Fraţilor dragi, atâtea jertfe s-au depus pentru această Lucrare! Datorită acestor jertfe, Dumnezeu a trecut Lucrarea Sa cu bine prin aceste încercări şi ne-a dat posibilităţile acestea, ca minuni ale lui Dumnezeu, ca să putem vedea [ceea ce] vedem noi astăzi şi să ne putem bucura aşa cum ne bucurăm astăzi. Sunt stăruitoare rugăciuni care se înalţă către Dumnezeu; sunt fraţi plini de dorul şi de dorinţa de a ne putea bucura de Cuvântul lui Dumnezeu (…); sunt atâţia care se jertfesc pe altarul rugăciunii pentru această binecuvântată Lucrare, care trece prin mari biruinţe! Unii simt greul sau, cum spunea fratele Traian într-o poezie: „Lacrimile şi durerile unora sunt bucuriile altora”. Sunt unii care simt numai bucuriile Lucrării, dar greul şi gemetele, ocările şi suferinţele le poartă alţii din greu, aşa ca într-o familie unde tata şi mama suferă şi rabdă, şi luptă cu toate greutăţile, în timp ce copiii nevinovaţi se bucură în jurul mesei, încât viaţa li se pare plină de fericire. Aşa este şi în Lucrarea aceasta, fraţilor. Atunci când nouă ni se pare că lucrul merge mai bine, e datorită jertfelor şi lacrimilor unora pe care ei le depun înaintea Domnului, înaintea scaunului Său de har. De [aceea] avem aceste biruinţe mari în timpurile de astăzi. Când Dumnezeu pretutindeni trezeşte suflete, e datorită lacrimilor şi suferinţelor [aduse înaintea] lui Dumnezeu [de către cei] care se roagă pentru această binecuvântată Lucrare. Sunt lacrimile fierbinţi ce se varsă şi strigătele către Dumnezeu pentru ca El să mai îngăduie vremuri de har pentru trezirea sufletelor care încă nu-L cunosc pe Dumnezeu.
Această slujbă, iubiţilor, apasă, ca mâine, pe umerii frăţiilor voastre. Astăzi vă bucuraţi de o întâlnire; astăzi vă bucuraţi de o cântare; azi vă bucuraţi de o propovăduire sau de un îndemn frumos. Însă, ca mâine, va ajunge să apese pe umerii unora [dintre voi] aceste greutăţi. Întăriţi-vă puterile. Aşa cum le spunea o rândunică puişorilor ei. Ea îşi făcuse cuib sub streaşina unei case şi, hrănindu-i mereu, când puişorilor au început să le crească aripile, mama lor le spunea: „Dragi copilaşi, dragii mei puişori, mâncaţi şi întăriţi-vă. Să vă întăriţi aripioarele voastre. Întăriţi-vă trupurile voastre. Căci, ca mâine, noi va trebui să pornim pe o cale lungă, lungă. Şi ne trebuie sănătate deplină ca să putem ajunge în ţara spre care mergem”.
Dar în cuibuşorul acesta era un puişor care nu avea putere. Aripile nu i s‑au întărit şi nu putea să zboare. Cât s-a trudit biata rândunică să-şi ajute puiul să i se întărească aripile, dar n-a putut. Însă, după toate sfaturile mamei, a venit o toamnă răcoroasă, în care trebuia să-şi pregătească puişorii să plece spre alte ţări. Cu câtă durere s-a despărţit mama de acest puişor… Când, cu toţi ceilalţi puişori, ea şi-a luat zborul spre alte ţări, el striga în urmă: „Mamă!… Fraţilor!… Nu mă lăsaţi! Luaţi-mă cu voi… Nu mă lăsaţi aici!…”. Dar ce putea să facă biata mamă şi ce puteau să facă bieţii frăţiori pentru el? Ei şi-au luat zborul, iar puişorul acesta a rămas şi a murit de frig mai târziu.
Aşa este şi duhovniceşte, cu noi, fraţilor iubiţi. Căutaţi să vă întăriţi aripile. Căutaţi să vă întăriţi credinţa, căutaţi să vă întăriţi nădejdea. Întăriţi-vă privirile şi întăriţi-vă puterile duhovniceşti, căci, ca mâine, poate va trebui să facem şi noi o cale lungă sau va trebui ca povara aceasta să apese pe umerii frăţiilor voastre. Fiţi bărbaţi tari! Uitaţi-vă că, între mulţi bărbaţi credincioşi pe care i-au ales Sfinţii Apostoli [spre a] organiza Biserica Domnului, au fost aleşi şi un număr de tineri care au fost sănătoşi în credinţă, între care erau Timotei şi Tit. Erau nişte tineri plini de înţelepciune şi de Duhul Sfânt. Vorbeau cu putere, fiind tari în Scripturi, aveau o credinţă sănătoasă şi o nădejde sănătoasă. Şi au fost învredniciţi să fie puşi episcopi, ca ei, la rândul lor, să organizeze Biserica Domnului mai departe, ca să facă prezbiteri şi diaconi în Biserica lui Dumnezeu.
Întăriţi-vă – zic din nou – puterile duhovniceşti. Nu vă luaţi după lume, nici după lucrurile din ea. Zice Sfântul Apostol: „Să nu iubiţi lumea, nici lucrurile din ea. Căci dacă iubeşte cineva lumea şi lucrurile din ea, dragostea Tatălui nu este în el”.
Şi acum, spre încheiere, un îndemn parcă v-aş da celor mai în vârstă, pe care, pe unii, poate îi frământă problema căsătoriei. Dragilor tineri! Aceasta e o problemă care nu depinde de frăţiile voastre, dacă vreţi să înţelegeţi Cuvântul lui Dumnezeu. E o problemă [şi o] grijă care apasă asupra lui Dumnezeu. Vă dau iar, din propria mea experienţă, un exemplu. Credeţi-mă că vă spun din toată inima. Când eram tânăr ca şi voi, de multe ori ispititorul venea cu astfel de şoapte. Însă m-am rugat mult şi am stăruit mult în faţa Domnului ca gândul acesta să nu mă robească niciodată. Să fiu liber de gândul acesta. Să pot propovădui în adunare, să mă pot bucura în adunare şi să nu mă robească gândul şi grija aceasta. Şi Dumnezeu, Căruia I-am încredinţat viaţa şi inima, mi-a purtat de grijă în privinţa aceasta. M-am călăuzit mereu de Cuvântul lui Dumnezeu care ne arată: „Aruncă-ţi povara asupra Domnului şi El va purta grijă de tine”. Dragilor tineri! Frăţiile voastre trebuie să înţelegeţi – şi ştiţi cuvântul acesta – că în Psalmul 139 spune psalmistul David că, înainte de a fi zămisliţi în pântecele mamei, în Cartea Domnului era scris totul despre noi. Acolo e scris şi soţul sau soţia pe care trebuie să o aveţi. Acolo sunt scrişi copiii pe care trebuie să îi aveţi. Acolo sunt scrise toate zilele pe care trebuie să le petreceţi. Doar cu excepţia că, omul care nu se lasă călăuzit de Cuvântul lui Dumnezeu poate schimba – cum am amintit în repetate rânduri – hotărârea lui Dumnezeu. Deci, dacă Dumnezeu ţi-a hotărât înainte de veşnicii soţul pe care trebuie să-l ai, de ce te frămânţi atât? Lasă totul în grija lui Dumnezeu, căci, să ştii: pe soţul tău ţi-l va aduce Dumnezeu de la marginea ţării, pe cel care este al tău. Dar grija aceasta n-o purta. Pe soţia ta, fratele meu, ţi-o va aduce Dumnezeu de la marginea ţării. Însă încrede-te în Dumnezeu, fii cu inimă curată înaintea lui Dumnezeu şi lasă că, la vremea potrivită, ca prin minune, Dumnezeu te va ajuta să poţi face pasul acesta curat. Noi avem fraţi şi surori care, unii din Moldova, şi-au luat femei de-aci. [Alţii], (…) de prin Nordul Ardealului. Eu am venit din alt judeţ aici; Dumnezeu m-a trimis la vremea hotărâtă şi potrivită, pentru că m‑am lăsat în grija Domnului. Şi vă spun adevărul din inimă: atâta încredere am avut în Dumnezeu, că chiar în ziua când trebuia să fac pasul acesta al căsătoriei, să ne cununăm la biserică, m-am pus în faţa Domnului şi am spus: „Doamne, încă nu-i târziu nici astăzi; dacă nu e de la Tine pasul acesta pe care vreau să-l fac, zădărniceşte-l astăzi, Doamne, ca să nu regret, să nu plâng mai târziu pentru un pas greşit. Ştiu că totul depinde de Tine… zădărniceşte planul acesta chiar astăzi…”. Însă aceasta a fost hotărârea Domnului. Am avut deplină încredere şi nu voi regreta niciodată. Şi voi îndemna pe fiecare, fraţilor: Dumnezeu v-a rânduit soţul pe care să-l aveţi. Dumnezeu v-a rânduit soţia şi copiii pe care trebuie să-i aveţi. Aveţi încredere în Dumnezeu: sunt un dar de la Dumnezeu. În Proverbe se spune că o avere se moşteneşte de la părinţi, dar o femeie credincioasă e un dar de la Dumnezeu. Deci Dumnezeu v-a pregătit darul acesta. Dacă rămâneţi credincioşi, vi-l va da. Dacă nu veţi rămâne credincioşi, atunci veţi face de capul vostru. Vă veţi alege voi o femeie sau un bărbat frumos sau cu situaţie, sau… mai ştiu eu cum. Însă să ştiţi: dacă nu rămâneţi sub hotărârea lui Dumnezeu, veţi regreta mult, mult de tot.
Voiam să vă spun aseară despre un caz asemănător, dar mă gândeam să nu jignesc pe cineva. Era o tânără, pe timpul când eram şi eu tânăr în Lucrare. Şi venise în sat la ei vreo trei tineri ca s-o ceară în căsătorie. Ba încă vrăjmaşul cu atâta viclenie a pornit în adunare, că şi-au cumpărat fiecare Biblie, carte de cântări şi veneau la adunare. Se rugau şi ei în adunare; citeau şi ei în adunare. Şi eu priveam duhovniceşte la aceştia, netulburat la inimă. Şi mă întreabă sora: „Ce zici, frate? Uite, vin tinerii aceştia la adunare; şi m-au cerut în căsătorie. Ce să fac?”. Şi i-am spus: „Soră, eu nu văd că tinerii aceştia vin pentru Domnul la adunare. Aceştia vin pentru tine. Roagă-te Domnului să nu te lase. Să scapi din cursele vrăjmaşului.”
S-a luptat ea cum s-a luptat, dar, nefiind ajutorată cum trebuia, a făcut [alegerea] pe care a crezut-o ea, trecând peste toate îndemnurile fraţilor. Şi l-a ales pe unul dintre cei trei cu care s-a căsătorit. Nu ştiu dacă aţi observat aseară: îi curgeau lacrimi amare din ochi. Plângea în camera cealaltă. Ori de câte ori aude Cuvântul lui Dumnezeu, îşi aduce aminte de sfaturile pe care le-a primit şi nu le-a urmat. Bărbatul ei, după ce s-au luat în căsătorie, şi-a urmat drumul lui mai departe, plin de răutate şi de necredinţă. Astăzi, pe mama ei, căreia el îi este ginere, mereu o pune la suferinţe grele: o bate şi o socoteşte ca pe un lucru nefolositor casei. Şi, mai mult: li s-a născut un copil surdo-mut. Li s-a mai născut unul, mi se pare, fără degete la mâini. Şi o încercare grea a lovit-o pe tânăra noastră pentru că n-a ascultat Cuvântul lui Dumnezeu. De câte ori o întâlnesc, plânge. Şi va plânge toată viaţa pentru neascultarea pe care a făcut-o, în ce privea Cuvântul lui Dumnezeu.
Un caz asemănător am avut aproape de noi, în părţile celelalte. Iarăşi, pe o tânără plină de dragoste pentru Cuvântul lui Dumnezeu, plină de bucurie în adunările noastre, a cerut-o un necredincios în căsătorie. Dar ea a făcut cu totul altceva: ea n-a mai întrebat pe nimeni. N-a întrebat nici pe fraţi, nici pe surori şi când am aflat gestul pe care-l face, căuta să se [îndreptăţească]: „Că doar nu-i aşa… Că doar…”. Fără să ştim noi, s-a căsătorit, promiţându-i şi el că o va lăsa la adunare, că va putea să meargă să se bucure la câte o adunare. Dar din momentul când s-a căsătorit, el, care e un om extraordinar de gelos, nu-i dă voie… chiar dacă se întâlneşte cu cineva pe drum… aşa priviri iscoditoare are, atâta e de gelos, într-un mod îngrozitor. Nu mai poate merge la adunare, nu mai poate întâlni pe nimeni, nu se mai poate bucura cu nimeni. Îşi păstrează credinţa acuma, dar într-un mod foarte slăbuţ. De câte ori o întâlnesc:
– Soră, mai citeşti?
– Nu mai pot…
– Soră, te mai rogi?
– Nu mai pot să mă rog…
– Soră, ce mai citeşti?
– Nu mai citesc nimic.
– Dar cum îţi petreci timpul?
– Uite-aşa, chinuită.
Pe la [alţii] nu se duce. La petreceri nu se duce. Dar duce o viaţă atât de chinuită… Şi ori de câte ori o întâlnim, celor care o înţelegem mai bine şi am cunoscut-o, îşi varsă amarul şi durerea înaintea fraţilor. Însă cu ce-o mai poţi ajuta astăzi?…
Vedeţi, fraţilor? Un pas necugetat, un gest nepotrivit, un lucru pe care-l faci fără să fii călăuzit de Duhul lui Dumnezeu, să ştii că are urmări grave.
Şi am putea să vă înşirăm sute din aceştia. Care n-au rămas credincioşi Cuvântului lui Dumnezeu, toţi au dat greş. Nu se poate să se treacă peste cuvântul în care Domnul spune: „Fără Mine nu puteţi face nimic”. Nici unul măcar, dintre cei care au lucrat fără de Dumnezeu şi care au avut parte de o chemare sfântă, dar nu s-au lăsat călăuziţi de Cuvântul lui Dumnezeu [nu sunt fericiţi. Toţi] au plâns şi vor plânge pentru vecii vecilor lipsurile şi greutăţile prin care trec pentru că L-au părăsit pe Domnul.
Am dori, fraţilor şi surorilor dragi, să nu ajungeţi să fiţi o pildă pentru ceilalţi, în felul acesta. Am dori să rămâneţi credincioşi Domnului. Şi repet din nou cuvântul pe care l-am spus: în privinţa aceasta – nici o grijă, nici o îngrijorare. Soţul vostru e pregătit. Cereţi-l numai Domnului, la vremea potrivită. Nu cu priviri iscoditoare, nici cu scrisori, nici cu gesturi nepotrivite. Lăsaţi-le pe toate, că acestea sunt focarul de infecţie duhovnicească ce se iveşte în viaţa credincioşilor. Lăsaţi grija [aceasta în seama] lui Dumnezeu şi, la vremea potrivită, când simţi că e momentul căsătoriei, spune: „Doamne, e momentul căsătoriei. Te rog, trimite-l pe cel pe care l-ai ales Tu”. Şi veţi vedea mâna lui Dumnezeu, lucrarea pe care o face Dumnezeu în viaţa voastră ca şi în viaţa celor care s-au lăsat în grija lui Dumnezeu.
Eu mă opresc aici, fraţilor, cu îndemnul acesta. Dacă veţi urma aceste îndemnuri şi sfaturi, va fi bine pentru frăţiile voastre. Veţi face bucurie adunărilor din care faceţi parte. Veţi fi o pildă pentru tinerii din localitatea în care vă găsiţi. Veţi fi o pildă în adunările frăţiilor voastre. Veţi fi o pildă pentru tinerii care vor veni, ca mâine, la Domnul şi care vă vor vedea felul vostru de viaţă curat. Veţi fi o mare bucurie pentru părinţii credincioşi pe care-i aveţi şi care se roagă Domnului pururea pentru voi. Ei vă înlesnesc să vă duceţi la adunare; vă pregătesc toate drumurile ca să puteţi merge. Dar să nu uitaţi: ei se roagă mereu pentru voi. Ei se roagă poate şi acum, când ştiu că vă găsiţi în faţa Cuvântului lui Dumnezeu. Poate în momentul acesta se roagă: „Doamne, te rog pentru copilul meu sau pentru fata mea: deschide-i inima, să poată înţelege Cuvântul Tău”. Sunteţi purtaţi mereu pe braţe de rugăciune. Părinţii credincioşi pururea se roagă pentru copii. Chiar dacă copiii au scăpat pe o pantă necredincioasă, părinţii nu pot niciodată să nu se roage Domnului pentru ei şi pentru biruinţa lor.
Dumnezeu să ne binecuvânteze, fraţilor! Dumnezeu să vă dea putere şi frăţiilor voastre acolo unde sunteţi aşezaţi, în localităţile acelea, să luptaţi lupta cea sfântă a credinţei. Rămâneţi călăuziţi de Cuvântul lui Dumnezeu şi veţi trece din biruinţă în biruinţă, pentru slava şi preamărirea lui Dumnezeu. Amin.
din vorbirea fratelui Petru Popa (Batiz) cu tinerii dintr-o adunare – înainte de 1983
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 5
