19 martie – Psalmul 36, vers 5
Când păcatele, mereu mai multe şi mai grele, strigă împotriva pământului,
cerând dreapta şi cumplita judecată şi pedeapsă împotriva tuturor acelor care păcătuiesc fără să se mai întoarcă
şi totuşi mânia dreaptă a lui Dumnezeu încă nu vine pedepsitor,
este numai pentru că bunătatea Ta, Doamne, este tot atât de mare cât răbdarea Ta.
Când dragostea Ta, Doamne Dumnezeule, stăruie atât de îndelung de fiecare din noi,
aşteptând îndreptarea care, din partea atâtora dintre noi nu mai vine niciodată —
şi totuşi nu-Ţi pierzi nădejdea, ci Te reîntorci mereu cu înnoită milă,
este numai pentru că bunătatea Ta este nemărginit de mare.
Când, tăgăduit de nebunia noastră,
insultat de prostie
sau jignit de răutatea oamenilor cărora neîncetat le arăţi bunătate, grijă şi dragoste,
totuşi nu încetezi să ne iubeşti,
să ne chemi şi să ne aştepţi îndelung,
este numai din pricină că bunătatea Ta, Doamne, este nebănuit de mare, de iertătoare, de milostivă faţă de noi.
Când oameni plini de vicleşug şi prefăcătorie,
plini de îngâmfare sau prostie, falsifică Adevărul Tău,
dezbină Biserica Ta,
modifică şi deformează învăţăturile Tale,
răstălmăcesc Evanghelia Ta,
profanează lucrurile Tale sfinte
şi totuşi Mâna Ta nu loveşte şi Dreptatea Ta nu-i trăzneşte pe nelegiuiţi,
este numai pentru că bunătatea Ta, Doamne, are şi are încă şi încă milă. Nu vrea să piară nimeni.
Ci aşteaptă şi nădăjduieşte să se trezească în cei vinovaţi conştiinţa stării lor
şi pocăinţa adevărată.
Când sufletul se lasă cu plăcere în braţele ispitei şi cu îndrăzneală păcătuieşte împotriva Voii Tale Sfinte,
când gura vinovată vorbeşte fără frică cuvinte îndrăz-neţe împotriva voii Tale, a rânduielilor Tale, a lucrurilor Tale cele sfinte,
când inima trufaşă este neascultătoare şi îndărătnică, în loc să se pocăiască smerită, ascultând de mustrările Cuvântului Tău şi de îndemnurile fraţilor săi, părăsind păcatul său,
când, în loc să facă ce este bine, omul trufaş se ridică învinovăţind pe alţii,
judecând pe alţii,
pedepsind pe alţii
şi înfruntându-Te chiar şi pe Tine, Doamne, numai ca să-şi îndreptăţească purtările rele şi să nu-şi părăsească rătăcirea,
iar Tu, Doamne, totuşi nu loveşti îndată pe nemernic,
nu Te răzbuni asupra lui
şi nu grăbeşti plata neascultării sale,
este numai pentru că bunătatea Ta nesfârşită amână şi amână mereu aducerea la îndeplinire a sentinţei date împotriva răului.
Fiindcă nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva păcatului, de aceea este plină inima oamenilor de pornirea de a face rău (Iov 35, 15 şi 2 Petru 2).
O, noi spunem adesea: cât de răi sunt oamenii! Cât de rea este lumea! Cât de rău este tot pământul!
Şi este adevărat!
Dar ar trebui să ne uimim şi mai mult şi să zicem: cât de bun este Dumnezeu!…
Cât de nemărginit de bun eşti Tu, că, deşi oamenii sunt atât de răi, totuşi Tu îi rabzi, îi hrăneşti, îi aştepţi, îi asculţi, îi miluieşti încă şi încă,
fiindcă Tu, Doamne, eşti atât de bun, atât de bun!…
Tocmai de aceea va fi vai de acela care dispreţuieşte bunătatea Ta. Şi care rămâne până la sfârşit în neascultarea şi în păcatul său.
Vai de acela care nu înţelege vremea cercetării Domnului (Luca 19, 44). Şi nu Te caută pe Tine, Doamne, câtă vreme poţi fi găsit! (Isaia 55, 6).
Vai de acela care în vremea bunătăţii Tale nu se lasă de păcatul lui
şi nu se abate de la fărădelegea sa,
ca, venind la Tine şi primind împărtăşirea Sângelui Crucii spre iertarea şi mântuirea lui, să-şi afle viaţa şi lumina veşnică!
Căci atunci când se va sfârşi vremea îndelungii Tale răbdări şi a bunătăţii Tale pentru sufletul acesta, va veni numai vremea morţii,
vremea judecăţii şi osândei,
pentru el şi peste el,
aşa cum pe dreptate o şi merită.
Îndură-Te, o Doamne, şi nu lăsa pe nici unul dintre noi să moară în vremea neascultării şi în osânda păcatului,
ci bunătatea Ta să ne facă pe toţi să ne întoarcem la Tine, ca să dobândim mântuirea sufletului nostru
şi împărăţia Ta.
Amin.
