„Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în Numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor“ (Matei 18, 20)
Credinţa personală în Domnul Iisus Hristos este aceea care te mântuieşte şi-ţi oferă viaţă veşnică. Această credinţă este o legătură intimă cu Dumnezeu prin fiecare Persoană a Sfintei Treimi: Tatăl te înfiază prin credinţa în Fiul Său, făcută posibilă ţie prin Duhul Sfânt. Cu toate acestea, până acum nu există decât două părţi în această relaţie: tu şi Unicul Dumnezeu adevărat. Dar aşa cum Dumnezeu există printr-o relaţie tainică de iubire absolută între trei Persoane, şi nu sunt numai una sau două, vei simţi nevoia să te asociezi cu un credincios asemenea ţie, închinându-vă împreună şi schimbând experienţe şi cunoştinţe legate de viaţa de credinţă.
Închipuie-ţi cum ar fi un Dumnezeu dintr-o singură Persoană sau doar două! Numai Tatăl şi cu Fiul nu ne-ar putea comunica astăzi nimic fără Duhul, credinţa fiind imposibilă. Iar numai Tatăl şi cu Duhul nu ne-ar putea salva din păcat fără Fiul, căci nici Unul nu S-a întrupat şi n-a murit pentru păcatele noastre, decât El. Dar Dumnezeul creştinilor este un Dumnezeu-Treime Care trăieşte într-o permanentă mişcare de iubire între cele trei Persoane: Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt.
De asemenea, legătura lui Dumnezeu cu pământul se realizează tot printr-o treime. Pentru ca flacăra credinţei în Domnul să rămână vie este nevoie de cel puţin doi oameni adunaţi în numele Lui; treimea de legătură între cer şi pământ e astfel completă: tu, fratele tău şi Dumnezeu.
Am arătat, aşadar, ce este Biserica şi necesitatea existenţei sale. Căci aceasta înseamnă doi credincioşi, sau trei, sau patru… sau mai mulţi şi cât mai mulţi adunaţi în numele Domnului. Lângă tine se mai află o persoană, lângă aceea alta şi aşa mai departe, dar toţi ne aflăm unii lângă alţii, fiindcă ne uneşte Acelaşi Duh Sfânt, Care este Dumnezeu şi este Dragoste. Evident, Mântuitorul Iisus cunoaşte această realitate şi, prin cuvintele Sale, ne lasă acest adevăr al comuniunii.
Biserica este Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, după cum spune Crezul Ortodox (art. 9). La fel, puţin mai înainte de a afirma cele din versetul de mai sus, Domnul Iisus Se referă la Biserica Sa ca la o singură Biserică. Astăzi, multele grupări care se adună „în numele Domnului“, argumentându-şi identitatea cu acest verset, dar fiind despărţite de Biserica cea Una, greşesc pentru că nu şi-au ales o autoritate corectă. Desigur, această Autoritate este Dumnezeu. Dar Dumnezeu şi Cuvântul Său trebuie cunoscuţi prin Duhul Sfânt, într-o legătură strânsă cu toţi sfinţii Bisericii, din toate timpurile şi locurile. Împreună cu aceşti sfinţi, credincioşii trebuie să asculte de Dumnezeu prin Biserica Sa, căci toţi suntem membri ai acesteia. Noi trebuie să trăim într-o comuniune a sfinţilor, într-o legătură de iubire şi de smerenie. Când însă ne despărţim unii de alţii, adică ne despărţim de Biserică, pornind pe drumul egoismului şi al mândriei, autoritatea lui Dumnezeu este ştirbită.
Atunci când ne aflăm împreună doi sau trei, sau chiar mai mulţi, pentru a-L slăvi pe Dumnezeu, noi suntem o Biserică în miniatură. De aceea Domnul este cu noi. Dar nu trebuie să uităm că adunarea noastră este doar o celulă a Bisericii cea Una a lui Hristos şi, ca oricare celulă, ea trebuie să poarte toate caracteristicile întregului. Învăţăturile noastre şi închinarea noastră trebuie să fie conforme cu cele ale Bisericii din care facem parte, Biserica ce predă credinţa adevărată, Biserica Domnului.
Aşa să ne ajute El!
Slăvit să fie Domnul!
Cris GRECUL – Arad
