9 martie – Psalmul 33, vers 1
Cât de mic este numărul oamenilor credincioşi care duc mereu o viaţă de bucurie în Domnul, care se pot bucura totdeauna (1 Tes. 5, 16)! Care se pot bucura chiar şi în necazurile lor (Rom. 5, 3). Care privesc ca o mare bucurie când trec prin felurite încercări (Iac. 1, 2). Care să se bucure când au parte de patimile lui Hristos (1 Petru 4, 13). Care să primească cu bucurie răpirea averii lor (Evrei 10, 34). Aceasta pentru că este atât de mic numărul acelora care sunt cu adevărat în Domnul. Chiar şi acei care luptă şi se silesc să se păstreze mereu în Domnul, atât de adesea cad din El… Adică nu pot să se păstreze mereu în aceeaşi stare de părtăşie cu Lumina… Nu pot avea aceeaşi plinătate de putere şi de împărtăşire cu Prezenţa Lui sfântă, în care este mereu o netulburată şi proaspătă bucurie. O, dacă am avea totdeauna în noi bucuria rugăciunii adânci şi a plinătăţii Duhului Sfânt! Atunci sufletul nostru trăieşte în Hristos neuitate şi strălucite clipe cereşti… O, dacă am putea rămâne mereu în sferele înalte ale bucuriilor duhovniceşti, pe care ni le dă meditaţia profundă asupra Sfântului Cuvânt al Scripturilor, contemplarea frumuseţilor Casei Domnului, armonia cântărilor divine şi părtăşia adunărilor frăţeşti!… O, dacă ne-am putea păstra neîncetat sufletul nostru curat şi ferit de orice atingere ispititoare, inima noastră neîntinată de orice dorinţe lumeşti, mintea noastră ocupată numai cu gânduri sfinţitoare şi frumoase, umblarea şi trăirea noastră întreagă numai în ascultarea voii luminoase a lui Dumnezeu şi în Duhul Domnului nostru Iisus Hristos! Atunci, fiind mereu în Domnul, adică având toată fiinţa noastră stăpânită şi umplută numai de Prezenţa Lui, ne-am putea totdeauna bucura într-adevăr… Bucuria noastră ar curge ca un fluviu, ţâşnind din izvorul îmbelşugat care este Harul Domnului nostru Iisus Hristos… (Rom. 16, 24). Dar vai, ce puţini şi ce puţin trăim noi, creştinii de azi, o astfel de viaţă de bucurie! Pentru că prea puţini şi prea puţin ne ostenim, ne străduim, cu tot dinadinsul ca s-o putem dobândi. O, şi câtă pagubă avem cu toţii din această vinovată nepăsare faţă de dobândirea ei! Dragi suflete credincioase, care aţi gustat vreodată cât de bun este Domnul şi v-aţi împărtăşit cândva din plin cu vinul bucuriei Lui fericite, de ce nu luptaţi mai mult ca să ajungeţi şi să păstraţi o trăire cât mai înaltă şi mai îndelungată în această stare sfântă? De ce vă mulţumiţi numai să vorbiţi şi să cântaţi despre ea? Sau să oftaţi cu durere după vremea când aţi trăit-o? De ce nu daţi la o parte tot ce vă împiedică s-o aveţi din plin? De ce nu rupeţi şi nu lepădaţi tot ce vă mai ţine în apăsare şi tristeţe departe de ea şi răpindu-vi-o? Suflete dragă, care îţi mai aduci cu lacrimi aminte de bucuriile tale de altădată şi tânjeşti cu dor măcar după o zi pe care s-o mai trăieşti în frumuseţea Casei Domnului (Ps. 84, 10) — aşa cum ai mai trăit cândva — nu dispera! Harul Domnului Iisus este acelaşi şi prin El poţi gusta din nou bucuriile fericite, numai dacă dai la o parte ceea ce te împiedică: păcatul. Şi revii iarăşi în Hristos.
