi ca mieluşeii, smeriţi, dar uriaşi în faptele credinţei şi înălţaţi prin har: Sfântul Părinte Iosif Trifa, întemeietorul Oastei Domnului, Părintele Vasile Ouatu, fraţii: Marini, Munteanu, Mermezan, Valer, Moruz, Traian, David şi mulţi alţii, şi care vor mai veni, martiri şi eroi ai veacului nostru, care s-au jertfit pe altarul dragostei fără de margini al Domnului Iisus, pentru mântuirea neamului nostru şi slava Sfintei Sale Biserici. Şi câţi vor mai fi pe care nu-i ştim şi nu-i cunoaştem acum, dar îi vom cunoaşte când vom fi ajuns Acasă.

La prima închisoare, trecând prin valuri grele de nedescris, satana venea prin vise de noapte cu fel de fel de amăgiri. Prin rugăciuni stăruitoare, ceream Domnului să visez sfinţi. Şi într-o noapte, în vis, ne aflam toţi cei întristaţi pe un platou imens, de o frumuseţe rară, sub revărsarea serii, îngenuncheaţi, privind spre cer. Dintr-un nor luminos, a coborât fratele Marini înconjurat de îngeri. După ce ne-a dat sfaturi şi îndemnuri de statornicie pe temelia Adevărului în Hristos Iisus Domnul nostru, un nor l-a acoperit; iar noi, învăluiţi de fericire, ne uitam uimiţi la priveliştea cea minunată şi plină de slavă a celor iubiţi de El. Domnul răsplăteşte cu multă slavă şi cinste ostenelile celor ce se nevoiesc a-I fi ucenici şi slugi devotate: aici, smeriţi, iar Dincolo, în veşnicie, încununaţi cu multă slavă, nebănuită acum de mintea noastră mărginită. Aşa cum luna, stelele şi soarele se deosebesc în strălucire, şi chiar stelele între ele, tot astfel cetăţenii Împărăţiei veşnice vor fi încununaţi cu slavă mai mare şi strălucitoare cei care aici, în lumea noastră, s-au jertfit mai mult, au ostenit mai mult, s-au rugat mai mult, au suferit, au plâns mai mult pentru ei şi pentru alţii, după pilda Mântuitorului şi a Sfinţilor în lumină, pentru biruinţa asupra iadului, prin aflarea şi vestirea lui Iisus cel Răstignit şi înviat cu multă Slavă, ca fiecare suflet să stea sub revărsarea binefăcătoare a darurilor Crucii.

Evanghelia cu Schimbarea la Faţă a Mântuitorului (cf. Mc 9) este încă o dovadă grăitoare că Sfinţii sunt slujitori şi în ceruri, prin arătarea marilor bărbaţi ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie, în conversaţie cu Mântuitorul; iar Sf. Ap. Pavel ne îndeamnă să călcăm pe urmele lui întrucât şi el calcă pe urmele lui Hristos.

De multă slavă vom fi copleşiţi şi strălucire mare vom dobândi dacă ne vom duce până la capăt mântuirea cu frică şi cutremur, ca martori vii prin fapte şi cuvânt. Duhul Sfânt, Care a început în noi sfânta lucrare, ne va desăvârşi prin Harul Divin, dacă păstrăm până la capăt mântuirea Lui cea sfântă şi stăm neabătuţi sub sfânta-I revărsare.

Cu ochii ţintă la Căpetenia desăvârşirii credinţei noastre, să călcăm pe urmele aleşilor Lui, înaintaşi, fraţi mai mari în credinţă, sfinţi şi preaiubiţi. Şi, primind darurile Crucii Lui şi noi vom birui, fără să uităm o clipă cinstea ce le-o datorăm, că ne-au vestit Evanghelia, că prin osteneala şi lacrimile lor şi pilduirea vieţii lor suntem şi noi în credinţă la picioarele Crucii Mântuitorului. Şi să ne rugăm ca să mijlocească înaintea Domnului pentru noi, când aduc darul lor înaintea scaunului de domnie, pe altarul de aur (cf. Apoc 8, 3).

Cultul morţilor. De Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, de cinstirea Sfinţilor, e legată şi grija pentru cei morţi. Grija aceasta se numeşte cinstirea sau cultul morţilor. Creştinii încep îndatoririle lor faţă de cei morţi înainte de a fi morţi, când sunt morţi în păcate şi fărădelegi, ca să-i aducă la viaţă în Hristos-Domnul. Cu fiecare generaţie, prin grija deosebită a Duhului Sfânt, se nasc bărbaţi învredniciţi prin har, harisme şi puteri duhovniceşti alese, ca să ţină mereu trează conştiinţa, vie lucrarea de mântuire, îndemnând, stăruind şi lucrând, ca nimeni să nu moară nemântuit, sau să se pomenească venit prea târziu, când orice i-ai spune nu mai poate să înţeleagă.

De clipa morţii depinde mântuirea sau pierzarea, fericirea sau osânda veşnică. Fericiţi sunt morţii care mor în Domnul. Odihnească-se de ostenelile lor! (cf. Apoc 14, 13).

Timp de pregătire şi har / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!