Acesta este mesajul pe care ni-l oferă textul din cartea Faptele Apostolilor, capitolul 11, text care se citeşte în Biserica noastră în prima duminică din iunie. Biserica era deja o prezenţă vie în Ierusalim; însă, în capitolul 11, Sf. Evanghelist Luca ne dă detalii importante despre contactul Bisericii cu neamurile păgâne. Din textul care s-a citit astăzi vreau să reţinem spre aprofundare două lucruri foarte importante:
Primul dintre ele este „lipsa oricărei strategii” din partea Sfinţilor Apostoli de a pune în aplicare rapidă marea însărcinare pe care Mântuitorul le-a dat-o înainte de Înălţarea Sa la cer (Mt 28, 19-20).
Putem avea înţelegere faţă de această atitudine a Sfinţilor Apostoli, pentru că nimic nu putea fi egalat cu starea Bisericii din Ierusalim, unde, „toţi cei care credeau erau laolaltă şi aveau toate de obşte” (Fapte 2, 44). Noi ştim de la Sf. Luca ce făceau credincioşii în Biserică în acele zile, dar despre starea de părtăşie dumnezeiască, ce nu se supune mărturisirii verbale, cine ne poate spune? O retrăiesc însă, peste veacuri, toţi aceia care ca şi primii creştini au fost „pătrunşi la inimă”. Cel puţin datorită acestui fapt, Sfinţii Apostoli nu se îndreaptă încă şi spre celelalte neamuri. Duhul Sfânt însă este de altă părere şi surprinde prin modul în care deschide uşile Bisericii spre lumea întreagă. Avem cazul întoarcerii sutaşului Corneliu, întâmplat înaintea momentului despre care facem vorbire, un caz care merită tratat separat pentru frumuseţea lui, dar care, din păcate, a dat naştere, pentru început, şi la dispute doctrinare, hrana unora până astăzi. Acum însă Duhul Sfânt provoacă o adevărată explozie prin ceea ce oamenii, dar şi diavolul, se aşteaptă cel mai puţin sau deloc la „prigoană”.
Cu ocazia uciderii Sfântului Ştefan, în acea zi s-a făcut prigoană mare împotriva Bisericii din Ierusalim. Şi toţi, afară de apostoli, s-au împrăştiat prin ţinuturile Iudeii şi ale Samariei (Fapte 8, 1). Dar cei care se risipiseră din cauza tulburării făcute pentru Ştefan (Fapte 11, 19) – şi de aici parafrazăm – au trecut şi în alte cetăţi, ajungând până în Antiohia Siriei, vestind Cuvântul la început numai iudeilor, dar apoi şi elinilor. De atunci Biserica a reţinut prigoana ca element esenţial în fiinţarea sa, având garanţia că nici porţile iadului nu o vor birui (Mt 16, 18). Foarte important, dar spaţiul nu ne permite mai mult.
Al doilea lucru care atrage atenţia este Buna Vestire a Domnului Iisus, adică Evanghelia. Evanghelia a fost propovăduită aşa cum a fost primită, nimeni având dreptul să intervină în cuprinsul ei. Marele Apostol Pavel nu a fost cu cei doisprezece Apostoli în perioada predării Evangheliei de către Învăţătorul, însă şi el a propovăduit aşa cum a primit. (Rog a se citi din I Corinteni cap. 15 de la versetul 1 până la 8.)
Cei care propovăduiau atunci au înţeles foarte bine lucrarea Cuvântului spus, pentru că neamurile trebuia aduse la auzirea credinţei prin Cuvânt, iar Cuvântul trebuia adus prin propovăduire, şi propovăduirea exercitată de către propovăduitori, dar acestora le este interzis să intervină în Evanghelie atâta vreme cât vor să-L binevestească pe Domnul Iisus (Fapte 11, 20), iar, dacă sunt trimişi de Duhul Sfânt, vor ţine cu sfinţenie aceasta. Astfel neamurile, ascultând Cuvântul din gura celor care Îl vesteau, au putut să afle despre întunericul în care se aflau, dar şi despre Marea Lumină la care sunt chemaţi (Fapte 26, 18). Antiohia Siriei devine foarte repede un centru creştin important, care ni-l dăruieşte pe Sf. Ioan Gură de Aur peste patru secole.
Îmi doresc în final, pe de o parte, să acceptăm ca Duhul Sfânt să folosească „prigoana” peste Biserică atunci când o consideră necesară, iar, pe de altă parte, pentru binevestitorii Domnului Iisus o mai mare asprime faţă de ei înşişi (I Cor 9, 27). Evanghelia nu poate fi schimbată de oameni şi ea îi va părăsi pe cei care nu mai pot sau nu mai vor să o poarte aşa cum este. Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Gheorghe Aftanasă
din săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul”
Anul XXIV, nr. 22 (894) 27 MAI – 2 IUNIE 2013
