Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home BUNUL-SIMŢ

BUNUL-SIMŢ

BUNUL-SIMŢ

1. Bunul-simţ, măsura înţeleaptă, judecata echilibrată şi atentă ne sunt necesare tuturor şi fiecare avem nevoie să fim înzestraţi cu ele, – aşa cum ai nevoie de o busolă, spre a te orienta bine în orice situaţie. Aşa cum o vietate are nevoie de antenele cu care îşi presimte drumul. Sau o pasăre călătoare, de instinctul orientării sale în zbor.

2. Suntem ca nişte păsări migratoare şi noi… Zburând spre Patria Caldă unde trebuie să ajungem pe totdeauna, noi trecem în zbor ori ne târâm, ori vâslim printre multe primejdii ori întunecimi, ori amăgiri, ori ispite.
Ceva înţelept trebuie să avem instinctiv pus în noi, spre a ne şti comporta bine faţă de oricare dintre aces-tea.

3. Acest ceva pus de Dumnezeu în noi, care ne este ca un pipăit duhovnicesc, putem, folosindu l bine, să ni l creştem, să ni l lărgim, să ni l sensibilizăm până la un înalt punct binecuvântat.
Sau putem, neglijându l, să l pierdem până la de tot.

4. Ce bucurie este să ai de a face cu un om de bun-simţ! Cu un astfel de suflet totdeauna te poţi înţelege şi când trebuie să i dai, şi când trebuie să ţi dea.
Şi când trebuie să munceşti cu el – şi când trebuie să stai.

5. Un bun-simţ duhovnicesc trebuie să avem nu numai faţă de umblarea noastră cu semenii – ci mai ales în umblarea cu Dumnezeu.
Când munca noastră va fi plină de bun-simţ, nu-i vom nedreptăţi niciodată, prin calitatea şi nici prin preţul ei, pe oameni – şi nici nu-L vom înşela pe Dum-nezeu.

6. Când rugăciunea noastră va fi plină de bunul-simţ, nu ne vom aşeza niciodată necuviincios. Nu vom striga ţipător, nici nu ne vom linguşi prefăcut. Nu vom lungi prea mult şi nu vom scurta prea grăbit… Nu ne vom înghesui prea în faţa altora, nici nu i vom strâm-tora…
Ce necesar ne este bunul-simţ, mai ales în rugăciunea noastră!

7. Când iubirea noastră este înzestrată cu bunul-simţ, – ce curată este comportarea ei oriunde! Cu cele mai curate gânduri ne apropiem de toţi semenii noştri. Cu cea mai frumoasă cinstire ne apropiem faţă de părinţi, cu cea mai alipită părtăşie, faţă de soţ. Cu cea mai caldă încredere, faţă de fraţi. Cu cea mai prudentă grijă, faţă de vrăjmaşi. Cu cea mai înţelegătoare cuprindere, faţă de străini. Cu cea mai sfântă frică, faţă de ispite.
Ce necesar ne este într adevăr fiecăruia dintre noi bunul-simţ mai ales în iubire! El singur ne dă măsura în care ştim bine şi cum s o dăm, şi cum s o primim.

8. Când suferinţa noastră va fi pătrunsă de bunul-simţ, în primul rând, nu vom îngreuia cu ea pe nimeni. Nici nu vom arunca-o pe nedrept asupra nimănui, ci ne o vom lua în întregime asupra noastră, recunoscân-du ne cinstit partea răspunderii noastre pentru ea. Şi scopul pentru care am primit o. Sau vina pentru care o merităm.
Nu vom ţipa şi nu ne vom văicări, ca să trezim exagerat compătimirea altora pentru starea noastră. Şi nici să împovărăm mila celor ce ne iubesc, făcându i să sufere şi ei, lucru care şi aşa nu ne ar folosi nouă cu nimic, dar i ar chinui şi pe ei în plus.

9. Ce necesar ne este, într adevăr, nouă tuturor bu-nul-simţ în toate lucrurile noastre! Niciodată nu ne va strica atunci când îl vom avea prea mult, dar totdeauna ne va păgubi când îl vom avea prea puţin.

10. Dar nici bunul-simţ nu trebuie înţeles rău, folosindu l prea exagerat acolo unde nu este cazul, –pentru că şi aceasta poate fi nepotrivit… „Nu fi prea neprihănit – spune Eclesiastul – de ce să te pierzi singur?” (Ecl 7, 16).
11. Bunul-simţ este un sentiment care este pus din naşterea sa în fiecare suflet şi este frumos totdeauna când face parte din acea stare delicată, smerită, sensibilă a unui credincios, nu numai când este tânăr, – ci toată viaţa sa.
Dar sunt şi stări când acest bun-simţ să nu fie me-reu în retragere, în tăcere, în defensivă faţă chiar de toate. Sunt situaţii când chiar bunul-simţ ne obligă să ne ridicăm, să ne împotrivim, să apărăm binele de rău, dreptatea de nedreptate, nevinovăţia de silnicie.

12. În cazul adevărului asuprit de minciună, – nu trebuie să ne ascundem. În cazul săracului asuprit de bogat – nu trebuie să ne ascundem. În cazul curăţiei ameninţată de ticăloşie, nu trebuie să stăm nepăsători.
În toate aceste cazuri deosebite, este o crimă şi o ruşine să nu ne ridicăm hotărâţi şi curajoşi în apărarea celui nevinovat şi în osândirea celui nelegiuit.

13. Dar, ca şi în toate celelalte bunuri şi virtuţi ale noastre, noi trebuie să avem şi în umblarea bunului-simţ înţelepciunea care vine de Sus – şi care singură ea ne călăuzeşte bine şi corect în toate comportările bunului nostru simţ.

14. Fără înţelepciune, în zadar avem bunul-simţ. Numai înţelepciunea ne va face să l folosim bine de orice dată. Fără înţelepciune vom fi tăcuţi acolo unde trebuie să strigăm. Ne retragem atunci când trebuie să atacăm. Ne aşezăm jos chiar atunci când trebuie să ne ridicăm cât mai sus. Ne lăsăm în urma tuturor chiar atunci când ar trebui să fim în frunte, pentru ceea ce este sfânt şi adevărat.

15. Desigur, dacă suntem sinceri cu noi înşine, trebuie să recunoaştem că nu totdeauna am avut această înţelepciune curajoasă şi atentă – la vremea când trebuia s o avem.
Nici unii nu suntem negreşiţi în privinţa asta.
Şi totuşi nici unii nu trebuie să păcătuim dezvino-văţindu ne.

16. „Dacă i lipseşte cuiva înţelepciunea – spune Sfântul Iacov la 1, 5 – s o ceară de la Dumnezeu, Care dă fiecăruia cu mână largă.”
Să I cerem toţi mai ales înţelepciunea bunului-simţ, care ne lipseşte tuturora cel mai mult.

17. Mai ales cei care au de la Dumnezeu un talant şi un talent deosebit – fie trupesc, fie sufletesc – trebuie să aibă şi să ceară mereu înţelepciunea bunului-simţ nu numai în tot ce au datoria să-I dea lui Dumnezeu, dar şi în tot ceea ce au dreptul să ceară de la oameni.

18. Dacă ai un dar deosebit şi o creaţie aleasă, nu ţi pierde bunul-simţ, ci, dimpotrivă, chiar atunci arată l şi mai mult…
„Ce bun ai tu pe care să nu l fi primit? Şi, dacă l ai pri¬mit, de ce te lauzi ca şi cum ar fi meritul tău?” (I Cor 4, 7).

19. O, voi, inspiraţi ai Domnului Care aţi creat lucruri vrednice de laudă, – aveţi bunul-simţ şi, în primul rând, nu vi le exageraţi şi nu vi le lăudaţi singuri. Lăsaţi ca alţii să spună, din convingere şi de bună voia lor, aceasta – dacă într adevăr este aşa.
Nici unor alţi oameni, ca vouă, nu le este mai necesar bunul-simţ.

20. Fiecare dintre noi ne avem dezvoltat şi bunul-simţ după nivelul nostru duhovnicesc în părtăşia noastră cu Hristos – şi după măsura umblării noastre prin Duhul Sfânt.
După măsura acestora se va îmbogăţi frumuseţea, se va sensibiliza fineţea şi se vor sfinţi roadele bunului nostru simţ.
Doamne şi Dumnezeul nostru, dăruieşte mi şi mie aceste însuşiri, pentru a mă socoti Tu vrednic de Tine.
Amin.

Dorim să fim / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2008

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *